Reclamă

Tratarea acneei de pe spate. Care sunt recomandările specialiștilor

Cei care suferă de acnee știu că punctele albe, erupțiile chistice și punctele negre nu apar numai pe față. De multe ori, acneea este o problemă dificil de rezolvat, indiferent de ce zonă a corpului este afectată. Din păcate, apariția coșurilor nu se limitează doar la perioada adolescenței. Indiferent de etapa din viață în care te confrunți cu această afecțiune, tratarea acneei de pe spate este posibilă dacă știi ce trebuie și ce nu trebuie să faci pentru rezultate eficiente.

Publicat: 8 noiembrie 2021, 7:13

Severitatea acneei poate varia de la doar câteva puncte la suprafețe întinse. La fel ca și pe spate, acneea poate apărea pe față, gât și piept. Dacă acneea nu este tratată corespunzător, își pot face apariția punctele negre și cicatricile. Persoanele care sunt predispuse la acnee au glande producătoare de ulei sensibile în mod deosebit la unii hormoni.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Ce cauzează acneea de pe spate?

Suntem obișnuite să discutăm despre acneea facială, dar când vine vorba despre cea de pe spate, situația este diferită. Există o serie de motive pentru care ai putea suferi de această afecțiune, scrie Elle.

Acneea de spate este de obicei cauzată de acumularea de uleiuri și celule moarte ale pielii înăuntrul și în jurul porilor. Porii se pot înfunda și pot atrage bacteriile care se înmuțesc. Acest lucru produce un răspuns inflamator la nivelul pielii și provoacă pustule și umflături.

– Adwo Danso, dermatolog

Probabil ai observat că acneea începe să își facă apariția în jurul perioadei în care hormonii tăi se activează. „Debutul acneei pe spate începe predominant la pubertate și tinde să afecteze mai mult băieții și bărbații. Principalele zone sunt partea superioară și partea inferioară a spatelui și umerii”, potrivit expertizei doctorului Vanita Rattan. 

Deoarece este influențată de hormoni, unele persoane ar putea fi mai predispuse la acnee decât altele. „Persoanele cu pielea uleioasă sau care suferă de tulburări hormonale precum sindromul ovarian polichistic sunt mai predispuse la acnee”, crede doctorul Danso.

Reclamă

Cum putem combate acneea de pe spate? 

Gelurile de duș foarte cremoase și parfumate sunt cu siguranță plăcute pentru simțurile tale, dar dacă nu conțin ingrediente precum acid salicilic, acid glicolic și acid lactic, atunci s-ar putea să dăuneze acneei. 

Acidul salicilic exfoliază stratul superficial al pielii și curăță porii de sebum și de pielea moartă. Acidul glicolic dizolvă stratul superior al celulelor moarte ale pielii pentru a preveni petele și estompa urmele roșii cauzate de acnee. Acidul lactic netezește pielea și previne apariția petelor, la fel ca acidul glicolic, însă acționează mai blând.

Reclamă

Fă duș imediat după antrenament

Pielea transpirată este un mediu fertil pentru bacteriile responsabile de provocarea acneei. Specialiștii recomandă dușul cât mai curând posibil după fiecare antrenament fizic. 

Chiar dacă nu ai avut un antrenament intens, îndepărtarea oricăror urme de transpirație este esențială. „Acneea nu are legătură cu igiena, dar știm cu siguranță că transpirația poate agrava afecțiunile pielii. Șampoanele și balsamurile de păr pot lăsa reziduuri pe spate, care pot înfunda porii și pot provoca acnee. Acordați atenție suplimentară atunci când clătiți părul și spălați ușor spatele după clătirea părului”, spune doctorul Danso.

Folosește produse de exfoliere

Dacă aveți o mulțime de pete sau puncte negre sub piele, utilizarea unui exfoliant de câteva ori pe săptămână în timpul dușului poate fi eficientă„, recomandă dermatologul Justine Kluk. Totodată, specialistul sfătuiește ca scrubul să fie aplicat doar pe pielea umedă. 

Nu atinge zona afectată

Orice ați face, nu vă strângeți sau nu vă zgâriați acneea. Acest lucru poate cauza infecții și poate duce la cicatrici. În schimb, aplicați un peroxid de benzoil sau un gel de acid salicilic pe zonele afectate”, spune doctorul Kluk. 

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Harta astrală a cu violet în care este reprezentat horoscopul săptămânii
Horoscop săptămânal
Horoscopul săptămânii 15 aprilie – 21 aprilie 2024. Descoperă ce îți rezervă astrele
În această perioadă, mulți dintre nativi se vor reîntoarce la credințele din trecut. Există o singură zodie care va descoperi că suferă de oboseală cronică, iar aceasta va trebui să ia o pauză prelungită....
2
O femeie frumoasă care poartă o rochie roz și simbolizează una dintre acele zodii energice
Horoscop
Cele mai energice zodii. Ei sunt nativii cu o forță interioară de invidiat
Te-ai întrebat vreodată care sunt cele mai energice zodii? Acești nativi au o forță interioară de invidiat. Reușesc să facă față tuturor provocărilor și aduc zâmbetul pe buzele oamenilor din viața lor. Ei sunt...
3
fată îmbrăcată în culori deschise pe un fundal bleu
Horoscop
Culoarea zodiei Gemeni. Nuanțele care îți poartă noroc dacă ești în această zodie
Fiecare nativ în parte are trăsături specifice, dar și lucruri care îi plac în mod deosebit și i se potrivesc mănușă. Află care este culoarea zodiei Gemeni și vezi cum poți să o porți...
4
Jennifer Lopez într-un crop top verde în timp ce își ascunde abdomenul cu ajutorul unei poșete
Divertisment
Abdomenul ei nu mai are niciun secret. Cum și-a pus timpul amprenta asupra corpului lui Jennifer Lopez
Abdomenul ei nu mai are niciun secret. Timpul pare că și-a pus amprenta asupra corpului lui Jennifer Lopez. Vedeta latino a făcut spectacol atunci când a apărut pe străzile din New York. Totul s-a...
5
O femeie frumoasă care poartă o rochie neagră și ține într-un cerc armonios mai multe frunze aurii
Horoscop
Zodii care iubesc liniștea. Ei sunt nativii care evită situațiile dramatice
Există unele zodii care iubesc liniștea și evită pe cât se poate situațiile dramatice. Acești nativi se feresc de persoanele care tind să fie vampiri energetici. Ei au nevoie de oameni sinceri în viața...
PARTENERI
×