Ana De Armas a fost surprinsă în ipostaze tandre cu fiul vitreg al președintelui din Cuba, Manuel Anido Cuesta. Actrița s-a iubit în trecut și cu Ben Affleck

Ana De Armas a fost surprinsă în ipostaze tandre cu fiul vitreg al președintelui din Cuba. Actrița a fost fotografiată pe străzile din Madrid într-un moment tandru cu noul bărbat din viața sa.

Andrada Marinică
Publicat: 23 noiembrie 2024, 7:53

Noul cuplu părea că se simte bine în timp ce îndreptau spre casă după o aparentă întâlnire la cină, înainte de a scoate câinele actriței la plimbare.

Ana De Armas a fost surprinsă în ipostaze tandre cu fiul vitreg al președintelui din Cuba

La un moment dat, Cuesta a sărutat-o pe actriță în timp ce erau opriți pe un trotuar. Fotografiile cu cei doi au ajuns la presă, iar speculațiile despre ei nu au întârziat să apară.

De Armas, în vârstă de 36 de ani, era îmbrăcată într-o haină albă din lână, blugi de culoare închisă și încălțări negre, în timp ce iubitul ei era îmbrăcat mai elegant.

Deși nu este clar cum s-au cunoscut cei doi, un influencer cubanez pe nume Alexander Otaola a susținut că cei doi au început o relație încă din luna mai, potrivit Latin Times.

De-a lungul timpului, actrița și-a ținut viața amoroasă departe de ochii publicului de când relația ei foarte mediatizată cu Ben Affleck s-a încheiat la sfârșitul anului 2020.

Affleck, în vârstă de 52 de ani, și de Armas s-au cunoscut în 2019 pe platourile de filmare ale thriller-ului lor psihologic, „Deep Water”, unde au jucat roluri de soț și soție.

Povestea lor de dragoste a devenit un subiect fierbinte pentru presa tabloidă în timpul pandemiei de COVID-19, paparazzi așteptând să le surprindă fiecare mișcare.

Ana de Armas a numit mai târziu atenția sporită din partea presei drept „oribilă”. Ea a spus că mass media a fost o parte importantă din motivul pentru care a părăsit Los Angeles și s-a mutat pe coasta de est.

„Parcurgând această etapă, eu mi-am confirmat gândurile despre faptul că acesta nu este locul unde vreau să fiu”, a spus ea pentru Elle în 2022. „A devenit puțin prea mult. Nu există scăpare. Nu există nicio ieșire.”

Ana de Armas s-a iubit și cu directorul Tinder, Paul Boukadakis

După despărțirea ei de Affleck, Ana de Armas a început să se întâlnească cu directorul Tinder, Paul Boukadakis. Ei s-au cunoscut în iunie 2021. La acea vreme, o sursă a spus că ea și antreprenorul „au fost prezentați prin prieteni”. Cu toate acestea, s-au îndrăgostit foarte repede.

În ciuda faptului că au avut o relațiela distanță multă vreme, perechea s-a mutat ulterior la New York. Mai apoi, de Armas și-a găsit o casă de 7 milioane de dolari în Vermont la sfârșitul anului 2022.

Nu se știe exact când ea și Boukadakis s-au despărțit, având în vedere natura privată a relației lor. Cu toate acestea, au fost fotografiați ultima dată împreună în aprilie 2023.

În mod similar, se știe puțin despre istoria relației ei cu Cuesta. Cei doi nu are conturi publice pe rețelele sociale. Ana de Armas este una dintre cele mai apreciate actrițe, dar mereu a ținut viața personală departe de ochii publicului. Ea este una dintre cele mai discrete vedete.

RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Divertisment
Serena Williams a pozat într-un costum sexy de baie. Corpul sportivei a trecut printr-o transformare neașteptată în ultimul an
Serena Williams a pozat într-un costum sexy de baie. Corpul sportivei pare că a trecut printr-o transformare neașteptată în ultimul an. Fosta jucătoare de tenis a reușit să piardă mai multe kilograme, iar acum...
2
Horoscop
Zodii care sunt mereu sincere. Nativii care nu pot avea secrete față de ceilalți
Există unele zodii care sunt mereu sincere. Acești nativi nu pot avea secrete față de ceilalți. Onestitatea lor îi pune de multe ori într-o lumină favorabilă, însă pot ajunge și să aibă probleme din...
3
Horoscop
Vârstele critice din viața ta, potrivit astrologilor. Care sunt etapele decisive
Indiferent că vorbim despre vise, tipuri de personalitate sau relații, este clar că mișcările planetelor ne influențează viața într-un mod unic. Află care sunt vârstele critice din viața ta, potrivit astrologilor, și vezi ce...
4
Horoscop
Nativii care pot trăi o perioadă de abundență până în noiembrie 2025. Cine sunt zodiile norocoase ale anului
Jupiter, planeta abundenței, este în mișcare directă până în noiembrie 2025. Ai mai jos lista cu nativii care pot trăi o perioadă de abundență până în noiembrie 2025. Vezi dacă te numeri printre ele....
5
Horoscop
Cum știi că cineva te înșală, potrivit astrologiei. Idei care te ajută să descoperi adevărul
Cu ajutorul trăsăturilor de personalitate ale fiecărei zodii, putem afla multe lucruri interesante. Cum știi că cineva te înșală, potrivit astrologiei, poți să citești în articolul de mai jos. Există anumite semne care ar...
PARTENERI