Emily Ratajkowski a dat detalii despre silueta ei: „Formele mele sunt așa datorită faptului că sunt fericită”

Emily Ratajkowski a dat detalii despre silueta ei. Modelul este foarte apreciat pentru felul în care arată, iar acum s-a gândit să le spună tuturor cum reușește să se mențină în formă.

Publicat: 6 noiembrie 2022, 7:45

Emily Ratajkowski a spus că alimentația echilibrată este cea care o ajută să aibă un trup de invidiat. Vedeta a reușit să-i surprindă pe toți chiar și atunci când a născut. Și-a revenit rapid la formele inițiale, iar abdomenul ei era perfect plat la numai câteva ore după ce a adus pe lume un copil.

Emily Ratajkowski a dat detalii despre silueta ei

Autoarea cărții „My Body” a publicat în mediul online costumația ei pentru petrecerea de Halloween. Aceasta a ales să îmbrace un costum sexy de cowgirl, care i-a lăsat posteriorul perfect la vedere. Chiar dacă este supranumită femeia cu cei mai frumoși sâni naturali, nici celelalte forme ale trupului ei nu pot fi ușor trecute cu vederea.

Fanii au reacționat imediat în secțiunea de comentarii și au complimentat-o pentru felul în care arată. Printre celebritățile care au apreciat pozele se numără și Halsey. Artista i-a cerut lui Emily detalii despre cum se menține în formă, iar modelul a răspuns: „Mănânc bine. Nu sar peste nicio masă. Sunt o femeie fericită.”

Emily, în vârstă de 31 de ani, și-a prezentat costumația pe străzile din New York. Vedeta „Gone Girl” a purtat un crop top cu mâneci lungi, care îi scotea la iveală abdomenul tonifiat și niște pantaloni foarte scurți.

Reclamă

Ea a completat costumul cu o geantă neagră de umăr, o pălărie cu boruri mari și cizme negre. În ciuda costumul extrem de sexy, aceasta nu este nici pe departe cea mai sexy ținută purtată de Emily de-a lungul timpului.

Într-un videoclip pentru Harper’s Bazaar, Ratajkowski a purtat o rochie de la Julien Macdonald. Modelul a spus că a fost „probabil cea mai controversată rochie purtată vreodată”.

„Nu mi-a trecut prin cap că poate provoca un asemenea scandal”, a spus Emily în materialul video. Rochia a fost purtată de vedetă la Harper’s Bazaar Icons Party din anul 2016.

Reclamă

„Cineva a numit-o și a devenit această controversă uriașă pe internet. Și unii dintre agenții mei au fost supărați pe mine pentru că au considerat că este prea sexy”.

Ce spune modelul despre divorțul de soțul ei

Această nouă apariție a lui Emily vine la puțin timp după ce modelul a declarat ce simte după despărțirea de soțul ei Sebastian Bear-McClard.

„Simt foarte multe emoții”, a spus ea pentru Harper’s BAZAAR.

„Simt furie, tristețe. Simt entuziasm. Simt bucurie. Simt lejeritate. Fiecare zi este diferită. Singurul lucru bun pe care îl știu este că simt toate acele lucruri, ceea ce este frumos pentru că mă face să cred că voi fi bine.”

Ratajkowski, despre care s-a scris recent că e într-o relație cu Brad Pitt, dar și cu DJ-ul Orazio Rispo, a recunoscut că, dar nu trece încă pe aplicații. Vedeta a spus că rolul de mamă a restabilit prioritățile pentru ea.

„Nu am avut priorități atât de clare până acum în viața mea. Numărul unu este Sly și asta e tot ce contează. M-a făcut să reevaluez ceea ce este important pentru mine, cum ar fi „.

Ratajkowski a cerut divorțul de Bear-McClard, cu care are un copil, la scurt timp după ce Page Six a dat vestea că cuplul a pornit pe drumuri separate în iulie.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
O femeie în rochie albă care reprezintă unul dintre cele 3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026
Horoscop
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026. Află dacă te numeri printre ele
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în Anul Calului de Foc 2026. Acești nativi au parte de multe surprize plăcute și de oportunități neașteptate. Este o perioadă de bun augur pentru aceste semne...
2
O femeie cu un felinar care reprezintă una dintre cele 4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026
Horoscop
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Află dacă te numeri printre ele
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Acești nativi au parte de momente surprinzătoare. Venus, planeta iubirii și a banilor, își arată forța asupra acestor zodii. Patru semne...
3
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026. Peștii își depășesc limitele. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026 spune că simți nevoia să încetinești ritmul sau, dimpotrivă, să începi ceva care să-ți stimuleze mintea și sufletul. Este o zi în care contrastele se împletesc armonios: unii...
4
Martin Short alături de familie pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei
Încă o dată, comediantul a fost nevoit să treacă printr-un moment dificil în viața personală. Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei. Vestea...
5
Nick Reiner alături de părinții și frații lui pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Nick Reiner a pledat nevinovat în urma acuzațiilor care i s-au adus. Ce urmează pentru fiul actorului Rob Reiner
Nick Reiner, în vârstă de 32 de ani, este judecat în două capete de acuzare pentru omor de gradul întâi în legătură cu înjunghierea fatală a părinților săi. Nick Reiner a pledat nevinovat în...
PARTENERI
×