Întâlnire secretă între echipa Prințului Harry și cea a Regelui Charles. Scandalul din Familia Regală ia o întorsătură neașteptată

Prințul Harry și tatăl său, Regele Charles al III-lea, fac pași către o reconciliere. A avut loc o întâlnire secretă între echipele celor doi. Scandalul din familia Regală ia o întorsătură neașteptată.

Cristiana Coman
Cristiana Coman
Publicat: 16 iulie 2025, 5:30

Consilierii monarhului și ai Ducelui de Sussex s-au întâlnit la Londra pentru un „summit secret al păcii”. Liam Maguire, care se ocupă de relația cu presa britanică pentru familia Sussex, a fost și el prezent la întâlnirea informală ce a avut loc la clubul privat Royal Over-Seas League.

Întâlnire secretă între echipa Prințulu Harry și cea a Regelui Charles

O sursă apropiată Casei Regale a punctat faptul că în prezent există un soi de comunicare între Regele Charles și fiul său, Prințul Harry. Se pare că reprezentanții celor doi au avut o întâlnire secretă ce a constant în discuții relaxate. Acesta ar fi un prim pas către o relație mai cordială între tată și fiu după o lungă perioadă de timp.

„Toată lumea vrea să meargă mai departe. Era momentul și timpul ca de ambele părți să se vorbească.”, a declarat o sursă apropiată Casei Regale. Relația dintre Prințul Harry, fratele său William, dar și tatăl Charles, s-a schimbat din 2020. Atunci, fiul cel mic al Prințesei Diana a decis să se retragă din viața familiei sale și să pornească pe un nou drum alături de soția Meghan Markle.

Lucrurile s-au schimbat din nou atunci când Prințul Harry și Meghan Markle au acuzat familia regală de rasism. Au lansat un documentar pe una dintre platformele de streaming, acolo unde vorbeau despre această problemă, arată cei de la Pagesix.com. În ianuarie 2023, Prințul Harry și-a lansat cartea de memorii, Spare.

Regele Charles și Prințul Harry stau de vorbă pe un fundal deschis la culoare
Unul dintre cele mai controversate subiecte a fost legat de zvonurile care circulă de multă vreme cu privire la paternitatea Prințului Harry / Getty Images
Reclamă

Astfel l-a acuzat pe fratele său, Prințul William. A menționat că l-a atacat fizic din cauza relației cu Meghan Markle. În luna mai a acestui an, Prințul Harry a mărturisit că este dispus să se împace cu familia sa, spun cei de la Nbcnews.com.

„Au fost atâtea diferențe, neînțelegeri, între mine și o parte din familia mea. Această situație merge așa de cinci ani.”, a declarat Prințul Harry. A punctat că mai mulți membrii din familia sa nu-l vor ierta „pentru multe lucruri”.

Care a fost relația Prințului Harry cu familia regală în ultimii ani

Reclamă

Prințul Harry a fost o prezență constantă în instanțele britanice în ultimii ani. A contestat atât măsurile de securitate care îi sunt oferite, cât și publicațiile tabloide. Le-a acuzat că i-au spart telefoanele și au angajat detectivi particulari pentru a-i supraveghea viața în scopuri jurnalistice.

Prințul și-a exprimat deschis și frustrările față de familia sa. Aceasta a fost criticată dur în cartea sa de succes, „Spare”.

Aceasta a urmat interviului din 2021 cu Oprah Winfrey. Prințul Harry și Meghan Markle au declarat că un membru al familiei regale și-ar fi exprimat îngrijorarea în legătură cu culoarea pielii fiului lor, Archie, înainte ca acesta să se nască.

Prințul Harry a fost judecat atunci când a declarat că „Nu știu cât timp mai are tatăl meu”. A făcut referire la diagnosticul de cancer al Regelui Charles.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
O femeie în rochie albă care reprezintă unul dintre cele 3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026
Horoscop
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026. Află dacă te numeri printre ele
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în Anul Calului de Foc 2026. Acești nativi au parte de multe surprize plăcute și de oportunități neașteptate. Este o perioadă de bun augur pentru aceste semne...
2
O femeie cu un felinar care reprezintă una dintre cele 4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026
Horoscop
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Află dacă te numeri printre ele
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Acești nativi au parte de momente surprinzătoare. Venus, planeta iubirii și a banilor, își arată forța asupra acestor zodii. Patru semne...
3
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026. Peștii își depășesc limitele. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026 spune că simți nevoia să încetinești ritmul sau, dimpotrivă, să începi ceva care să-ți stimuleze mintea și sufletul. Este o zi în care contrastele se împletesc armonios: unii...
4
Martin Short alături de familie pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei
Încă o dată, comediantul a fost nevoit să treacă printr-un moment dificil în viața personală. Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei. Vestea...
5
Nick Reiner alături de părinții și frații lui pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Nick Reiner a pledat nevinovat în urma acuzațiilor care i s-au adus. Ce urmează pentru fiul actorului Rob Reiner
Nick Reiner, în vârstă de 32 de ani, este judecat în două capete de acuzare pentru omor de gradul întâi în legătură cu înjunghierea fatală a părinților săi. Nick Reiner a pledat nevinovat în...
PARTENERI
×