Kim Kardashian a fost la un pas de un accident serios. Deși și-a dorit să impresioneze la celebra petrecere Vanity Fair organizată după Premiile Oscar 2026, vedeta a ajuns rapid în centrul atenției dintr-un motiv neașteptat.
Kim Kardashian, la un pas de accident din cauza tocurilor de 20 de cm
Cunoscută pentru aparițiile sale impecabile și pentru eforturile uriașe pe care le depune pentru a arăta perfect, Kim Kardashian nu se dă în lături de la ținute spectaculoase. Totuși, ținutele acestea vin uneori cu riscuri.
Vezi mai multe imagini în Galeria Foto!
De-a lungul timpului, diva a avut numeroase apariții care au atras toate privirile. Totuși, de această dată, look-ul său a fost la un pas să-i joace feste.
Totul s-a întâmplat chiar înainte de petrecerea Vanity Fair dedicată Premiilor Oscar. Kim, în vârstă de 45 de ani, a publicat pe TikTok un videoclip în care a surprins momentul stânjenitor. În imagini, vedeta apare purtând o rochie spectaculoasă. Kim a ales o rochie semnată Gucci. Ținuta a fost completată de o pereche de tocuri extrem de înalte, de aproximativ 20 de centimetri.
În clip, Kim merge pe trotuar alături de prietena sa apropiată, Stephanie Shepherd. La un moment dat, vedeta se dezechilibrează și este la un pas să cadă, însă prietena ei reacționează rapid și o prinde înainte de impact. Se pare că diva s-a împiedicat din cauza pantofilor dificili, iar intervenția rapidă a echipei sale a evitat un incident mai grav.
„Îmi pare rău, îmi pare rău! Glezna mea”, a spus Kim, vizibil speriată, în timp ce încerca să-și recapete echilibrul. După momentul tensionat, aceasta a continuat să meargă, sprijinindu-se de un membru al echipei sale pentru a evita un nou dezechilibru, relatează presa.




















