Termenul „nedeterminat” poate însemna fie că nu au existat suficiente informații pentru a stabili cum a murit persoana, fie că informațiile disponibile erau contradictorii, cu dovezi egale care susțin sau resping o anumită cauză a morții, cum ar fi sinuciderea, omuciderea sau un accident.
Cauza morții lui Michelle Trachtenberg a fost dezvăluită
Familia lui Trachtenberg a refuzat efectuarea autopsiei, iar biroul medicului legist a respectat această solicitare, potrivit CNN și ABC News.
Actrița a fost găsită inconștientă și fără reacție și a fost declarată decedată de către echipele medicale de urgență. Poliția din New York a transmis că nu există suspiciuni de omor, iar ancheta este în desfășurare.
Gary Mantoosh, reprezentantul actriței, a confirmat decesul „cu mare tristețe” într-o declarație transmisă către USA TODAY. „Familia solicită intimitate în această perioadă de doliu. Nu există alte detalii disponibile în acest moment.”
Actrița în vârstă de 39 de ani era cunoscută pentru rolurile sale din seriale celebre pentru adolescenți, precum Gossip Girl și Buffy, spaima vampirilor. Ea a devenit faimoasă în anii 2000.
Reacționând la vestea morții sale, Blake Lively a scris într-o postare pe Instagram: „Era electricitate pură. Când intra într-o încăpere, simțeai schimbarea energiei. Tot ce făcea, făcea 200%.”
„Lumea a pierdut o persoană profund sensibilă și bună în Michelle”, a adăugat ea. „Fie ca munca și inima ei imensă să fie amintite de cei care au avut norocul să-i cunoască pasiunea.”
Rosie O’Donnell, care a jucat alături de Trachtenberg în Harriet the Spy, unul dintre cele mai de succes filme ale acesteia din perioada copilăriei, a declarat pentru Us Weekly că moartea actriței este „sfâșietoare”.
„Am iubit-o foarte mult. A avut dificultăți în ultimii ani. Mi-aș fi dorit să o pot ajuta”, a spus O’Donnell.
Ultimele zile din viașa lui Michelle Trachtenberg
Michelle Trachtenberg „se lupta” și era „foarte bolnavă” înainte de moartea sa, conform celor mai recente informații.
Vedeta din Gossip Girl a fost găsită decedată de către mama sa în apartamentul ei din New York, situat în apropiere de Columbus Circle.
Un apropiat al actriței a declarat pentru People că, în ultimul an, Michelle le-a spus prietenilor că îi era greu și că trecea printr-o perioadă dificilă emoțional.
„Era extrem de bolnavă și a fost deschisă cu cei din cercul ei despre cât de mult suferea”, a spus sursa, menționând că actrița părea „palidă, slăbită” și „foarte fragilă”.
Între timp, un angajat al unui restaurant a dezvăluit pentru DailyMail.com că, în ultima sa ieșire publică, Trachtenberg era atât de slăbită încât abia a reușit să coboare scările localului.
Surse din poliție au declarat pentru ABC News că actrița a murit din cauze naturale. Ea ar fi putut suferi complicații după un transplant de ficat.
Apariția sa vizibil slăbită i-a șocat pe angajații restaurantului Sartiano’s din SoHo, New York.
Ultima ei vizită la local a fost pe data de 20 februarie, cu mai puțin de o săptămână înainte ca mama sa să o găsească fără suflare în apartamentul său din Manhattan.
„Părea foarte rău, efectiv foarte bolnavă”, a declarat un angajat al restaurantului sub protecția anonimatului.
„Era extrem de slabă, fragilă, și nu putea coborî scările. Nu era într-o dispoziție bună, iar impresia pe care a lăsat-o nu a fost una pozitivă.”
„Este tulburător, pentru că a fost aici joia trecută seara”, a adăugat angajatul.
„Abia acum câteva ore am aflat vestea morții ei și este într-adevăr trist. Era cu o altă femeie, care a fost foarte drăguță.”
Scott Sartiano, proprietarul restaurantului, i-a adus un omagiu emoționant actriței, la câteva zile după ultima ei apariție în localul său.
„Ani de zile de amintiri frumoase”, a scris Sartiano pe Instagram, alături de o fotografie cu el și Trachtenberg. „Odihnește-te în pace, Michelle.”