Prințesa Kate apare într-o nouă fotografie personală. Poza realizată de Prințul Louis a fost folosită pentru a marca Ziua Mondială a Cancerului

Prințesa Kate apare într-o nouă fotografie personală. Prințesa de Wales a împărtășit un mesaj special pentru a marca Ziua Mondială a Cancerului. Totul devine și mai special atunci când vei afla că poza a fost făcută chiar de Prințul Louis, fiul ei cel mic.

Andrada Marinică
Andrada Marinică
Publicat: 4 februarie 2025, 12:34
Imaginile cu familia Prințesei Kate care au fost făcute publice sunt mai toate surprinse în natură / Profimedia Images

Kate, în vârstă de 43 de ani, poate fi văzută zâmbind călduros către cameră în timp ce stă pe un trunchi de copac, într-o pădure acoperită de brumă.

Prințesa Kate apare într-o nouă fotografie personală

Imaginile cu familia Prințesei Kate care au fost făcute publice sunt mai toate surprinse în natură, semn că plimbările și activitățile în aer liber se numără printre preferatele lor.

Fotografia devine și mai specială datorită faptului că a fost realizată de Prințul Louis, oferind astfel fanilor o privire rară asupra talentului fotografic al micului prinț care are numai 6 ani.

„Nu uitați să îngrijiți tot ceea ce există dincolo de boală. C #WorldCancerDay”, a transmis Kate. Mesajul a fost însoțit și de o a doua imagine.

Reclamă

Kate poartă un palton lung, verde închis și o șapcă, completând un look elegant și rafinat.

Fotografia a fost distribuită pe platformele de socializare ale Prințului William și ale lui Kate, alături de un mesaj emoționant despre importanța Zilei Mondiale a Cancerului și despre sprijinul acordat celor afectați de această boală.

Relația apropiată a lui Kate cu copiii săi a fost întotdeauna evidentă. Această nouă fotografie este încă o dovadă a legăturii puternice din familia lor și a faptului că în ciuda statutului lor, conexiunile din familie sunt autentice și pe bază de iubire.

Reclamă

Aptitudinile artistice ale micului prinț au fost extrem de apreciate de fanii regali. În secțiunea de comentarii, un admirator a scris: „Nu-mi vine să cred că această fotografie a fost făcută de Louis, este atât de adorabil!”, în timp ce altcineva a adăugat: „O imagine superbă și un mesaj emoționant. Se pare că Louis a moștenit pasiunea mamei sale pentru fotografie. Un băiețel foarte talentat!”

Kate Middleton este recunoscătoare echipelor de medici care au ajutat-o să scape de cancer

Imaginile vin la scurt timp după ce Kate și-a exprimat recunoștința față de echipele de medici care s-au ocupat de ea după ce a fost diagnosticată cu cancer. Ea a mers într-o vizită la Spitalul Royal Marsden din Chelsea, luna trecută. Prințesa a descris vizita ca fiind „incredibil de emoționantă”. Cu toate acestea, ea a mărturisit abia ulterior pe rețelele sociale că acum boala ei este în remisie.

„Este o ușurare să fiu acum în remisie și rămân concentrată pe recuperare. Așa cum știe oricine care a primit un diagnostic de cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă realitate. Cu toate acestea, aștept cu nerăbdare un an plin de împliniri. Sunt multe lucruri de care mă pot bucura. Vă mulțumesc tuturor pentru sprijinul continuu.”

„Mulțumirile mele sincere se îndreaptă către toți cei care ne-au fost alături, mie și lui William, în această perioadă. Nu am fi putut cere mai mult”, a adăugat Prințesa.

Prințesa a devenit, de asemenea, copreședinte al Royal Marsden NHS Foundation Trust, alături de soțul ei. Prințul de Wales a fost numit președintele spitalului în 2007.

Diagnosticul de cancer al lui Kate a fost anunțat personal de către Prințesă într-un mesaj video în martie 2024. Într-o declarație scrisă publicată în iunie anul trecut, Kate mărturisea că are „zile bune și zile rele”. Ea a menționat de asemenea că „nu este încă în afara pericolului”.

Șase luni mai târziu, într-un mesaj video emoționant, mama celor trei copii a confirmat că și-a încheiat chimioterapia.

„Pe măsură ce vara se apropie de sfârșit, nu vă pot spune ce ușurare este să fi terminat în sfârșit tratamentul chimioterapeutic”, a spus ea atunci.

„Acum mă concentrez pe a face tot ce pot pentru a rămâne sănătoasă. Deși chimioterapia s-a încheiat, drumul spre vindecare și recuperare completă este lung. Trebuie să iau fiecare zi așa cum vine.”

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
O femeie în rochie albă care reprezintă unul dintre cele 3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026
Horoscop
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026. Află dacă te numeri printre ele
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în Anul Calului de Foc 2026. Acești nativi au parte de multe surprize plăcute și de oportunități neașteptate. Este o perioadă de bun augur pentru aceste semne...
2
O femeie cu un felinar care reprezintă una dintre cele 4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026
Horoscop
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Află dacă te numeri printre ele
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Acești nativi au parte de momente surprinzătoare. Venus, planeta iubirii și a banilor, își arată forța asupra acestor zodii. Patru semne...
3
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026. Peștii își depășesc limitele. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026 spune că simți nevoia să încetinești ritmul sau, dimpotrivă, să începi ceva care să-ți stimuleze mintea și sufletul. Este o zi în care contrastele se împletesc armonios: unii...
4
Martin Short alături de familie pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei
Încă o dată, comediantul a fost nevoit să treacă printr-un moment dificil în viața personală. Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei. Vestea...
5
Nick Reiner alături de părinții și frații lui pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Nick Reiner a pledat nevinovat în urma acuzațiilor care i s-au adus. Ce urmează pentru fiul actorului Rob Reiner
Nick Reiner, în vârstă de 32 de ani, este judecat în două capete de acuzare pentru omor de gradul întâi în legătură cu înjunghierea fatală a părinților săi. Nick Reiner a pledat nevinovat în...
PARTENERI
×