Prințul William a împlinit 41 de ani. Este prima sa aniversare în calitate de Prinț de Wales

Prințul William a împlinit 41 de ani. Este prima sa aniversare în calitate de Prinț de Wales. Viitorul rege al Marii Britanii s-a născut la Spitalul St Mary, Paddington, la ora 21:03 pe 21 iunie 1982.

Andrada Marinică
Publicat: 21 iunie 2023, 7:14
Actualizat: 7 iunie 2024, 18:21

Aniversarea sa vine la câteva zile după ce s-a angajat să construiască locuințe sociale pe terenul Ducatului Cornwall. William va sărbători prima sa zi de naștere de când tatăl său, regele, i-a oferit acest titlu după moartea Reginei Elisabeta de anul trecut.

Prințul William a împlinit 41 de ani

Într-un interviu pentru Sunday Times, Prințul William și-a dezvăluit planurile pentru locuințe sociale pe domeniul de 130.000 de acri pe care îl deține acum. Prințul a mai spus că vrea să-și îndeplinească misiunea de a le oferi o viață mai bună persoanelor fără adăpost din Marea Britanie.

El a spus că va lansa un „proiect cu adevărat mare” pentru a aborda problema socială. Cu toate acestea, detaliile proiectului care se va desfășura pe o durată de cinci ani sunt ținute secret. Se pare că aceste se vor dezvălui la sfârșitul lunii.

William are experiență în ceea ce privește ajutorarea persoanelor fără adăpost. El este patronul Centrepoint, o organizație caritabilă care ajută tinerii fără adăpost.

Săptămâna trecută, el a deschis oficial Reuben House. E un bloc de 33 de proprietăți de tip studio în sudul Londrei. Chiriile sunt stabilite la o treime din venitul unui rezident, în numele organizației de caritate.

Înainte de a împlini 40 de ani, anul trecut, el s-a angajat să continue să „lumineze” „problema solubilă” a persoanelor fără adăpost. Acesta vrea să le prezinte copiilor săi organizații de caritate care îi sprijină pe cei defavorizați.

Diana, Prințesa de Wales, l-a dus pe William într-un centru pentru persoane fără adăpost când avea 11 ani. Mama sa a dorit să-i lărgească orizonturile viitorului rege.

În weekend, Prințul William a fost fotografiat zâmbind alături de cei trei copii ai săi într-o fotografie publicată de Palatul Kensington pentru a marca Ziua Tatălui.

Prințesa Charlotte și Prințul George stau în stânga și în dreapta tatălui lor, zâmbindu-i. Fratele cel mai mic, Prințul Louis, îl îmbrățisează pe tatăl său din spate.

Unde s-a născut Prințul William și cum a cunoscut-o pe Kate Middleton

Prințul William Arthur Philip Louis de Wales s-a născut al doilea în ordinea de succesiune la tron la Spitalul St Mary, Paddington. El a venit pe lume la ora 21.03, pe 21 iunie 1982.

Acesta a cântărit 3.200 de grame. A fost primul fiu născut al Prințului și al Prințesei de Wales de atunci.

La doar nouă luni, el și-a însoțit părinții într-o vizită oficială de șase săptămâni în Australia și Noua Zeelandă. Mama sa Diana, care s-a despărțit de Charles în 1992, a murit într-un accident de mașină la Paris în 1997.

Diana, Prințesa de Wales, l-a dus pe William într-un centru pentru persoane fără adăpost când avea 11 ani / Profimedia Images

William avea doar 15 ani, iar fratele său Harry 12. Cu toate acestea, băieții au mers în spatele sicriului prințesei în timpul unei procesiuni funerare prin Londra.

William a cunoscut-o pe Kate Middleton la Universitatea St Andrews din Fife, Scoția. Cei doi s-au căsătorit în 2011, după ce s-au întâlnit mai bine de opt ani. A fost numit Duce de Cambridge de către bunica sa, Regina, în dimineața nunții sale.

Primul copil al cuplului, George – de asemenea viitor rege – s-a născut în 2013, urmat de Charlotte în 2015 și Louis în 2018.

Regele Charles le-a oferit titlul de Prinț și Prințesa de Wales lui Kate Middleton și Prințului William

După moartea Reginei în septembrie anul trecut, William și Kate au devenit noul prinț și prințesă de Wales. Regele le-a anunțat titlurile în discursul său istoric către națiune.

Titlul Prinț de Wales a fost folosit de mult timp pentru moștenitorii tronului așa cum este William acum. Nu este un drept automat și este alegerea suveranului de a-l acorda.

Kate Middleton plănuiește un cadou special pentru Prințul William, scrie presa internațională. Este prima zi de naștere a Prințului William după ce tatăl său, regele Charles, a fost încoronat oficial ca monarh după moartea reginei Elisabeta în septembrie anul trecut.

Se așteaptă să primească mesaje cu ocazia zilei sale de naștere de la membrii familiei regale, inclusiv Regele Charles. Anul trecut, pentru a marca împlinirea a 40 de ani a lui William, o monedă a fost lansată de producătorul oficial de monede din Marea Britanie, Royal Mint.

Prințul William a apărut singur pentru prima dată pe o față a monedei de 5 lire sterline, pentru a marca cea de-a 40-a aniversare.

RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Divertisment
Covorul roșu de la Premiile Oscar 2025. Cele mai spectaculoase ținute
La cea mai importantă seară a Hollywood-ului vedetele au strălucit în ținute spectaculoase. Covorul roșu de la Premiile Oscar 2025, printre cele mai așteptate momente. Vezi mai jos cum s-au îmbrăcat celebritățile. Gala Premiilor...
2
Divertisment
Adam Sandler a plecat de la Premiile Oscar 2025, dar nu înainte de a-l săruta pe Timothée Chalamet
Adam Sandler a plecat de la Premiile Oscar 2025, dar nu înainte de a-l săruta pe Timothée Chalamet. Actorul și ținuta sa neobișnuită pentru un asemenea eveniment au fost ținta unei glume din monologul...
3
Horoscop săptămânal
Horoscopul săptămânii 3 martie – 9 martie 2025. Descoperă ce îți rezervă astrele
Tranzitul lui Mercur în Berbec modifică viețile fiecărui nativ în parte. Citește horoscopul săptămânii 3 martie – 9 martie 2025 și vezi despre ce este vorba. Diferitele schimbări ale planetelor afectează fără doar și...
4
Divertisment
Timothée Chalamet și Kylie Jenner s-au sărutat la Premiile Oscar 2025. Cum au fost surprinși de camerele de filmat la eveniment
Timothée Chalamet și Kylie Jenner s-au sărutat la Premiile Oscar 2025. Kylie Jenner, care a suferit o pierdere neașteptată în februarie odată cu moartea stilistului său, a venit să-l susțină pe Timothée Chalamet, nominalizat...
5
Divertisment
Lista completă a câștigătorilor la Premiile Oscar 2025
Cea de-a 97-a ediție a Premiilor Oscar a avut loc la Hollywood. Toate privirile au fost îndreptate către cei care au fost nominalizați pentru rolurile lor remarcabile. Vezi mai jos lista completă a câștigătorilor...
PARTENERI