Ryan și-a apărat public soția și l-a ironizat pe Baldoni pentru „indignarea sa exagerată” și „sentimentele sale rănite”. Toate acestea au fost menționate într-un document juridic depus la o instanță din New York.
Ryan Reynolds îl numește pe Justin Baldoni „prădător”
Reynolds a declarat că este de părere că Baldoni i-a hărțuit soția pe platourile de filmare ale It Ends With Us. Acesta e filmul care a dus la declanșarea unui proces de defăimare între cele două părți.
Într-un document de 38 de pagini, Reynolds s-a descris ca fiind „un soț care își sprijină partenera și care a fost martor direct la devastarea emoțională, reputațională și financiară” suferită de Lively.
Actorul l-a acuzat pe Baldoni că încearcă să-l „facă de rușine”. Potrivit lui, doar pentru că e „genul de bărbat încrezător încât să își asculte soția și să-i fie alături”.
De asemenea, Reynolds a susținut că are tot dreptul să aibă o părere proastă despre Baldoni. El spune că se bazează pe ce i-a făcut soției sale.
Documentele depuse în instanță menționează: „Domnul Reynolds are dreptul, conform Primului Amendament, să-l privească pe domnul Baldoni, sau pe orice bărbat despre care crede că și-a hărțuit sexual soția, cu ‘dispreț profund’.”
Această moțiune adaugă o nouă întorsătură într-un conflict major între Baldoni, Reynolds și Lively.
Lively a fost prima care a intentat un proces în decembrie anul trecut. Ea l-a acuzat pe Baldoni că a orchestrat o „campanie de defăimare” împotriva sa. Totul a pornit din cauza unor tensiuni pe platourile de filmare ale It Ends With Us, despre violența domestică.
În replică, Baldoni, în vârstă de 41 de ani, a intentat un proces de defăimare de 400 de milioane de dolari împotriva lui Lively, 37 de ani, și a lui Reynolds, 48 de ani, precum și împotriva publicației New York Times, care a publicat un articol amplu despre acuzațiile lui Lively.
Ryan Reynolds spune că e un soț care doar își susține partenera
Acum, Reynolds a cerut să fie scos din proces pe mai multe motive, însă limbajul său incisiv reflectă cât de personală a devenit această dispută.
Avocații săi au întrebat: „Ce legătură are Ryan Reynolds cu acest caz, din punct de vedere legal, în afară de faptul că este un soț care își sprijină partenera și care a fost martor direct la devastarea emoțională, reputațională și financiară a doamnei Lively? Niciuna.”
Reynolds susține că singurul motiv pentru care a fost inclus ca inculpat este că Steve Sarowitz, cofondatorul companiei de producție a lui Baldoni, Wayfarer Studios, a promis 100 de milioane de dolari pentru a „distruge” reputația lui și a lui Lively.
Actorul din Deadpool afirmă că acuzațiile lui Baldoni „poluează dosarul instanței cu sute de paragrafe de clickbait, menite mai degrabă pentru public decât pentru instanță, fără vreo legătură reală cu o revendicare legală validă.”
Reynolds menționează că acuzațiile împotriva sa se bazează pe două momente în care l-ar fi numit pe Baldoni „prădător”.
Însă Reynolds susține că această afirmație este protejată de dreptul la liberă exprimare, deoarece este o convingere sinceră a sa.