Turneul de promovare House of Gucci a avut loc la Londra. Cum s-au îmbrăcat actorii pe covorul roșu

Turneul de promovare House of Gucci a avut loc la Londra. Pentru că filmul se va lansa pe data de 24 noiembrie în cinematografe, actorii au început să-și promoveze filmul în marile orașe. Presa tabloidă spune că este cel puțin un Super Bowl al modei.

Publicat: 10 noiembrie 2021, 11:55

Lady Gaga, Adam Driver, Salma Hayek, Jared Leto, Mădălina Ghenea și alți actori care au făcut parte din distribuție au mers la premiera britanică de la Odeon Luxe Leicester Square din Londra. Lady Gaga a atras din nou toate privirile. Vedeta joacă rolul Patriziei Reggiani în filmul regizat de Ridley Scott.

Turneul de promovare House of Gucci a avut loc la Londra

Cântăreața a dat viață soției lui Maurizio Gucci, interpretat de Adam Driver, și angajează un asasin pentru a-și omorî partenerul. Artista a purtat la premiera House of Gucci din Londra o ținută care a fost prezentată recent la Gucci Love Parade. Lady Gaga a asortat rochia mov din mătase cu ciorapi din plasă și mănuși cu cristale. Vedeta nu a uitat nici de cizmele sale cu platformă și a purtat o nuanță de fard de pleoape intensă.

Am avut câteva dificultăți la terminarea filmărilor. Ori mă afla în camera mea de hotel trăind și vorbind ca Reggiani, ori eram pe platourile de filmare făcând același lucru. Îmi amintesc că am fost într-o zi să mă plimb pe străzile Italiei. Nu mă mai plimbasem de două luni. M-am panicat pur și simplu. Pentru o clipă am crezut că sunt iar pe platourile de filmare.

– Lady Gaga

Mădălina Ghenea a atras și ea din nou toate privirile asupra sa. Românca a purtat o rochie lungă, neagră, elegantă, care i-a pus silueta în evidență. Ghenea a ales câteva accesorii delicate, dar detaliul care a ieșit în evidență este faptul că s-a vopsit blondă.

Vezi mai multe imagini în GALERIA FOTO!

Salma Hayek a strălucit tot într-o creație Gucci, aurie, la care a asortat un colier cu pietre masive. Nici ceilalți actori din distribuție nu au dezamăgit la capitolul ținute. Jared Leto, care a participat și la prezentarea de modă Gucci Love Parade, alături de Phoebe Bridgers, Macaulay Culkin, a ales pentru acest eveniment un costum din catifea albastră cu detalii din satin. El și-a completat look-ul cu cizme albe și un colier cu diamante.

Premiera House of Gucci, îndelung așteptată

Adam Driver a purtat un costum și cravată Burberry. În House of Gucci mai joacă nume precum Al Pacino, Jeremy Irons, Reeve Carney și Jack Huston. Filmul este regizat de Ridley Scott și se bazează pe cartea Sara Gay Forden The House of Gucci: A Sensational Story of Murder, Madness, Glamour and Greed, scrie People.

Viitorul thriller marchează al doilea rol principal al lui Gaga. Anterior, ea a jucat alături de Bradley Cooper în remake-ul din 2018 a filmului A Star Is Born, rol care i-a adus o nominalizare la Oscar pentru cea mai bună actriță.

Într-un interviu acordat Variety, Hayek, în vârstă de 55 de ani, a vorbit despre interpretarea „extraordinară” a lui Gaga în House of Gucci. Aceasta a spus pentru presa: „Vorbeam la telefon și era deja Patrizia. Accentul ei era perfect. Cred că ne-am distrat foarte mult retrăind scene care nici măcar nu sunt în film. Ea este cea mai profesionistă și abia așteptam să ajung din nou pe platoul de filmare”.

RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Divertisment
Kanye West și Bianca Censori au fost dați afară de la Premiile Grammy 2025. Ținuta complet transparentă a soției rapper-ului nu a fost trecută cu vederea
Kanye West și Bianca Censori au fost dați afară de la Premiile Grammy 2025. Ținuta complet transparentă a soției rapper-ului nu a fost trecută cu vederea. Ea a purtat doar o plasă, care însă...
2
Horoscop
Zodiile care atrag abundența de partea lor în februarie 2025. Nativii care se pot bucura de prosperitate
Zodiile care atrag abundența de partea lor în februarie 2025 sunt cele mai fericite din întreaga hartă astrală. Aceste semne se pot aștepta la abundență în toate aspectele vieții lor. Februarie 2025 aduce oportunități...
3
Horoscop săptămânal
Horoscopul săptămânii 3 februarie – 9 februarie 2025. Descoperă ce îți rezervă astrele
Predicțiile pentru această perioadă vin cu vești bune pentru toți nativii. Citește horoscopul săptămânii 3 februarie – 9 februarie 2025 și vezi despre ce este vorba. Astrele ne îndeamnă să scoatem la iveală puterea...
4
Horoscop
Zodia nefericită a lunii februarie 2025. Ea are cele mai multe probleme din cauza banilor
Acești nativi vor avea probleme pe plan financiar la începutul anului. Află care este zodia nefericită a lunii februarie 2025 și vezi ce trebuie să învețe în această perioadă. Zodia care ar putea întâmpina...
5
Horoscop
Zodii care s-ar putea să aibă nevoie de bani până la finalul lunii februarie 2025. Nativii care au nevoie de sprijin financiar
Astrologii spun că există anumite zodii care s-ar putea să aibă nevoie de bani până la finalul lunii februarie 2025. Acești nativi s-ar putea confrunta cu probleme din cauza banilor. Ei au nevoie de...
PARTENERI