Astfel de nativi necesită o atenție mult mai mare în relație. Femeile singuratice au tendința să-și excludă partenerii de viață din planurile lor, însă nu vor face niciodată acest lucru cu rea voință. Pentru o femeie, timpul petrecut singură sau cu prietenle sale este la fel de important ca cel pe care-l petrec cu cel iubit.
Zodii singuratice
Chiar dacă sunt mai dificil de iubit, zodiile singuratice au un farmec aparte. Aceste femei dau dovadă de independență și se descurcă în orice situație. Prezența partenerului este foarte importantă în viața lor, însă nu vor încerca niciodată să se bazeze în totalitate pe acesta.
Femeile născute sub un semn zodiacal singuratic au nevoie de libertate și de înțelegere din partea celui iubit. Ele caută un partener lângă care să evolueze constant, fără a deveni dependente de relația pe care o au cu acesta.
Berbec: 21 martie – 19 aprilie
Berbecii se numără printre acele zodii singuratice care au nevoie de spațiu personal într-o relație. Aceștia sunt aventuroși și preferă să se simtă stăpâni pe situație, motiv pentru care preferă să facă foarte multe singuri. Femeile Berbec au nevoie de mult timp pentru ele și vor face întotdeauna cunoscut acest lucru.
Taur: 20 aprilie – 20 mai
Să fie tot timpul în preajma partenerului este poate cel mai plăcut lucru pentru un nativ din zodia Taurului. Aceștia au nevoie de atenție și se bucură să-l vadă pe cel iubit în preajma lor. Cu toate acestea, chiar și cele mai iubitoare zodii au nevoie uneori de puțin spațiu. Cu toate că nu le vor spune acest lucru în mod direct partenerilor, Taurii vor încerca să-și facă auzită nevoia de a fi puțin timp singuri.
Gemeni: 21 mai – 21 iunie
Gemenii nu vor ezita să-și anunțe partenerul că au nevoie să petreacă timp singuri. De altfel, Gemenii se numără printre acele zodii singuratice care preferă să acționeze atunci când își doresc ceva. Atunci când un nativ din zodia Gemenilor va ieși cu prietenii sau va merge singur la film, este un semn clar că se simte sufocat și vrea o perioadă doar pentru el.
Rac: 22 iunie – 22 iulie
În privința Racilor lucrurile stau complet diferit. Femeile Rac se vor bucura întotdeuna să fie lângă cel iubit. Viața ideală pentru o femeie Rac este să fie tot timpul cu partenerul. Atunci când are nevoie de spațiu este destul de ușor de observat. Racii au tendința să se enerveze cu ușurință atunci când vor să fie singuri.
Leu: 23 iulie – 22 august
Leii sunt foarte deschiși când vine vorba de nevoile lor. Vei observa imediat atunci când o femeie Leu vrea să fie singură. Aceasta își va concentra toată atenția asupra proiectelor personale și nu se va lăsa distrasă de alte lucruri. Această femeie se numără printre acele zodii singuratice și independente care știu ce vor de la viața lor.
Fecioară: 23 august – 22 septembrie
Atunci când o femeie Fecioară va vrea să petreacă puțin timp singură se va asigura că partenerul său va înțelege acest lucru. Chiar dacă femeia Fecioară nu îi va spune partenerului în mod direct că vrea să-și petreacă o parte din timp singură, îi va da semne clare care să-l facă pe cel iubit să înțeleagă acest lucru.
Balanță: 23 septembrie – 23 octombrie
Femeile Balanță sunt printre acele zodii de aer care pun foarte mult accent pe echilibru în viață. Prin urmare, pentru ele este foarte important să existe o balanță între timpul pe care îl petrec cu partenerul și timpul pe care îl petrec singure sau cu prietenii. Acești nativi sunt de cele mai multe ori deschiși și vorbesc cu cei din jur despre ceea ce-și doresc.
Scorpion: 24 octombrie – 21 noiembrie
Nativii din zodia Scorpionului se numără printre acele zodii singuratice care își doresc foarte mult spațiu pentru ele. De regulă, atunci când partenerul insistă să-și petreacă timpul împreună, iar Scorpionii vor să fie lăsați singuri, atunci aceștia devin nervoși și se izolează. Femeile Scorpion au nevoie de o atenție deosebită când vine vorba de relația de cuplu.
Săgetător: 22 noiembrie – 21 decembrie
Femeile Săgetător sunt mai tot timpul pe fugă. Acestea iubesc călătoriile și își doresc să descopere cât mai multe lucruri noi. De cele mai multe ori, atunci când vor să fie singure vor începe să vorbească despre vacanțe și excursii de viitor pe care le pregătesc. Acești nativi au tendința să plece în călătorii alături de prieteni, fără a-l invita și pe cel iubit.
Capricorn: 22 decembrie – 19 ianuarie
Prince acele zodii singuratice se numără și nativii născuți în zodia Capricornului. Aceștia sunt foarte organizați și știu să-și facă auzite dorințele. Atunci când un Capricorn va vrea să fie singur, va face acest lucru cunoscut din prima clipă. Femeile Capricorn sunt directe cu privire la timpul pe care au nevoie să-l petreacă singure.
Vărsător: 20 ianuarie – 18 februarie
Pentru nativii din zodia Vărsătorului este destul de dificil să petreacă foarte mult timp în preajma partenerului. Femeile Vărsător sunt libere și au nevoie spațiu personal și de timp pentru a face ceea ce-și doresc singure. Au tendința să devină reci cu partenerul atunci când acesta nu le respectă nevoia de a fi singure.
Pești: 19 februarie – 20 martie
Spre deosebire de nativii din zodia Vărsătorului, Peștii iubesc să petreacă timp cu partenerul. Aceștia sunt familiști convinși și preferă să-l includă pe cel iubit în toate planurile lor. Chiar dacă uneori are nevoie de puțin spațiu, nativul din zodia Peștilor nu îi va spune acest lucru partenerului. De altfel, se pricepe foarte bine să viseze cu ochii deschiși și să se detașeze pentru o clipă atunci când este necesar.