Brendan Fraser este de nerecunoscut. Primele imagini cu actorul care va juca în filmul The Whale

Brendan Fraser este de nerecunoscut în cele mai recente imagini. Actorul a trecut printr-o transformare incredibilă pentru rolul său din filmul The Whale. Dedicarea sa nu poate fi contestată. Actorul este pregătit să se întoarcă pe marile ecrane sub o nouă înfățișare.

Publicat: 27 iulie 2022, 11:50

Actorii de la Hollywood dovedesc de fiecare dată că sunt pregătiți să facă sacrificii enorme pentru rolurile pe care le au de interpretat. Acesta a fost și cazul lui Brendan care a acceptat provocarea de a pune un număr impresionat de kilograme. Actorul, care urmează să-l interpreteze pe Charlie în filmul The Whale, a fost nevoit să se îngrașe pentru a ajunge să cântărească 270 de kilograme.

Brendan Fraser este de nerecunoscut

Brendan Fraser este ne derecunoscut în producția regizată de Darren Aronofsky. Flmul urmează să aibă premiera la cea de-a 79-a ediție de la Festivalul de Film de la Veneția. Primele imagini cu actorul în vârstă de 53 de ani fac deja înconjurul internetului.

Vezi mai multe imagini cu Breandan Fraser în Galeria Foto!

În cadrul filmului Brendan îl interpretează pe Charlie, un profesor de engleză izolat care suferă de obezitate și care încearcă să reia legătura cu fiica sa adolescentă pentru a reconcilia relația pe care o au. Filmul este o adaptare după piesa scrisă de Samuel D. Hunter.

Alături de celebrul actor din George of the Jungle vor juca și Sadie Sink, în rolul lui Ellie, fiica profesorului Charlie, Hong Chau și actorul Ty Simpkins.

”Adaptarea piesei mele la un film a fost o muncă dificilă, dar pe care am îndrăgit-o toți. Această poveste este foarte personală și sunt recunoscător că am șansa să o împărtășesc cu o audiență atât de mare. Sunt recunoscător tuturor, dar în special actorilor care s-au dedicat realizării acestui proiect”.

Fanii așteaptă deja cu nerăbdare să-l vadă pe actorul Brendan Fraser în cel mai recent rol al său. Filmul va avea premiera la Festivalul de Film de la Veneția. Anul acesta Festivalul de desfășoară în perioada 31 august – 10 septembrie 2022. Se crede că data lansării a filmului va avea loc în luna septembrie.

Actorul a început să ia în greutate încă din luna iunie a anului trecut. La festivalul de Film de la Tribeca acesta a fost surprins având câteva kilograme în plus. De data aceasta imaginile oficiale din filmul The Whale demonstrează că vedeta este complet transformată. Sursele spun că Brendan a luat în greutate multe kilograme pentru a ajunge să cântărească în total 270 de kilograme.

Brendan Fraser a acceptat provocarea de juca în The Whale

Brendan Fraser este un actor american care a devenit celebru la Hollywood pentru transformările sale incredibile din rolurile pe care le-a avut de jucat. Acesta a jucat de-a lungul timpului în producții emblematice precum George of the Jungle, The Mummy, iar acum în producția The Whale.

Filmul este regizat de Aronofsky, cunoscut pentru nominalizările pe care le-a avut de-a lungul timpului la Premiile Oscar. Brendan spune că rolul pe care l-a avut de interpretat în The Whale a fost de departe cel mai solicitant și provocator.

Nu este ușor să interpretezi un bărbat care suferă de obezitate morbidă. Actorul a luat și decizia radicală de a se îngrășa într-un timp destul de scurt. Brendan a trebuit să se îngrașe până ce a atins pragul de 270 de kilograme.

Dacă alți actori ar fi apelat la un costum special pentru a-și interpreta rolul, Brendan a preferat să meargă până la capăt și să se dedice în totalitate meseriei pe care și-a ales-o.

Deși nu a mai apărut în filme în ultimii cinci ani, Brendan este decis să se reîntoarcă pe marile ecrane. Viața actorului a fost plină de suișuri și coborâșuri în ultimii ani, mai ales că acesta a pierdut o bună parte a averii pe care a strâns-o de-a lungul timpului.

RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Horoscop
Mantra potrivită pentru fiecare zodie în 2025. Mesaje care te inspiră să îți găsești echilibrul
Anul 2025 vine cu provocări și oportunități pentru fiecare dintre noi, iar conectarea cu energiile astrale ne poate ajuta să navigăm mai ușor prin toate aceste schimbări. O modalitate simplă, dar puternică, de a...
2
Horoscop
4 zodii care vor rămâne sănătoase în 2025. Află dacă te numeri printre ele
Astrologii au dezvăluit care sunt cele 4 zodii care vor rămâne sănătoase în 2025. Acești nativi sunt mult mai atenți la starea lor de sănătate și încearcă să facă tot ce este posibil pentru...
3
Divertisment
Lady Gaga și-a uimit fanii cu cea mai recentă transformare fizică. Schimbările de la nivelul feței au făcut-o greu de recunoscut
Lady Gaga și-a uimit fanii cu cea mai recentă transformare fizică. Schimbările de la nivelul feței au făcut-o greu de recunoscut chiar și pentru fani. Ea a postat câteva imagini pe Instagram și pare...
4
Horoscop
Zodii care vor avea inima frântă în 2025. Nativii care pot trece printr-o despărțire
Astrologii au dezvăluit care sunt acele zodii care vor avea inima frântă în 2025. Acești nativi pot trece printr-o despărțire în acest an și pot pune capăt unei relații mai vechi. Este o perioadă...
5
Divertisment
Selena Gomez a trecut printr-o transformare incredibilă după logodna cu Benny Blanco. Ce au observat fanii schimbat la actriță
Selena Gomez a trecut printr-o transformare incredibilă după logodna cu Benny Blanco. Fanii au observat o schimbare notabilă în ceea ce privește silueta divei. Actrița internațională a fost invitată la Jimmy Kimmel Live. Selena...
PARTENERI