Cele mai populare zodii sunt Fecioara și Balanța, asta pentru că atunci când se calculează această frecvență, sunt luat în considerare cele mai populare ore de concepție de pe glob. De exemplu, în preajma Zilei Îndrăgostiților este cel mai probabil să se procreeze. Fiecare zodie este unică și fiecare om are o identitate apare. De cele mai multe ori găsim similarități între noi, însă acestea pot fi înșelătoare.
Care sunt cele mai populare semne zodiacale din lume
Chiar dacă pare o surpriză, nativul Scorpion a fost semnalat ca fiind cel mai des întâlnit semn astrologic. La nivel mondial, cei mai mulți oameni se numără printre norocoși.
Printre celebritățile care s-au născut sub protecția lui se numără și Ryan Reynolds, Drake, Katy Perry, Ciara, Julia Roberts sau Bill Gates.
Gemenii pe de altă parte, au în comun ideea de socializare, dar și duplicitatea. Peștii transmit cu ușurință vibrații de bun august celor pe care îi întâlnesc și sunt creativi de la mama natură. Cât despre Rac, acesta este emotiv și sensibil.
Nici nativul Taur nu trece de topul celor mai întâlnite semne zodiacale din lume, fiind încăpățânat și generos deopotrivă. Capricornul, care pare dur la prima vedere, ajunge să devină o persoană extrem de iubitoare și empatică. Deși e la începutul clasamentului, de data aceasta nativul Berbec completează lista la capătul acesteia.
Fiind ambițios și impulsiv, acesta va avea probleme în a doua parte a vieții, arată Astrology.com. Luna cu cele mai puține zile de naștere este Februarie. Este cea mai scurtă din an, urmată de luna Ianuarie.
Putem stabili astfel cu ușurință faptul că zodia Vărsător este una dintre cele mai puțin comune semne zodiacale.
Cei născuți între 21 ianuarie și 20 februarie nu se pot înțelege cu cei din jur atât de ușor.
Când au loc cele mai multe nașteri din an
Potrivit unor studii realizate de specialiști, cele mai comune luni de naștere sunt August, Iulie și Octombrie, arată Exemplore.com. Printre acestea s-a mai adăugat și luna Septembrie între 2015 și 2017. Cei născuți între 19 și 22 ale lunii se spune că sunt aduși pe lume între zodii.
Dețin atât calitățile cât și defectele celor doi nativi. Luna Februarie este totuși cea mai puțin comună lună de naștere. Cât despre nașteri, acestea sunt mult mai puține în vacanțe, arată specialiștii.
Află care este cumpăna vieții tale în funcție de zodie. Vezi ce spun astrele
Un studiu realizat în Massachusetts între 2005 și 2015 a demonstrat că cele mai dese nașteri sunt pe 27 iunie. Aceste sunt urmate fiind de cele de pe 19 Septembrie, 1 August, dar și 7 iulie. Același studiu arată că bebelușii vin pe lume în lunile călduroase, asta dacă părinții vin din localități apărate de soare.
Într-un grup de 70 de persoane, sunt șanse de 99.9% ca doi dintre participanți să fie născuți în aceeași zi. Pe o statistică realizată pe 200 de oameni, sunt șanse de 100%. Într-un grup format din 23 de persoane, sunt 50% șanse ca două persoane să-și serbeze ziua de naștere în aceeași zi.