Reclamă

Câte soții a avut Johnny Depp. Ele sunt femeile care au reușit să-l cucerească pe actorul celebru

Deși actorul a avut nenumărate relații de-a lungul timpului și a fost logodit de mai multe ori, puțini știu cu adevărat câte soții a avut Johnny Depp. Acesta a făcut marele pas alături de două femei.

Publicat: 4 mai 2022, 7:03 / Actualizat: 4 mai 2022, 10:58

Prima sa căsătorie a avut loc cu mult înainte ca Depp să devină un actor celebru. Cea de-a doua căsnicie a fost alături de Amber Heard. Cu toate acestea, ultima soție a actorului a pornit un adevărat ”război” împotriva sa, iar Depp a fost acuzat public de violență domestică.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Câte soții a avut Johnny Depp

Chiar dacă mulți s-au întrebat câte soții a avut Johnny Depp, adevărul este că actorul a fost căsătorit doar cu două femei de-a lungul vieții sale. Prima căsătorie a fost alături de Lori Anne Allison, make-up artist. Cei doi s-au cunoscut în Los Angeles în 1983. Depp avea doar 20 de ani atunci când s-a căsătorit. Allison era sora unuia dintre chitariștii care se aflau în aceeași trupă cu Depp. Nu se cunosc foarte multe informații despre căsnicia lor sau despre divorț. Cert este că cei doi au ales să meargă pe drumuri separate în 1985. La momentul în care cuplul de îndrăgostiți s-a căsătorit, Depp abia își făcuse debutul în filmul A Nightmare on Elm Street.

Vezi mai multe imagini în Galeria Foto!

Amber Heard și Johnny Depp au apărut la Toronto International Film Festival, în 2015. Ea a purtat o rohie neagră cu decolteu, păr blond lung, el a purtat un costum gri, cu o cămașă roșie
Johnny Depp și Amber Heard au avut una dintre cele mai controversate relații din deceniul trecut. La Toronto International Film Festival, din 2015, cei doi au apărut împreună pe covorul roșu / Getty Images

Cea de-a doua căsătorie a fost cu Amber Heard. Depp și Heard s-au cunoscut în 2011 pe platourile de filmare ale producției The Rum Diary. Relația lor a început abia în anul 2012, iar căsătoria a avut loc trei ani mai târziu. Ceremnia a fost restrânsă și au participat doar apropiații cuplului.

În 2016, Heard a depus actele de divorț, iar patru zile mai târziu a obținut un ordin de restricție împotriva lui Depp.

În noiembrie 2020 Depp a pierdut procesul de calomnie împotriva publicației The Sun. Aceasta l-a numit pe actor ”bătăuș de soții”. Instanța l-a găsit pe Depp vinovat în urma acuzațiilor și mărturiilor făcute de Heard.

Depp a intentat prima dată procesul împotriva fostei soții în 2019. Acesta a susținută că Amber l-a defăimat. Fosta soție a spus despre ea că este o ”victimă a violenței domestice”. Actorul a ținut să menționeze că Amber a fost cea care l-a abuzat. Recent s-a aflat faptul că Amber Heard are tulburări de personalitate și că aceasta și-ar fi cerut scuze față de Depp la un an după despărțire. Johnny, pe de altă parte, spune că este ”obsedat să se afle adevărul”.

Reclamă

Ce alte relații a mai avut Johhny Depp de-a lungul timpului

În ciuda faptului că a fost căsătorit doar de două ori, Johnny Depp a avut de-a lungul timpului o mulțime de relații. Unele dintre ele au evoluat până în punctul logodnei, în timp ce altele s-au stins rapid. Una dintre cele mai cunoscute relații ale actorului a fost cea cu actrița Vanessa Paradis. Cei doi îndrăgostiți au fost împreună timp de 14 ani și au doi copii superbi, Lily-Rose Melody Depp și John Jack Christopher Depp III.

Johnny Depp și Sherilyn Fenn

Johnny Depp a avut o relație cu actrița Sherilyn Fenn, cunoscută pentru rolul din producția Twin Peaks. Conform publicației Insider, cei doi au fost într-o relație din 1986 până în 1989. Fenn a apărut inclusiv în seria 21 Jump Street alături de iubitul său. Tot atunci au început să circule zvonuri că cei doi s-ar fi logodit, însă acestea nu au fost niciodată confirmate de actor sau de actriță. În urmă cu aproape patru ani Fenn și-a deschis sufletul în fața publicului și a vorbit pe larg despre relația pe care a avut-o cu Depp.

”Am format un cuplu timp de doi ani jumătate și ne-am cunoscut în urma proiectelor comune. Era foarte dulce și a fost prima mea dragoste. Ca o femeie tânără, pentru prima dată, am simțit atunci că am găsit dragostea adevărată. Au fost multe momente frumoase, în ciuda faptului că destinul ne-a adus pe drumuri diferite. M-am bucurat că l-am cunoscut ca pe o persoană reală, nu ca pe o stea de cinema”.

Johnny Depp și Jennifer Grey

Johnny Depp a avut o relație cu celebra actriță Jennifer Grey. Jennifer este cunoscută în lumea întreagă pentru rolul său de succes din filmul Dirty Dancing. Sursele au speculat că cei doi s-ar fi logodit la doar două săptămâni după ce au început să se întâlnească, în 1989. Jennifer a povestit recent despre modul în care a decurs povestea sa de iubire cu unul dintre cei mai apreciați actori ai momentului.

”M-am îndrăgostit imediat și eram destul de sigură că este prima mea iubire. Era amuzant, inteligent, empatic și foarte respectuos”.

În ciuda faptului că cei doi s-au iubit, relația lor nu a rezistat. Grey spune că cei doi au devenit tot mai distanți pe măsură ce cariera actorului a început să crească. Totodată, actrița a mai declarat că s-a despărțit de Depp printr-un bilețel pe care i l-a lăsat în camera de hotel. Într-un final, logodna lor a rezistat doar nouă luni.

Johnny Depp și Winona Ryder

Pe măsură ce Depp a devenit tot mai cunoscut la Hollywood, lucrurile au evoluat și în ceea ce privește relațiile avute cu partenerele sale. În 1989, la scurt timp după despărțirea de Grey, Depp a început o relație cu Winona Ryder. Depp și Ryder au fost într-o relație din anul 1989 până în 1993.

Cei doi s-au și logodit, moment în care actorul și-a tatuat numele iubitei sale pe braț, alături de textul ”pentru totdeauna”. În momentul în care cei doi au rupt logodna, Depp și-a schimbat tatuajul cu ”Wino Forever”. Când Depp a fost defăimat de către fosta sa soție, Amber Heard, Ryder a ieșit în față și a oferit mai multe informații despre cum este Johnny Depp în viața de zi cu zi.

”Îl cunoscu pe Johnny foarte bine. Am fost împreună timp de patru ani și a fost mai întâi de toate cel mai bun prieten al meu. Îmi este la fel de apropiat ca propria familie. Relația mea cu el a fost una dintre cele mai importante din câte am avut.”

”Johnny nu a fost niciodată violent față de mine. Aceste acuzații care i se aduc sunt complet false. Nu a fost niciodată violent față de ceilalți. Este un bărbat extrem de iubitor și de grijuliu cu oamenii pe care îi iubește. M-am simțit întotdeauna în siguranță alături de el”.

Johnny Depp și Kate Moss

Următoarea relație a actorului a fost cu celebra actriță Kate Moss. Cei doi au fost împreună din anul 1994 până în 1998. Cuplul a ținut la acele momente primele pagini ale tabloidelor. Chiar dacă acotrul a fost întotdeauna discret cu viața sa personală, Moss le-a povestit fanilor cum a arătat povestea sa de dragoste.

”Nu a fost nimeni vreodată capabil să aibă grijă de mine așa cum a făcut-o Johnny. L-am crezut atunci când m-a întrebat cum se va descurca în momentul în care ne-am despărțit. Mi-a lipsit foarte mult, iar despărțirea m-a afectat grav atunci când am ales să plec. Am pierdut singura persoană în care puteam avea încredere. Un coșmar adevărat. Au urmat ani și ani în care am plâns și am regretat”.

Johnny Depp și Vanessa Paradis

După despărțirea de Moss a urmat una din cele mai importante relații pe care Johhny Depp le-a avut. Actorul a cunoscut-o pe actrița Vanessa Paradis în anul 1998, iar la scurt timp au început să se întâlnească. Cei doi s-au întâlnit în Paris, atunci când Depp filma pentru producția The Ninth Gate. Johnny spune că s-a îndrăgostit pe loc de frumusețea Vanessei.

”Când am cunoscut-o purta o rochie cu spatele gol. Am văzut acel spate, apoi gâtul și în momentul în care s-a întors cu fața i-am văzut acei ochi cuceritori”.

Johnny și Vanessa s-au despărțit în anul 2012, după 14 ani de relație. Cei doi nu au fost niciodată logodiți, dar au avut împreună doi copii, o fetiță și un băiat.

”Nu a fost deloc ușor pentru mine sau pentru Pradis atunci când ne-am despărțit. Nu a fost deloc ușor nici pentru copii. Faptul că am încetat relația nu înseamnă că nu ne-am mai iubit. Vom fi întotdeauna unul în viața celuilalt datorită copiilor noștri. Trebuie să înveți să lucrezi cu astfel de situații și să le transformi în ceva frumos”.

La fel ca Winona Ryder, Vanessa a depus mărturie în favoarea lui Johnny Depp atunci când acesta s-a aflat în proces cu publicația The Sun și declarațiile făcute de fosta sa soție, Amber. În declarație, Vanessa a spus că Johnny este ”un bărbat atent, un om generos și un tată iubitor”.

Câți copii are Johnny Depp

Johnny Depp are doi copii superbi alături de fosta sa parteneră, Vanessa Paradis. Primul copil, Lily-Rose Depp s-a născut în anul 1999. Cel de-al doilea copil al cuplului a venit pe lume în anul 2002. Lily-Rose Melody Depp și John Jack Christopher Depp III au ales drumuri diferite în viață. În timp ce Lily a preferat o carieră de actriță în lumina reflectoarelor, fratele său apare rareori în fața camerelor de fotografiat.

Lily-Rose Melody Depp și John Jack Christopher Depp III, cei doi copii ai actorului Johnny Depp
Johnny Depp are doi copii, Lily-Rose Melody Depp și John Jack Christopher Depp III / Profimedia Images

În timp ce Lily a moștenit frumusețea mamei sale, Jack seamănă leit cu tatăl său. Cei doi adolescenți au o relație foarte bună atât cu tatăl, cât și cu mama lor. În ciuda faplui că Depp și Venessa s-au despărțit, aceștia au rămas în relații foarte bune și se îngrijesc împreună de cei doi copii ai lor.

RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
fată frumoasă cu părul lung și bluză galbenă pe un fundal albastru deschis
Horoscop
2 zodii care scapă de ghinion, potrivit astrologilor. Vezi dacă te numeri printre ele
Acești nativi își schimbă percepția asupra vieții, a relațiilor și a planurilor profesionale. Vezi care sunt cele 2 zodii care scapă de ghinion, potrivit astrologilor. Cosmosul le-a oferit mai mult noroc unora decât altora,...
2
Cinci porții de plăcintă cu dovleac de post
Rețete
Plăcintă cu dovleac de post. Rețetă simplă și ușoară
Această plăcintă cu dovleac de post este ușor crocantă la exterior, datorită foilor de plăcintă coapte, și are o umplutură parfumată și dulce, înmiresmată cu scorțișoară. Dovleacul copt oferă o aromă dulce, caldă și...
3
O femeie frumoasă care ține în mână o flacără și reprezintă una dintre acele zodii care este afectată de Pluto în Vărsător
Horoscop
Pluto în Vărsător aduce schimbări majore. Cât va dura perioada de transformare pentru nativii din zodiac
Pluto în Vărsător aduce schimbări majore. Cei mai mulți nativi din zodiac se vor bucura de transformările acestea. Chiar dacă Pluto a intrat în Vărsaăor pe 19 noimebrie, puterea acestei planeta va persista în...
4
O femeie frumoasă care sfulă fulgi de nea pentru a ilustra una dintre cele două zodii care ar putea avea parte de evenimente neașteptate în noiembrie 2024
Horoscop
Un eveniment neașteptat ar putea avea loc în viața a două zodii. Cum se schimbă destinul lor la finalul lunii noiembrie 2024
Un eveniment neașteptat ar putea avea loc în viața a două zodii. Destinul lor s-ar putea schimba complet la finalul lunii noiembrie 2024. Ultima parte a acestui an pare să vină cu multe momente...
5
Cheryl Cole, în spatele sicriului lui Liam Payne
Știri
Cheryl Cole și-a luat rămas bun de la Liam Payne. Cântăreața a participat la înmormântarea tatălui fiului ei alături de colegii săi din One Direction și o mulțime de vedete
Cheryl Cole și-a luat rămas bun de la Liam Payne. Cântăreața a participat la înmormântarea tatălui fiului ei alături de colegii săi din One Direction și o mulțime de vedete. Cheryl și Liam Payne...
PARTENERI
×