Meghan Markle își construiește o comunitate în jurul ei. Soția Prințului Harry face tot ce poate ca să-și ducă viața mai departe pe plan personal, dar și să le ofere copiilor ei tot ce au nevoie.
Ce strategie aplică Meghan Markle pentru a-și face prietene în Montecito
De când ea și Prințul Harry s-au retras din rolurile lor oficiale de membrii regali în 2020, s-au stabilit în Montecito, California, alături de fiul lor, Prințul Archie, și fiica lor, Prințesa Lilibet. Pentru Meghan, găsirea unui echilibru între viața de figură publică și dorința unei vieți personale discrete a fost o parte importantă a vieții sale de până acum. Cu toate acestea, spune că simte cu adevărat că este „acasă” în California.
„Am câteva prietene aici. Sunt mame casnice și femei care lucrează în joburi normale, fără expunere publică,” a explicat Ducesa de Sussex, în vârstă de 43 de ani, într-un interviu pentru People. „Am trecut de la a ne conecta doar prin copiii noștri la ieșiri între fete sau ore de Pilates împreună.”
Meghan Markle vrea să fie tratată ca o persoană normală
Chiar și atunci când nu are prietenele alături, Meghan spune că este doar o altă persoană care participă la un curs.
„Mă duc la ore de grup unde sunt uneori 40-50 de oameni și intru pur și simplu spunând Bună!”, povestește Meghan. „La început, bineînțeles, mi s-a părut copleșitor. Până la urmă, cred că oricine intră într-o sală de yoga cu 50 de persoane, fiind printre ultimii care ajung și atrăgând privirile tuturor, se va simți puțin inconfortabil!”
„Zilele trecute eram singură la o clasă. Uneori merg cu prietene, dar atunci eram singură, și în mijlocul orei, instructorul a spus: ‘Spuneți-i persoanei de lângă voi că se descurcă grozav. M-am uitat în stânga, am văzut pe cineva și am făcut gestul de bătut pumnul ca între prieteni. Am spus ‘Bravo!’ Apoi m-am uitat în dreapta, am mai văzut pe cineva și am spus: ‘Foarte bine! Hai, oameni buni!’”
„Așa creezi conexiuni. Îmi place. E minunat,” spune Meghan. „Mi-a fost dor de asta. E grozav.”
În același timp, Meghan spune că și comunitatea din Montecito a primit cu brațele deschise familia ei.
„Odată ce ajungi să ne cunoști, cred că îți dorești pentru noi aceeași normalitate pe care o au și ceilalți părinți și copiii lor, indiferent cât de unică este situația noastră,” reflectează ea.
Ce spun prietenele lui Meghan Markle despre ea
O prietenă apropiată a povestit cum s-a împrietenit cu Meghan după ce Archie și fiica ei au devenit colegi de școală. Meghan a contactat-o printr-un mesaj vocal pentru a o invita la o întâlnire de joacă.
„Se vede că sunt foarte uniți ca familie,” spune prietena de familie despre Ducii de Sussex. „Sunt extrem de conectați.”
După ce fiul acesteia a suferit recent o intervenție chirurgicală, Meghan i-a trimis un buchet de baloane și o caracatiță din pluș din partea lui Archie și Lili. Cei trei i-au oferit și un bilet scris de mână. „Ne-am gândit că ai nevoie de o îmbrățișare cu opt brațe.”
Când Meghan a fost invitată la petrecerea de ziua de naștere a prietenei, organizată acasă într-un cadru intim, s-a prezentat. A făcut-o chiar dacă nu cunoștea pe nimeni altcineva. „A stat la povești cu celelalte femei despre viața de mamă și tot felul de subiecte. A fost o atmosferă relaxată și plăcută. Se simțea foarte confortabil, pur și simplu stând la povești.”
Ducesa de Sussex este mai mult decât recunoscătoare pentru sprijinul pe care îl primește din partea tuturor.
„Apreciez pe toți cei care mi-au oferit răbdare. Mi-au permis să fac greșeli și să învăț din ele, dar și faptul că am învățat să fiu mai blândă cu mine însămi în acest proces,” a spus Meghan despre parcursul său din ultimii ani într-un interviu recent. „Este o curbă de învățare.”