După o pauză de șase ani, prezentarea de modă Victoria’s Secret a revenit anul acesta. Spectacolul a avut loc în New York pe 15 octombrie. Imaginile realizate de fotografi sunt un adevărat spectacol și țin primele pagini ale tabloidelor.
Cele mai bune momente din show-ul Victoria’s Secret 2024
La prezentarea de modă Victoria’s Secret 2024, Tyra Banks, Gigi Hadid, Adriana Lima și multe alte vedete au urcat din nou pe podium. Show-ul de anul acesta a fost plin de reveniri, debuturi, spectacole de la artiste de renume.
Brand-ul este din nou aici să-și pună amprenta în modă, oferind în același timp magia spectacolului cu care fanii erau deja obișnuiți.
Tyra Banks
Imaginile cu Tyra Banks arată de parcă ea nu a părăsit niciodată podiumul Victoria’s Secret. Ea a fost ultima dată în show în 2005, dar a revenit ca și cum nu s-a retras niciodată.
Modelul în vârstă de 50 de ani și-a arătat formele purtând colanți negri cu pietre strălucitoare, un corset negru cu detalii argintii și o pelerină argintie. Apariția ei a fost o surpriză pentru toți cei prezenți.
Ea a închis spectacolul de anul acesta într-un mare fel și a adus toate modelele înapoi pe pistă pentru ultima oară. Confetiile nu au lipisit nici ele și au întregit magia show-ului.
Gigi și Bella Hadid
Gigi Hadid anunțase deja că va apărea pe podium, dar toată lumea a fost surprinsă să vadă că Bella Hadid a făcut și ea parte din magia show-ului.
Ambele surori au defilat în timpul spectacolului lui Cher. Apariția lor a fost și mai surprinzătoare având în vedere ținutele purtate. Gigi a defilat într-un body roșu din dantelă, în timp ce Bella a purtat o haină pufoasă roșie cu trenă.
Cher
Cântăreața a fost pe pista Victoria’s Secret 2024, interpretând hiturile sale. Ea a cântat melodia „Believe” înconjurată de o mulțime de modele, printre care Gigi Hadid și Vittoria Ceretti. Cher a avut și ea o ținută spectaculoasă deși a fost acolo doar pentru a cânta. Ea a apărut într-o ținută de culoare neagră, gata să strălucească sub lumina reflectoarelor.
Înainte de spectacol, ea a fost prezentă pe covorul roz cu iubitul Alexander „AE” Edwards.
Kate Moss
Când toată lumea credea că au văzut tot ceea ce era de văzut, Kate Moss a bifat o apariție surpriză. Ea a purtat o rochie neagră din dantelă transparentă peste un sutien negru și bikini în aceeași nuanță. Ea a defilat pe pistă ca la 20 de ani și a coborât de pe podium în timp ce oamenii aplaudau.
Adriana Lima
După ce a anunțat pe Instagram pe 14 octombrie că „pleacă acasă” la prezentarea de modă Victoria’s Secret, Adriana Lima s-a ținut de cuvânt. Lima a pășit pe podiumul din New York purtând un look cu în carouri pentru marea ei revenire.
Ea a spus în cursul zilei că era „emotionată, nervoasă și nerăbdătoare” să fie din nou cu aripile ei. „Sunt foarte fericită să particip la spectacolul Victoria’s Secret, pentru că aici a început totul pentru mine”, a spus ea în exclusivitate pentru People.
„Primul meu spectacol a fost în 1999 în New York. Ultimul meu spectacol din 2018 a fost tot în New York și m-am întors din nou la New York. Este incredibil. Și serios nu m-am gândit că mă voi întoarce. E minunat.”
Irina Shayk
Irina Shayk nu avea cum să lipsească de la prezentarea Victoria’s Secret 2024. Revenirea ei e cu atât mai spectaculoasă cu cât în 2016 era însărcinată și nu anunțase nimic oficial. Într-un interviu pentru Entertainment Tonight, pe 15 octombrie, înainte de spectacolul din acest an, ea și-a amintit că o avea „în secret” pe fiica ei, Lea De Seine Shayk Cooper, în burtă la acel spectacol de la Paris. Shayk a născut în martie 2017.
Ashley Graham
Ashley Graham și-a făcut debutul la Victoria’s Secret 2024 și a arătat că se simte foarte bine în pielea ei. Ea a declarat în timp ce își făcea părul că este entuziasmată și nici măcar nu are emoții.
„Nu sunt emoționată și totul este foarte în siguranță. Sunt mai entuziasmată pentru spectacolul complet decât pentru mine”, a spus ea.
Graham vrea să schimbe reprezentarea în modă și este fericită să preia aripile la Victoria’s Secret Fashion Show. Este vorba despre a-și etala curbele și a redefini ce înseamnă să fii sexy.
Alessandra Ambrosio
Cu doar câteva ore înainte de spectacol, Alessandra Ambrosio a distribuit un Instagram Reel pentru a surprinde fanii pentru apariția ei la prezentarea de modă de anul acesta. Apoi a dat timpul înapoi cu șapte zile în urmă pentru a spune că a fost ultima ei șansă să se „liniștească” cu prietenii, să joace volei pe plajă înainte de a se pregăti pentru spectacol.
Ambrosio a luat parte la 17 prezentări de modă Victoria’s Secret, cea de anul acesta fiind cea cu numărul 18. Ea a purtat, de asemenea, două sutiene Fantasy în timpul contractului ei cu brand-ul.
Valentina Sampaio
Modelul trans Valentina Sampaio a spus că abia așteaptă să urce pe pistă pentru că știe ce impact are apariția ei.
„Acest moment este unul pe care îl voi prețui toată viața”, a spus ea pentru People înainte de spectacol. „Astăzi, familia Victoria’s Secret a arătat lumii că a fi trans este la fel de excepțional și frumos ca oricine altcineva de pe acea pistă. Incluziunea este crucială pentru lumea pe care o construim și sunt onorat să merg cu mândrie, dragoste și speranța de a inspira următoarea generație.”
Behati Prinsloo
Behati Prinsloo este din nou alături de aripile ei și este fericită să fie acolo. Ea a spus pentru People că revenirea la prezentarea de modă Victoria’s Secret de anul acesta îi arată „atât de multe fețe cunoscute”.
„Fetele cu care am crescut! Mai ales ieri la repetiție când i-am văzut pe Doutzen Kroes și Adriana Lima, Alessandra Ambrosio, Candice Swanepoel. Nu mai stăm așa cum obișnuiam. Deci aceasta este o adevărată reuniune. Super distractiv.”