Cum arată în viața reală Maxi Iglesias, actorul din Valeria. Are o iubită foarte frumoasă

Maxi Iglesias se află în acel moment al vieții în care are tot ceea ce-i trebuie ca să fie fericit și împlinit. Acesta are o iubită superbă, merge în cele mai frumoase vacanțe, iar serialul Valeria este cel mai urmărit în ultimele săptămâni. Cum arată în viața reală Maxi Iglesias.

Publicat: 25 august 2021, 7:21

Cel de-al doilea sezon al serialului Valeria, o producție Netflix se află pe prima poziție în top 10. Actorul a sărbătorit această reușită cu fanii săi de pe Instagram, scrie Elperiodico.com.

Cum arată în viața reală Maxi Iglesias

Valeria este personajul principal al serialului ce îi poartă numele. Aceasta este o femeie de 28 de ani, scriitoare care trece printr-o criză în carieră, dar și în căsnicie. Din fericire, ea le are mereu alături pe cele trei prietene ale sale, Carmen, Lola și Nerea. Acestea o susțin în tot ceea ce face, timp în care trec și ele prin provocări constante ale vieții.

Acțiunea serialului se petrece în inima frumosului Madrid, iar actorii sunt tineri și frumoși, cu bucurie de viață. Povestea se bazează pe seria de cărți cu același nume a autoarei Elisabet Benavent.

„Pentru că viața este făcută din momente. Iată câteva dintre preferatele mele în timpul filmărilor celui de-al doilea sezon Valeria. Să fiu înconjurat de aceste femei talentate, generoase, atente este un privilegiu și mă fac să mă simt norocos. Colegii mei și eu suntem de vină că suntem deja numărul 1 în Spania”, a scris actorul pe Instagram.

Un alt actor cunoscut care are o nouă iubită este Jonah Hill. Acesta este complet transformat și iubește din nou.

Reclamă

Vezi mai multe imagini în GALERIA FOTO!

Ce face Maxi Iglesias atunci când nu se află pe platourile de filmare

Reclamă

Maxi Iglesias are acum 30 de ani. Până în acest moment, actorul a fost premiat pentru „Fizică sau chimie”, „Bucătăreasa din Castamar” și „Dispăruți”. Dacă în Valeria se îndrăgostește de personajul principal, în viața reală, presa spaniolă scrie că are o altă iubită. Numele ei este Stephanie Cayo, care e actriță, dansatoare și model. Are 33 de ani și au fost văzuți împreună atât în Malaga, dar și în Ibiza.

Stephanie Cayo tocmai s-a despărțit de soțul ei Chad Campbell, după trei ani de relație. Mama ei a confirmat știrea în ziarul „El Comercio”, deși sunt puține detalii despre motivele care au dus la separare.

Stephanie i-a furat inima după ce au jucat împreună în Mochileros, prima producție peruviană a Netflix. E o comedie romantică în care chimia dintre cei doi actori este mai mult decât vizibilă și a traversat marele ecran, potrivit revistei Hello!.

Cuplul a mers în Malaga la prezentarea filmului, unde nu au dat mult mai multe dovezi că există o frumoasă prietenie între ei. Maxi a surprins presa după ce a spus timid că este fericit în viața amoroasă și că nu este deranjat de faptul că au apărut speculații despre femeile din viața sa pentru că „dacă este adevărat, este adevărat”. Actorul a dorit, de asemenea, să precizeze că zvonurile nu-l vor determina să înceteze să-și trăiască viața așa cum vreau el pentru că, conform spuselor sale, „nu aș fi fericit” cu alt gen de viaţă.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
O femeie în rochie albă care reprezintă unul dintre cele 3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026
Horoscop
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026. Află dacă te numeri printre ele
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în Anul Calului de Foc 2026. Acești nativi au parte de multe surprize plăcute și de oportunități neașteptate. Este o perioadă de bun augur pentru aceste semne...
2
O femeie cu un felinar care reprezintă una dintre cele 4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026
Horoscop
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Află dacă te numeri printre ele
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Acești nativi au parte de momente surprinzătoare. Venus, planeta iubirii și a banilor, își arată forța asupra acestor zodii. Patru semne...
3
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026. Peștii își depășesc limitele. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026 spune că simți nevoia să încetinești ritmul sau, dimpotrivă, să începi ceva care să-ți stimuleze mintea și sufletul. Este o zi în care contrastele se împletesc armonios: unii...
4
Martin Short alături de familie pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei
Încă o dată, comediantul a fost nevoit să treacă printr-un moment dificil în viața personală. Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei. Vestea...
5
Nick Reiner alături de părinții și frații lui pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Nick Reiner a pledat nevinovat în urma acuzațiilor care i s-au adus. Ce urmează pentru fiul actorului Rob Reiner
Nick Reiner, în vârstă de 32 de ani, este judecat în două capete de acuzare pentru omor de gradul întâi în legătură cu înjunghierea fatală a părinților săi. Nick Reiner a pledat nevinovat în...
PARTENERI
×