Cum se înțeleg de fapt Patrick Schwarzenegger și Joseph Baena. Fiul nelegitim lui Arnold nu a fost recunoscut de familia actorului

Cum se înțeleg de fapt Patrick Schwarzenegger și Joseph Baena. Chiar dacă sunt frați vitregi și sunt la același eveniment, se pare că cei doi nu stau împreună. Joseph Baena a fost văzut la Coachella cu noua lui iubită, Nicky Dodaj. Acesta nu a stat cu fratele său vitreg, Patrick Schwarzenegger, în vârstă de 25 de ani, care a fost și el acolo.

Publicat: 24 aprilie 2022, 7:54

Copilul nelegitim al lui Arnold, în vârstă de 21 de ani, din relația cu menajera Mildred Patricia Baena, pare că păstrează distanța față de familia sa. Actorul în vârstă de 74 de ani și-a ținut fiul ascuns pentru mai mulți ani. Abia în anul 2011, Arnold a mărturisit adevărul cu privire la fiul pe care îl avea în secret. Acela a fost și momentul în care, Maria Shriver, fosta sa soție, a depus actele pentru divorț.

Cum se înțeleg de fapt Patrick Schwarzenegger și Joseph Baena

Joseph Baena a vorbit despre relația pe care o are cu tatăl său, Arnold Schwarzenegger, în cadrul unui podcast găzduit de surorile Sophia și Sistine Stallone.

”A durat destul de mult pentru mine să mă apropii de tatăl meu. Însă acum mă simt confortabil în prezența sa. Ne place să glumim unul cu celălalt și să purtăm discuții despre orice subiect. Am crescut alături de mama și am fost mereu tensionat să nu-l dezamăgesc. Acum lucrurile stau minunat între noi. Sunt foarte fericit că pot fi atât de apropiat de tata. Este foarte curios cu privire la viața mea și îi place atunci când îi povestesc despre ”drama” care mă înconjoară. Vorbim deseori despre fete.”

Presa tabloidă internațională spune că probabil Joseph și Patrick sunt în relații bune, dar pur și simplu nu ne-am pozat împreună din anumite motive.

Joseph a optat la eveniment pentru o cămașă Budweiser. Articolul vestimentar a atras atenția asupra bicepșilor lui lucrați în sala de sport. El a combinat look-ul cu niște blugi închiși și niște pantofi sport.

Reclamă

În tot acest timp, Patrick Schwarzenegger a fost văzut purtând într-una dintre serile de festival un costum croșetat în nuanțe de alb și albastru, format din bluză și pantaloni scurți. Pentru a-și completa ținuta, el a purtat șosete albe, înalte și un rucsac în spate.

Patrick Schwarzenegger la Coachella 2022, într-un costum croșetat
Patrick Schwarzenegger a fost văzut purtând într-una dintre serile de festival un costum croșetat în nuanțe de alb și albastru / Profimedia Images
Reclamă

Nici Katherine nu l-a inclus în postarea de Ziua Națională a Fraților

Aparițiile separate ale celor doi frați au loc după ce sora lor Katherine l-a lăsat deoparte pe Joseph într-o postare de Ziua Națională a Fraților.

„Îi iubesc atât de mult #nationalsiblingsday”, a subtitrat ea fotografiile în care și-a etichetat frații Christina, de 27 de ani, Patrick și Christopher, de 21 de ani, lăsându-l deoparte pe Joseph.

Și nu a trecut mult până când fanii s-au grăbit să observe acest lucru.

„Este regretabil că postezi o poză care nu include toți frații tăi. Cu siguranță nu te va mai urmări acum. Am crezut că ești iubitoare și iertătoare”, a scris un admirator.

Katherine a răspuns la acel comentariu, amintindu-i persoanei respective să fie mai blândă cu vorbele pe care i le adresează.

„@rosa_hdz_fashionista a văzut în profilul tău că scrie . Am vrut doar să îți reamintesc de prezența lui Dumnezeu în viețile noastre și chiar și în a ta. Tu vii și arunci cuvinte dureroase și cu judecată. El nu te judecă pe tine sau pe niciunul dintre noi. Mă rog pentru tine și îți trimit dragoste nu pentru că ceea ce ai spus, este în regulă, ci pentru că cred că ai nevoie de dragoste pentru a elimina orice te determină să postezi comentarii ca acesta. Dumnezeu sa te binecuvanteze!”, a scris logodnica lui Chris Pratt.

Reclamă
whatsapp share pinterest share
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 13 februarie 2026. Capricornii se bucură de reușite. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 13 februarie 2026 te încurajează să-ți asculți inima și să ai mai multă încredere în tine. Este o zi în care lucrurile par să se așeze firesc, fără presiune, dar cu...
2
un cal de culoare roșie pe un fundal deschis la culoare
Horoscop
Când începe anul Calului de Foc 2026. Ce reprezintă și la ce trebuie să fim atenți
În luna februarie, Anul Nou lunar chinezesc aduce cu sine schimbări clare. Află când începe anul Calului de Foc 2026. Vezi ce reprezintă și la ce trebuie să fim atenți. Cei mai mulți vor...
3
Meghan Markle și Prințul Harry stau unul lângă celălalt și zâmbesc
Familia Regală
Fosta prietenă a Ducesei de Sussex, pregătită să spună totul. Ce sumă ar primi Jessica Mulroney în schimbul informațiilor despre Meghan Markle
Meghan Markle și fosta ei prietenă apropiată, Jessica Mulroney, nu au mai vorbit de mult timp, dar se pare că stilista este pregătită să dezvăluie secretele regale. Fosta prietenă a Ducesei de Sussex, pregătită...
4
Blake Lively poartă un costum și părul desprins pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Blake Lively și Justin Baldoni nu au ajuns la o înțelegere. Cei doi au petrecut șase ore în sala de negocieri
Încercarea s-a soldat cu un final neașteptat. Blake Lively și Justin Baldoni nu au ajuns la o înțelegere. Cei doi au petrecut șase ore în sala de negocieri. Procesul a fost stabilit pentru data...
5
James Van Der Beek poartă un costum deschis la culoare
Divertisment
James Van Der Beek a murit. Actorul avea 48 de ani și suferea de cancer colorectal
A fost diagnosticat cu cancer colorectal în stadiul 3 în august 2023. James Van Der Beek a murit. Actorul avea 48 de ani. Era cel mai cunoscut pentru rolul lui Dawson Leery din Dawson’s...
PARTENERI
×