Vor rămâne ancorați în realitate, indiferent de situație. Vor avea de luat decizii majore ce îi va transporta într-o cu totul altă poveste. Cei singuri vor simți nevoia să se redescopere. Acest lucru înseamnă că nu se vor mai gândi la scopul unei relații sentimentale.
Gemeni: 21 mai – 21 iunie
Nativii Gemeni vor avea parte de o săptămână dificilă. Atât la locul de muncă, dar și pe plan personal vor întâmpina probleme. Sunt nemulțumiți și nu știu cum să vorbească despre anumite probleme. Astfel, astrele spun că în această perioadă comunicarea este cheia. Cer o mărire de salariu și așteaptă un răspuns în acest sens. Au multe planuri de pus în aplicare, însă sunt cuprinși de teamă, arată Astrology.com.
Rac: 22 iunie – 22 iulie
Nativii Rac au parte de tot mai multe vești negative. Riscă să piardă o sumă importantă de bani, dat fiind faptul că cele mai multe dintre alegerile recente nu au fost cele mai inspirate. Vor avea discuții în contradictoriu cu anumiți membrii din familie. Sunt îndemnați să acorde mai multă atenție tuturor lucrurilor care se întâmplă în jurul lor. Deciziile pe care le vor lua în prezent trebuie foarte bine gândite.
Leu: 23 iulie – 22 august
Nativii Leu sunt pregătiți să-și demonstreze latura romantică în această săptămână. Cei singuri au șanse uriașe de a găsi partenerul ideal. Cei aflați deja într-o relație își vor demonstra sentimentele. Dacă au greșit, sunt pregătiți să repare totul. Vor face acest lucru într-un mod cu totul romantic. La locul de muncă se vor găsi din nou într-un carusel de emoții și proiecte pe care vor încerca să le finalizeze într-un timp foarte limitat, spune Yourtango.com.
Fecioară: 23 august – 22 septembrie
Nativii Fecioară sunt încărcați de emoții la începutul acestei săptămâni. Au parte de provocări și speră ca zilele libere să îi ajute să scape de tensiuni. De asemenea, se gândesc serios să-și schimbe locul de muncă. Astrele le vin în ajutor și astfel se vor simți mult mai liniștiți. În relații știu cum să-și demonstreze sentimentele și nu vor mai fi nevoiți să se chinuie în acest sens. Trebuie să acorde mai multă atenție sănătății, asta pentru că acuză anumite dureri în zona lombară.
Balanță: 23 septembrie – 23 octombrie
Nativii Balanță încep săptămâna cu realizări importante la locul de muncă. Cu toate că nu și-au mai permis un concediu de foarte multă vreme, nu simt nevoia de acest lucru. Planurile de viitor încep să se materizalizeze și acest lucru se oferă un plus de încredere. Continuă să meargă înainte pe acest drum și să nu se abată de la el. Pe plan personal se înțeleg cu persoana iubită și își demonstrează sentimentele la fiecare pas.
Scorpion: 24 octombrie – 21 noiembrie
Nativii Scorpion sunt favorizați de astre în această săptămână. Vor primi o informație din partea celor dragi care îi va ajuta să-și continue planurile de viitor. Caută un nou loc de muncă pentru a-și demonstra îndemânarea și perseverența. Nu renunță la planurile de a schimba lumea într-o zi. Pe plan personal se simt îndreptățiți să-și spun punctul de vedere, fără a exagera însă. Schimbările majore în acest sens se vor vedea la finalul acestei perioade.
Află totul despre nativii Scorpion, de la trăsături și până la personalitate. Ce spun astrele
Săgetător: 22 noiembrie – 21 decembrie
Nativii Săgetător simt nevoia să transmită mai departe toate sentimentele contradictorii. Astfel, discuțiile cu cei din jur nu au deloc un temei sigur și certurile încep să apară. Situația stă mult mai bine pe plan profesional, acolo unde sunt lăudați de șefi și căutați de colegi pentru subiecte delicate. Bifează de asemenea mișcări importante și în relațiile cu prietenii.
Capricorn: 22 decembrie – 19 ianuarie
Nativii Capricorn reușesc să ducă la bun sfârșit mai multe planuri. Pe plan personal se simt atrași de o persoană din anturaj și țin cu greu să-și exprime sentimentele. Sunt favorizați de astre și continuă drumul lor în același fel. Dacă au șansa de a începe o nouă relație, nu trebuie să o rateze. Atunci când se așteaptă mai puțin au surprize pe plan profesional.
Vărsător: 20 ianuarie – 18 februarie
Nativii Vărsător reușesc să facă pași mari în carieră și să-și demonstreze abilitățile. Pe plan personal nu vor putea să comunice tot ceea ce au de spus către partenerul de viață și acest lucru îi dezamăgește. Cu toate că astrele le sunt alături nu vor vedea semnalele. În relațiile cu prietenii nu mai au aceeași tragere de inimă ca în trecut și se văd nevoiți să renunțe la diferite situații care creează conflicte.
Pești: 19 februarie – 20 martie
Nativii Pești au parte de o săptămână liniștită, chiar dacă astrele anunță perioada dificile pentru toți nativii. Nu vor să-și încarce zilele cu probleme inutile, așa că abordarea situațiilor este un pic diferite în cazul lor. Se vor lăsa în continuare influențați de prieteni în anumite momente, fără însă a gândi în prealabil.
Vezi galeria foto
12 poze