Zvonurile despre posibila relație extraconjugală dintre Prințul William și Rose Hanbury au reapărut în primăvară. Acest lucru s-a întâmplat după ce publicații din Marea Britanie au scris că marchiza de Cholmondeley s-ar pregăti de divorț. Potrivit unor surse de la Casa Regală Britanică, marchizul David Cholmondeley ar fi descoperit un secret controversat despre soția lui. Ei au trei copii împreună, așa cum au și Ducii de Wales.
Kate Middleton a adus presupusa aventură a Prințului William în atenția experților regali
În trecut, Kate Middleton și Rose Hanbury au fost prietene bune și au apărut de multe ori împreună la diferite evenimente. Însă, după ce s-a zvonit că Prințul William ar fi avut o aventură cu marchiza de Cholmondeley, relația celor două s-a distrus. Publicația The Sun a titrat la un moment dat că între cele două femei s-a produs „o despărțire teribilă”. De altfel, ulterior, ele nu s-au mai afișat una alături de cealaltă.
Povestea delicată a reapărut după ce Prințul Harry a declarat că Palatul Buckingham „a mințit ca să îl protejeze” pe Prințul William. Ducele de Sussex a mai susținut că el nu a beneficiat de aceeași protecție așa cum s-a întâmplat în cazul fratelui său mai mare.
Vezi mai multe imagini în GALERIA FOTO!
„Ei au fost fericiți să mintă ca să îl protejeze pe fratele meu. Ei au fost niciodată dispuși să spună adevărul pentru a ne proteja”, a spus Prințul Harry în cadrul serialului-documentar.
Mărturiile Ducelui de Sussex i-au determinat pe mulți dintre fani să speculeze că el și-a dorit să spună că presupusa aventură a Prințului William cu Rose Hanbury a fost acoperită de oficialii Palatului Buckingham. Și, totodată, reprezentanții Familiei Regale Britanice și-au focusat atenția pe sarcina soției sale, care era însărcinată la acea vreme.
Luna aceasta, Kate Middleton a mers la renumitul festival de muzică de la Houghton Hall împreună cu Rose Hanbury. Iar cu o seară înainte, ele au luat cina împreună. La masă a mai fost prezent doar soțul marchizei de Cholmondeley. Deocamdată, nu se știe motivul pentru care Prințul William nu și-a însoțit soția la evenimentul muzical.
Tom Quinn, despre Prințul William și Kate Middleton: „Nu este o căsnicie perfectă”
Tom Quinn a vorbit în cadrul unui interviu despre dinamica relației care există între Prințul William și Catherine Middleton. La un moment dat, el a declarat: „Nu este o căsnicie perfectă”, potrivit jurnaliștilor de la The News International. Expertul a mai adăugat că Ducii de Wales au „discuții oribile”.
De altfel, Kate Middleton a adus presupusa aventură a Prințului William în atenția experților regali.
Renumitul autor a mai dezvăluit că a vorbit despre cuplu regal cu o persoană care a lucrat la Palatul Kensington. Potrivit mărturiilor lui, sursa i-a spus că Prințul William este „predispus la crize de furie”, au scris cei de la Daily Record.
Deși există numeroase zvonuri privind o posibilă relație extraconjugală a Prințului William, Rose Hanbury și soțul său au participat la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a. În plus, ea și David Rocksavage au fost și la evenimentele care au însoțit ceremonia de încoronare a Regelui Charles.