Reclamă

Rezultatele căutării pentru: william

Serena Williams la un eveniment monden, pe covorul roșu, îmbrăcată într-o rochie galbenă, cu volane
Divertisment
// 26 ianuarie 2021

Abdomenul de invidiat al Serenei Williams: cum arată sportiva

M-am confruntat cu aceste critici toată viața mea. Până la urmă am ajuns să mă iubesc așa cum sunt. Îmi place că sunt o femeie cu forme, Sunt puternică și frumoasă în același timp. Și nu este nimic greșit în legătură cu asta. În același interviu, tenismena a mărturisit că atunci când era la o vârstă fragedă nu se simțea prea bine în corpul ei. Acest lucru se întâmpla cel mai des din cauza faptului că vedea o constituție diferită la colegele ei din lumea sportului. Faptul că nu reușea să-și găsească un loc o făcea să nu aibă deloc încredere în sine. Cu toate acestea, abdomenul de invidiat al Serenei a ținut mereu primele pagini ale publicațiilor. Disputa dintre Serena Williams și Ion Țiriac Chiar și recent Serena Williams a intrat în atenția presei din întreaga lumea după ce Ion Țiriac a declarat că trebuie să se retragă din tenis. Președintele FRT a motivat că nici greutatea și nici vârsta nu-i mai permit să-și continue cariera, scrie Baseline.tennis.com. View this post on Instagram A post shared by Serena Williams (@serenawilliams) Cel care a avut o reacție acidă la declarațiile lui Ion Țiriac a fost chiar soțul sportivei, Alexis Ohanian. Acesta a comentat la o postare cu articolul despre declarațiile lui Țiriac că nimeni nu dă doi bani pe ce crede el. Tot Alexis a mai spus: „Am fost nevoit să caut pe Google. Fata mea are mai multe victorii de Grand Slam în ultimii trei ani decât acest om.”
Kate Middleton și copiii ei la Trooping the Colour 2026
Familia Regală
// 14 iunie 2026

Kate Middleton și Prințesa Charlotte, omagiu emoționant adus Prințesei Diana la Trooping the Colour. Ce ținute au ales pentru marele eveniment

Reclamă
Meghan Markle și Prințul Harry la nunta lor
Familia Regală
// 20 mai 2026

Meghan Markle și Prințul Harry au sărbătorit a opta aniversare a nunții lor. Ce imagini a publicat Ducesa de Sussex

Kate Middleton în timpul unui interviu
Familia Regală
// 8 mai 2026

Kate Middleton s-a întors la îndatoririle regale importante, la un an după recuperarea după cancer. Ce a declarat Prințesa de Wales

Kim Kardashian pe covorul roșu de la Met Gala 2026
Divertisment
// 5 mai 2026

Covorul roșu de la Met Gala 2026. Vedetele care au furat toate privirile cu ținutele lor

Reclamă
Prințesa Charlotte și Kate Middleton în timp ce pozează în 2016
Familia Regală
// 2 mai 2026

Prințesa Charlotte a împlinit 11 ani. Ce portret oficial a fost publicat cu ocazia zilei sale de naștere

Kate Middleton și Prințul William în timp ce coboară din avion împreună cu Prințul George și Prințesa Charlotte
Familia Regală
// 24 aprilie 2026

De ce moștenitorii tronului britanic călătoresc cu o pungă de sânge. Regula bizară pe care o respectă cu strictețe

Regina Mamă în timpul unei plimbări
Familia Regală
// 16 aprilie 2026

Regina Mamă a avut un accident de mașină în timp ce era însărcinată cu Regina Elisabeta. Momentul care aproape a schimbat istoria

Regine Elisabeta și cei trei strănepoți ai săi la Jubileul de Platină din 2022
Familia Regală
// 9 aprilie 2026

Ultima dorință a Regina Elisabeta a II-a legată de strănepoții săi. Ce vrut să facă înainte să se stingă din viață

Prințesa Charlotte a ales o rochie crem la slujba de Paște 2026
Familia Regală
// 7 aprilie 2026

Ținuta de Paște a Prințesa Charlotte a fost plină de simbolism. Ce mesaj a încercat să transmită fiica Prințesei de Wales

Meghan Markle la Time100 Summit în 2025
Familia Regală
// 7 aprilie 2026

Cum au sărbătorit Ducii de Sussex Paștele. Meghan Markle a postat imagini rare cu Prințul Archie și Prințesa Lilibet

Maria Teresa Turrion Borrallo la nunta Pippei Middleton
Familia Regală
// 26 martie 2026

Cât timp va rămâne bona copiilor regali în rolul ei. Maria Teresa Turrion Borrallo s-a îngrijit de Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis

Kate Middleton și Prințesa Charlotte la Wimbledon în ținute asortate
Familia Regală
// 23 martie 2026

Momente în care Prințesa Charlotte și Kate Middleton au purtat ținute asortate. Mamă și fiică, stil perfect sincronizat

Regele Charles și Prințul Harry în timp ce se sărută pe obraz
Familia Regală
// 21 martie 2026

Membrii Familiei Regale Britanice care au renunțat la titlurile lor. Cine a ales să trăiască departe de Casa Regală

Ana de Armas în timp ce o interpretează pe Marilyn Monroe
Divertisment
// 20 martie 2026

Actrițe care au interpretat-o pe Marilyn Monroe. Cine sunt vedetele care i-au adus la lumină personalitatea unică

Kate Middleton și Prințul William la banchetul de stat nigerian
Familia Regală
// 19 martie 2026

Prima apariție a lui Kate Middleton cu o tiară în 2026. Prințesa de Wales a participat la banchetul de stat în onoarea președintelui Nigeriei

Kate Middleton în timp ce vorbește despre boala sa
Familia Regală
// 14 martie 2026

Kate Middleton rupe tăcerea despre diagnosticul de cancer. Declarația rară a Prințesei de Wales

Kate Middleton, Prințul William și Prințul George la nașterea acestuia
Familia Regală
// 13 martie 2026

Sarcina lui Kate Middleton cu Prințul George a fost inițial ținută secretă. Care a fost motivul unei asemenea decizii

Un banner cu noutățile lunii martie 2026 în AntenaPLAY
Timp liber
// 9 martie 2026

Noutățile lunii martie 2026 în AntenaPLAY

O imagine cu statueta care se oferă căștigătorilor de la Premiile Actorilor 2026
Divertisment
// 2 martie 2026

Premiile Actorilor 2026: lista completă a câștigătorilor de la evenimentul cunoscut anterior ca SAG Awards

Prim-plan cu Demi Moore pe covorul roșu de la Premiile Actorilor 2026
Divertisment
// 2 martie 2026

Covorul roșu de la Premiile Actorilor 2026. Cum au impresionat vedetele la evenimentul cunoscut anterior ca SAG Awards

Rosalia în timp ce pozează pe covorul roșu de la BRIT Awards 2026
Divertisment
// 28 februarie 2026

Covorul roșu de la BRIT Awards 2026. Cum au impresionat vedetele cu ținutele alese

Kate Middleton zâmbește și este lângă fani pe un fundal deschis la culoare
Familia Regală
// 28 februarie 2026

Gestul surprinzător pe care l-a făcut Prințesa de Wales la o întâlnire cu fanii. Care este motivul din spatele deciziei

Emma Stone în prim plan pe covorul roșu de la Premiile BAFTA 2026
Divertisment
// 22 februarie 2026

Covorul roșu de la Premiile BAFTA 2026. Vedetele au impresionat cu ținutele alese

Kate Middleton stă lângă Regele Charles pe un fundal închis la culoare
Familia Regală
// 16 februarie 2026

Kate Middleton respectă recomandările Regelui Charles în lupta împotriva cancerului

Beyonce poartă o rochie lungă și are părul lung în fața unui microfon pe scenă
Divertisment
// 13 februarie 2026

Beyoncé surprinde cu o schimbare de look inedită. Și-a tuns părul scurt și este de nerecunoscut

James Van Der Beek poartă un costum deschis la culoare
Divertisment
// 11 februarie 2026

James Van Der Beek a murit. Actorul avea 48 de ani și suferea de cancer colorectal

Prințesa Diana și Prințul Harry într-o fotografie din trecut
Familia Regală
// 9 februarie 2026

Obiectul emoționant din biroul Prințului Harry. Cum păstrează vie amintirea Prințesei Diana

Justin Timberlake surprins la Gala Premiilor Emmy din 2018
Știri
// 8 februarie 2026

Mesaj emoționant la jumătate de an după ce s-a aflat că Justin Timberlake suferă de boala Lyme. Soția artistului, dezvăluiri neașteptate

Kate Middleton în timpul unei discuții cu mai mulți amdiratori regali
Familia Regală
// 5 februarie 2026

Kate Middleton, mesaj tulburător despre „momentele de frică” de Ziua Mondială a Cancerului. Cum i-a încurajat Prințesa de Wales pe cei aflați în suferință

Kate Middleton în timp ce petrece timp cu mai mulți copii
Familia Regală
// 4 februarie 2026

Kate Middleton a confirmat cine este noul membru al familiei. Detaliul care i-a cucerit pe fani

billie eilish si finneas o'connell la premiile grammy 2026
Divertisment
// 2 februarie 2026

Lista completă a câștigătorilor de la Premiile Grammy 2026

Prințul William și Prințesa Kate pe un fundal deschis la culoare
Familia Regală
// 2 februarie 2026

Tiara preferată de Kate Middleton are o legătură specială cu Prințesa Diana. Povestea eleganței regale

William Shatner la lansarea Blue Origin
Divertisment
// 23 ianuarie 2026

Un actor celebru a devenit viral după ce a fost surprins mâncând cereale cu lapte la volan. Vedeta de 94 de ani face furori în online

Kate Middleton surprinsă într-o fotografie portret după ce a condus singură
Familia Regală
// 20 ianuarie 2026

Kate Middleton a condus singură la o întâlnire regală. De ce a renunțat Prințesa de Wales la șoferul privat și la convoi

Owen Cooper ține în mână premiul câștigat la Globurile de Aur 2026
Divertisment
// 12 ianuarie 2026

Lista câștigătorilor de la Globurile de Aur 2026

Kate Middleton în timp ce poartă o tiara și cercei cu perlă la un banchet de stat
Familia Regală
// 9 ianuarie 2026

Kate Middleton a împlinit 44 de ani. Imagini rare cu portretul Prințesei de Wales

Kate Middleton surprinsă în timpul unei vizite la spital
Familia Regală
// 8 ianuarie 2026

Kate Middleton, dezvăluiri emoționante despre tratamentul pentru cancer. Ce nu s-a știut despre perioada petrecută în spital

Kate Middleton și Regele Charles în timp ce se sărută pe obraz
Familia Regală
// 8 ianuarie 2026

Cadoul neașteptat pe care Kate Middleton l-ar putea primi de la Regele Charles. Ce „moștenire” o așteaptă pe Prințesa de Wales

O imagine cu statueta care se oferă la Premiile SAG 2026
Știri
// 8 ianuarie 2026

Nominalizările SAG Awards 2026. One Battle After Another a stabilit un nou record

Justin Baldoni și Blake Lively în timp ce filmează împreună pentru It Ends With Us
Divertisment
// 7 ianuarie 2026

Justin Baldoni o acuză pe Blake Lively că „i-a întins o capcană”. De ce a refuzat actrița o dublură pentru scenele intime

Ariana Grande în timp ce pozează pe covorul roșu de la Critics Choice Awards 2026
Divertisment
// 5 ianuarie 2026

Covorul roșu de la Critics Choice Awards 2026. Ce ținute au ales vedetele pentru marele eveniment

Mai multe persoane din familia regală care stau una lângă alta
Familia Regală
// 4 ianuarie 2026

Andrew Mountbatten-Windsor a primit cel mai sever ordin de până acum din partea Regelui Charles. Ce i-a transmis acesta

Beyonce poartă o bluză galbenă și pantaloni scurți de blugi
Divertisment
// 30 decembrie 2025

Beyoncé a devenit oficial miliardară. Acum se află pe aceeași listă alături de soțul Jay-Z

Familia Regală Britanică în timp ce face cu mâna de la balconul Palatului Buckingham
Familia Regală
// 29 decembrie 2025

De ce 2026 va fi un an crucial pentru Familia Regală Britanică. Ce schimbări importante vor avea loc în viața Prințului George

Kate Middleton cu o pălărie albă la un eveniment regal
Familia Regală
// 28 decembrie 2025

Cele mai stilate ținute ale Prințesei de Wales din 2025. Cum a rescris Kate Middleton regulile modei

Meghan Markle și Prințul Harry au petrecut Crăciunul departe de Familia Regală Britanică
Familia Regală
// 26 decembrie 2025

Meghan Markle și Prințul Harry, Crăciun departe de Familia Regală Britanică. Imagini și detalii

Prințul Louis și Prințul George în timp ce primesc daruri de la admiratorii regali
Familia Regală
// 26 decembrie 2025

Prințul Louis, în centrul atenției după slujba tradițională de Crăciun. Mezinul familiei s-a bucurat de darurile primite de la admiratorii regali

Nicole Kidman surprinsă la un eveniment public din Londra
Divertisment
// 26 decembrie 2025

Cum a sărbătorit Nicole Kidman primul Crăciun singură după despărțirea de Keith Urban. Actrița „s-a întors la origini”

Kate Middleton și copiii ei, împreună cu Prințul William, la slujba de colinde de Crăciun
Familia Regală
// 25 decembrie 2025

Kate Middleton și Prințesa Charlotte au interpretat un duet special la slujba anuală de colinde de Crăciun. Imagini emoționante cu Prințesa de Wales și fiica ei

×