Fosta lideră mondială WTA și soțul ei s-au distrat, au făcut glume și au primit sfaturi de la apropiați. Iar povestea lor de iubire urmează să se maturizeze într-un nou capitol.
Serena Williams și Alexis Ohanian au dezvăluit sexul celui de-al doilea copil
În vârstă de 41 de ani, Serena Williams și Alexis Ohanian, care are 40 de ani, au ales să dezvăluie sexul celui de-al doilea copil într-un mod inedit. Mult așteptata veste a fost dată cu ajutorul unei drone și a unui joc de lumini spectaculos.
„Sunt puțin nervoasă pentru că nu am niciun plan de urgență dacă se dovedește a fi un băiat“, a mărturisit fosta mare campioană din tenis în clipul pe care l-a postat pe canalul ei de YouTube.
La momentul potrivit, drona închiriată a colorat cerul cu diferite lumini și a fost afișat mesajul: „IT’S A GIRL! (n.r.: Este fată!)“. Când au aflat că vor mai avea încă o fiică, Serena Williams și Alexis Ohanian au țipat de bucurie. Enorm de fericită a fost și Olympia, pentru că își dorea să aibă o soră mai mică.
Fata cea mare a cuplului va împlini 6 ani peste o lună, mai exact pe 1 septembrie. Ea a fost adusă pe lume în mare secret la o clinica privată St. Marys Medical Centre din West Palm Beach. Ca să fie sigură că are parte de intimitate, Serena Williams a rezervat atunci un etaj întreg al clinicii. Astfel, nu este exclus ca istoria să se repete și pentru mezina care urmează să se nască.
Serena Williams a anunțat că este însărcinată pentru a doua oară la Gala Met 2023, unde a fost însoțită de soțul ei, Alexis Ohanian, au titrat cei de la People. La evenimentul care a avut loc pe 1 mai, fosta sportivă a purtat o rochie neagră de la Gucci.
Confirmarea că va deveni mamă pentru a doua oară a venit pe treptele Muzeului Metropolitan de Artă din New York City.
„Am fost atât de entuziasmată când Anna Wintour ne-a invitat pe toţi 3 la Met Gala“. Acesta este mesajul scris Serena Williams la acea vreme pe Instagram.
Serena Williams și Alexis Ohanian au avut două ținute la petrecerea de dezvăluire a sexului bebelușului
În timp ce seara, Serena Williams a purtat un corset cu roz, galben, albastru și negru și o fustă scurtă și neagă, ziua, ea a avut o altă ținută.
Așa cum se poate observa în postarea vedetei de mai jos, în timpul zilei, ea a optat pentru o fustă scurtă, albă și cu dungi roz și un tricou alb și scurt, lăsând, astfel, la vedere burtica de gravidă.
Evident, și soțul ei, dar și fiica lor, Olympia, au avut pregătite două ținute pentru fericitul eveniment.
Fiica Serenei Williams a presimțit că va avea o soră
În cadrul unui interviu emoționant oferit pentru Vogue în septembrie 2022, Serena Williams a mărturisit că Olympia își dorea să devină soră mai mare. Mai mult, potrivit declarațiilor făcute de fostul lider mondial WTA, fiica sa a presimțit că va avea o soră.
„Uneori, înainte de culcare, ea se roagă să îi fie adusă o surioară. (Ea nu vrea să aibă de-a face cu un băiat!). Eu sunt cea mai mică dintre cele cinci surori. Iar surorile mele sunt eroii mei, așa că mi s-a părut un moment pe care trebuie să-l ascult cu mare atenție (n.r.: când fiica ei vorbea singură în timpul unei călătorii cu mașina)“, a spus vedeta pentru vogue.com.