În timpul pandemiei, oamenii au petrecut destul de mult timp acasă. Pandemia ne-a demonstrat că mediu în care trăim este extrem de important. Dacă te numeri printre persoanele care au renovat în acea perioadă, atunci acest material ar putea să fie exact ceea ce îți trebuie. Specialiștii în design interior dezvăluie semnificația culorilor care au ajuns în trend și ce anume le face să fie atât de speciale.
Trenduri de culori pentru living
Când vine vorba de culorile pe care le alegem în casă, specialiștii spun că trebuie să ne raportăm la schema de culori pe care o avem deja. Mobilierul trebuie să se potrivească cu tonurile pereților, a podelei, dar și a obiectelor de decor.
În 2023 se preconizează că vor prinde tot mai multă popularitate culorile calde, dar și tonurile neutre. Cea mai mare parte a timpului este petrecută în living.
Fie că este vorba de o reuniune de familie sau pur și simplu de o seară alături de persoana iubită, camera aceasta are o semnificație deosebită în casa noastră. Prin urmare, atenția la detalii nu trebuie să lipsească. Livingul trebuie să fie un spațiu primitor, care să te ajute să te relaxezi după o zi obositoare.
Când vine vorba de relaxare, experții în design spun că verdele este culoarea benefică pentru sănătatea ta mintală. Află mai multe despre psihologia din spatele acestei culori și cum îți poate influența stilul de viață.
Culori neutre
Nuanțele de maro bogate, maro cremos și detaliile gri-verzui creează o atmosferă sofistiată și un spațiu liniștitor. Acestea sunt unele dintre cele mai apreciate culori din anul 2023. Cele mai multe companii de design de mobilier se concentrează pe materiale naturale, cu texturi tactile și palete de culori cât mai neutre și restrânse.
Acest lucru duce la apariția unui nou trend, acela al culorilor neutre. Aceste culori oferă cadrul ideal pentru piesele artizanale. În plus sunt culori care nu acaparează atenția de la obiectele de mobilier sau cele de decor. În felul acesta spațiul va fi unul primitor, iar toată atenția vizitatorilor va fi îndreptată asupra obiectelor de design interior.
Verde și albastru
Verdele este o culoare vie și vibrantă care îți poate aduce armonie și liniște. Această culoare este recomandată de specialiștii în design, în special dacă te confrunți cu stări de anxietate. Verdele are proprietăți uimitoare asupra stării tale de spirit, spun studiile specialiștilor.
În 2023 verdele și albastrul capătă tot mai multă popularitate. Aceste nuanțe inspiră apropierea de natură. Alături de nuanțe de maro bogat sau crem palid, verdele și albastrul vor domina alegerile designerilor în 2023.
Acestea sunt revigorante și funcționează foarte bine împreună. Pentru a compensa aceste nuanțe reci, tot ce trebuie să faci este să alegi tonuri mai calde, cum ar fi un roz murdar sau un caramel cald, tonuri pe care să le incluzi în piesele de decor sau cele de mobilier.
Culori pastel
Culorile pastel sunt vesele și liniștitoare. Acestea sunt și ele printre preferatele anului 2023. Aceste culori sunt deja în tendințe când vine vorba de living și dormitor. Experții spun că sunt nuanțe dulci, ușor de integrat, mai ales dacă sunt completate de culori puțin mai reci.
Culorile pastel inspirată armonie și echilibru, prin urmare sunt ideale pentru zona de living. Dacă îți dorești un spațiu primitor, atunci acestea ar putea fi ideale pentru tine. Nu uita să aduci un plus atmosferei pe care o creezi cu ajutorul obiectelor de decor pe care le alegi.
Tonuri calde și reci
Dacă îți dorești să aduci un suflu nou livingului tău atunci poți lua în calcul folosirea culorii roz pentru pereți. Rozul pudrat este la mare căutare în 2023. Acesta trebuie completat cu tonuri reci care să se găsească în piesele de mobilier. Combinația subtilă de roz și bej pe pereți poate fi o altă alternativă ideală pentru tine.
Oferă un suflu cald locuinței. Pentru a contrasta frumos designul poți încerca prin a adăuga tonuri reci în jurul ferestrei. Amestecarea tonurilor reci și a celor calde necesită multă îndemânare. Specialiștii recomandă alegerea cu atenție a culorilor calde pe care le alegi.
Când vine vorba de piesele de mobilier, aceștia sunt de părere că lemnul este neutru ca textură și poate fi integrat cu ușurință într-o cameră care este concepută cu ajutorul tonurilor calde și a celor reci.