Reclamă

Drumul spre succes: Jennifer Lopez, artista care a sfidat vocile critice

Succesul lui Jennifer Lopez pe scena cinematografică și muzicală a fost un drum inițiatic pe care artista l-a străbătut cu multă muncă și motivație izvorâtă din pasiune. Artista care a sfidat vocile critice ne-a învățat de-a lungul acestor ani lecția încrederii în sine.

Publicat: 24 ianuarie 2021, 9:13 / Actualizat: 8 mai 2023, 18:19

Unul dintre cei mai proeminenți producători de hituri pop din generația ei, într-o varietate de genuri, precum latino-dance, R&B și hip hop, Jennifer Lopez s-a aventurat în industria muzicală în 1999. Cu vânzări record de peste 60 de milioane în întreaga lume, Lopez este cea mai populară interpretă hispanică din istoria Statelor Unite.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Drumul lui Jennifer Lopez spre celebritate

Jennifer López s-a născut în Bronx, New York, pe 24 iulie 1969, a doua dintre cele trei fiice ale unui tehnician în informatică și ale unei profesoare cu rădăcini din Puerto Rico. După absolvirea liceului, și-a concentrat toate eforturile pe visul ei de a deveni artist pe a fi artistă și a urmat regulat cursuri de dans.  

În 1990 a devenit cunoscută ca dansatoare la programul de televiziune In Living Color. Deși a debutat în industria cinematografică în 1987 cu rol mic în My Little Girl, momentul de faimă  a venit abia în 1997 când a interpretat-o ​​pe Selena, cântăreața texană ucisă, într-un film cu același nume.

Vezi mai multe imagini în GALERIA FOTO!

A fost o interpretare atât de fidelă, încât Jennifer a fost nominalizată la Globul de Aur pentru cea mai bună actriță. După mai multe filme, precum U Turn și Out of Sight, Jennifer a făcut senzație în lumea muzicală cu primul ei album, On the 6

Reclamă
Jennifer Lopez în ”On the 6” / Hepta

În 2001, a devenit prima femeie care a avut un film (The Wedding Planner, cu Matthew McConaughey) și un album (J.Lo) în topul popularității și al vânzărilor în aceeași săptămână, potrivit People En Espanol

Jennifer Lopez în ”The Wedding Planner (2001) / Hepta
Reclamă

Rochia care a inspirat Google Images

Când și-a făcut apariția pe covorul roșu al premiilor Grammy în anul 2000 împreună cu iubitul ei de atunci Sean Combs, Jennifer Lopez nu avea nici cea mai mică idee că va defini un capitol din istoria internetului. Rochia verde Versace cu decolteul abisal, până în zona abdominală, cu care a atras toate privirile a fost punctul de pornire pentru crearea aplicației Google Images.

Jennifer Lopez pe covorul roșu la premiile Grammy în anul 2000 / Shutterstock

În ianuarie 2015, Eric Schmidt, fostul președinte executiv al Google, a dezvăluit pentru Project Syndicate că dezvoltarea opțiunii de căutare a imaginilor a început de la rochia Versace a lui Lopez.

La acea vreme, era cea mai populară căutare pe care o văzusem vreodată. Dar nu aveam nicio modalitate sigură de a le oferi utilizatorilor exact ceea ce doreau: J.Lo purtând rochia respectivă”, a mărturisit Schmidt. 

Lecția pe care Jennifer Lopez a învățat-o în urma momentului iconic? În modă nu este niciodată vorba doar despre haine.

Îți demonstrează puterea modei și puterea unor astfel de momente. Aceste lucruri oferă oamenilor inspirație.

– Jennifer Lopez

Artista care a sfidat vocile critice

Jennifer Lopez este întruchiparea încrederii în sine. Succesul de care se bucură s-a construit prin mulți ani de muncă și perseverență, în ciuda vocilor critice care nu îi dădeau prea multe șanse în industria muzicală și cinematografică.

În 2001, când a marcat două reușite uriașe: prima comedie romantică în care a jucat, The Wedding Planner, a ajuns în topul box-office în aceeași săptămână în care albumul ei „J.Lo” a intrat în topul Billboard Hot 100, s-a confruntat cu un val de critici. „Toată lumea spunea: Nu poate cânta. Nu poate dansa. Nu poate interpreta. Este doar o față drăguță sau fundul ei este mare”, își amintește Jennifer Lopez.

Am început să mă gândesc: ”Da, este adevărat” și m-a durut mult timp. În ciuda suferinței, am continuat. Pur și simplu nu-mi puteam permite să las asta să devină cine eram.

– Jennifer Lopez

O viață amoroasă tumultuoasă

Multe dintre noi ne dorim să trăim o dragoste adevărată, să îl întâlnim pe omul care ne completează. Prin aceeași încercare a trecut și Jennifer Lopez, și nu doar o dată. Până să îl întâlnească pe Alex Rodriguez, cântăreața și-a făcut apariția în public la brațul mai multor bărbați.

Ojani Noa, un chelner din Cuba, a fost primul ei soț. Prima relație nu este neapărat și cea mai memorabilă. Cei doi s-au despărțit după un an de căsnicie, în 1998.

Una dintre cele mai cunoscute relații ale lui J. Lo a fost cu rapperul american Sean Combs, cunoscut după numele de scenă Puff Daddy. Cei doi s-au cunoscut în timpul colaborării pentru albumul On the 6. Povestea lor de dragoste a început în 1999 dar s-a terminat la scurt timp, în 2001, din cauza infidelității lui Sean Combs. Jennifer Lopez a recunoscut că nu l-a văzut niciodată cu o altă femeie, dar că, instinctiv, a știut, scrie Oprah Magazine.

A doua căsnicie a lui Jennifer Lopez a rezistat la fel de puțin ca prima. Cântareața i-a spus da lui Chris Judd, un dansator cu care a lucrat în timpul filmărilor pentru ”Love Don’t Cost a Thing”, în septembrie 2001. În mai puțin de un an de zile, cei doi s-au despărțit.

Bennifer

Al treilea partener căruia Jennifer Lopez i-a spus da este și cel alături de care a făcut furori. Este vorba despre Ben Affleck. Cuplul a fost atât de iubit de public încât a primit porecla ”Bennifer”. Denumirea a devenit un trend în rândul cuplurilor de la Hollywood. Cei doi au trecut prin încercări care, după doi ani de zile, i-au determinat să urmeze drumuri separate.

Mark Anthony, care i-a urmat lui Affeck, este bărbatul alături de care Jennifer Lopez și-a început viața de familie. Au fost împreună din 2004 și până în 2011. În 2008 au apărut în viața lor gemenii Max și Emme.

Jennifer Lopez a primit inelul de logodnă a patra oară în 2019 de la Alex Rodriguez, după doi ani de relație. Jucătorul de fotbal are doi copii dintr-o căsătorie anterioară.

Lecția pe care Jennifer Lopez vrea să o transmită copiilor ei

Jennifer Lopez, mamă a doi copii, a mărturisit pentru Marie Claire că familia este pe primul loc pentru ea. Artista își dorește să îi învețe pe copiii ei valoarea care se ascunde în spatele efortului. 

Munca aduce rezultate. Descoperă ce iubești să faci și ce te pasionează și nu te opri până când nu își îndeplinești obiectivele. Este OK să faci greșeli, dar modul în care le depășești și evoluezi face ca totul să conteze într-un final.

– Jennifer Lopez

Jennifer Lopez, alături de partenerul său Alex Rodriguez și de cei patru copii ai cuplului: Emme, Maximilian, Natasha și Ella / Hepta

Un tărâm de posibilități la 50 de ani

Lopez a discutat, de asemenea, cu „Marie Claire” despre gândurile sale la împlinirea vârstei de 50 de ani în 2019. Ea a declarat publicației că această etapă din viața ei este o oportunitate de a face mai mult.

Este ușor ca oamenii să se împiedice de vârsta lor, dar consider împlinirea vârstei de 50 de ani o oportunitate. Mai sunt atât de multe de realizat în cariera mea și ca mamă, abia aștept următoarea etapă a vieții mele.

– Jennifer Lopez

Secretul unui corp de invidiat

Este ușor să lași scuzele să te țină departe de sala de fitness. J. Lo. și-a dezvoltat mentalitatea constructivă care o motivează să exerseze regulat pentru aspectul fizic care a consacrat-o. „Foarte rar trec peste antrenament”, a declarat vedeta pentru Us Weekly

Uneori lucrez până târziu și simt că nu pot să fac asta. Dar îmi spun: <<Doar fă-o. Este doar o oră.>>

– Jennifer Lopez

Jenifer Lopez și-a definit musculatura fermă cu ajutorul antrenorului ei personal, Dodd Romero. A dezvăluit pentru Oprah Magazine că vedeta și încarcă bateriile înainte de a intra pe scenă cu un antrenament în sala de fitness. 

Jenifer Lopez și-a definit musculatura fermă cu ajutorul antrenorului ei personal, Dodd Romero / Hepta

Se antrenează aproximativ o oră, de patru până la cinci ori pe săptămână. De fiecare dată se concentreazăpe diferite părți ale corpului.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Harta astrală a cu violet în care este reprezentat horoscopul săptămânii
Horoscop săptămânal
Horoscopul săptămânii 15 aprilie – 21 aprilie 2024. Descoperă ce îți rezervă astrele
În această perioadă, mulți dintre nativi se vor reîntoarce la credințele din trecut. Există o singură zodie care va descoperi că suferă de oboseală cronică, iar aceasta va trebui să ia o pauză prelungită....
2
O femeie frumoasă care poartă o rochie roz și simbolizează una dintre acele zodii energice
Horoscop
Cele mai energice zodii. Ei sunt nativii cu o forță interioară de invidiat
Te-ai întrebat vreodată care sunt cele mai energice zodii? Acești nativi au o forță interioară de invidiat. Reușesc să facă față tuturor provocărilor și aduc zâmbetul pe buzele oamenilor din viața lor. Ei sunt...
3
fată îmbrăcată în culori deschise pe un fundal bleu
Horoscop
Culoarea zodiei Gemeni. Nuanțele care îți poartă noroc dacă ești în această zodie
Fiecare nativ în parte are trăsături specifice, dar și lucruri care îi plac în mod deosebit și i se potrivesc mănușă. Află care este culoarea zodiei Gemeni și vezi cum poți să o porți...
4
Jennifer Lopez într-un crop top verde în timp ce își ascunde abdomenul cu ajutorul unei poșete
Divertisment
Abdomenul ei nu mai are niciun secret. Cum și-a pus timpul amprenta asupra corpului lui Jennifer Lopez
Abdomenul ei nu mai are niciun secret. Timpul pare că și-a pus amprenta asupra corpului lui Jennifer Lopez. Vedeta latino a făcut spectacol atunci când a apărut pe străzile din New York. Totul s-a...
5
O femeie frumoasă care poartă o rochie neagră și ține într-un cerc armonios mai multe frunze aurii
Horoscop
Zodii care iubesc liniștea. Ei sunt nativii care evită situațiile dramatice
Există unele zodii care iubesc liniștea și evită pe cât se poate situațiile dramatice. Acești nativi se feresc de persoanele care tind să fie vampiri energetici. Ei au nevoie de oameni sinceri în viața...
PARTENERI
×