Reclamă

Bebelușul adorabil pe care nu ai cum să nu-l îndrăgești. Mama ei celebră o numește „lumina mea”

Bebelușul adorabil pe care nu ai cum să nu-l îndrăgești este cea mai mică fiică a celebrei actrițe Gal Gadot. Vedeta și-a sărbătorit fiica cu o petrecere tematică și a împărtășit imaginile adorabile și cu fanii din mediul online.

Andrada Marinică
Andrada Marinică
Publicat: 8 februarie 2025, 4:36

Fetița lui Gal Gadot a împlinit un an. Recent, actrița în vârstă de 39 de ani a împărtășit pe Instagram o serie de fotografii pentru a marca aniversarea celei mai mici fiice, Ori.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Bebelușul adorabil pe care nu ai cum să nu-l îndrăgești

Într-una dintre imagini, Gadot a arătat câteva dintre decorațiunile, iar într-o alta, a surprins tortul aniversar al lui Ori.

În celelalte imagini, preferatele fanilor, Ori e așezată în scăunelul ei înalt, murdărindu-se toată de tort în timp ce savura desertul. Ultima imagine cu micuța Ori o arată având mâinile și fața acoperite în întregime de cremă.

„Lumina mea ♥️”, a scris vedeta în descrierea fotografiilor din mediul online.

Gadot are patru fiice. Alma, 13 ani, Maya, 7 ani, Daniella, 3 ani și pe Ori, 1 an, alături de soțul ei, Jaron Varsano.

Reclamă
https://www.instagram.com/p/DFly5PzyP6B/?hl=en&img_index=1

Deși este extrem de discretă cu viața personală, vedeta din Wonder Woman a împărtășit o serie de imagini și videoclipuri din weekendul de Ziua Recunoștinței, printre care și un clip adorabil cu micuța Ori.

În videoclipul de pe Instagram, Ori apare chicotind în timp ce stă pe un covoraș de joacă, cu câteva dintre jucăriile ei. În tot acest timp, vocea lui Gal se aude în timp ce se juca cu fetița.

Reclamă

„Sunt incredibil de recunoscătoare pentru acest weekend magic. Inima mea este plină de bucurie, iar marea pare să respire în armonie. Asigurați-vă că derulați până la ultima imagine pentru a auzi expresia bucuriei mele interioare”, a scris Gadot în descrierea postării.

Cum s-au cunoscut Gal Gadot și soțul ei

În martie anul trecut, Gadot a anunțat că familia ei s-a mărit. Vedeta a postat o imagine emoționantă în care își ținea bebelușul nou-născut în brațe, la spital. Ea și soțul ei au ținut sarcina secretă până în momentul nașterii.

„Fetița mea dulce, bine ai venit. Sarcina nu a fost ușoară, dar am trecut peste. Ai adus atât de multă lumină în viețile noastre, fiind pe deplin demnă de numele tău, Ori, care înseamnă ‘lumina mea’ în ebraică. Inimile noastre sunt pline de recunoștință”, a scris vedeta pe Instagram la acea vreme.

„Bine ai venit în casa fetelor… 👯‍♀️👯‍♀️ Tati e destul de cool și el 😉❤️”, a glumit ea.

În timpul celei de-a patra sarcini, Gal Gadot a întâmpinat complicații medicale, fiind diagnosticată cu un cheag de sânge la nivelul creierului în luna a opta de sarcină. A fost necesară o intervenție chirurgicală de urgență, însă, în cele din urmă, s-a recuperat complet.

Gal Gadot și soțul ei, Yaron Varsano, s-au cunoscut în 2006 la o petrecere în Israel, care avea ca tematică spiritualitatea și yoga. Israel e țara natală a actriței, de care e foarte atașată. La acea vreme, Gal Gadot avea 21 de ani, iar Yaron, un om de afaceri israelian, avea 31 de ani.

Varsano a fost foarte direct și i-a spus încă de la a doua întâlnire că nu are de gând să piardă timpul și că știe că ea este aleasa lui. Doi ani mai târziu, în 2008, s-au căsătorit.

”Ambii ne aflam într-o etapă a vieții noastre în care contemplam ce înseamnă dragostea și ce presupune o relație. Am început să vorbim la 10 seara, ne-am sărutat la răsărit și ne-am ținut de mână tot drumul înapoi până la Tel Aviv. Din acel moment, am fost de nedespărțit. A fost minunat”, a spus Varsano în trecut despre momentul în care s-au întâlnit.

Cei doi au construit împreună o familie și acum au patru copii. De asemenea, au lucrat împreună la diverse proiecte, inclusiv în afaceri imobiliare și producții cinematografice.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Zendaya surprinsă într-o fotografie portret pe covorul roșu de la Met Gala 2025
Divertisment
Covorul roșu de la Met Gala 2025. Vedetele care au furat toate privirile cu ținutele lor
Pe covorul roșu de la Met Gala 2025 s-a respecat codul vestimentar și în acest an. Evenimentul a transformat treptele Muzeului Metropolitan de Artă din New York într-un spectacol de eleganță și creativitate, celebrând...
2
trei dintre membrii familiei britanice la un eveniment special pe un fundal deschis
Familia Regală
Prințul Louis a atras atenția la celebrarea a 80 de ani de la Ziua Victoriei. Grimasele adorabile ale micuțului, din nou în prim-plan
Prințul Louis a atras atenția la celebrarea a 80 de ani de la Ziua Victoriei desfășurată pe 5 mai 2025. Alături de părinții săi, Prințul William și Prințesa Kate, precum și de frații săi,...
3
O femeie frumoasă într-o rochie albastră și cu baloane în timp ce stă pe o pajiște
Horoscop
Trei zodii care devin mai frumoase odată cu vârsta, potrivit astrologilor
Acestea sunt cele trei zodii care devin mai frumoase odată cu vârsta, potrivit astrologilor. Unele semne zodiacale înaintează în vârstă cu multă grație, dar și cu mult farmec. Acești nativi au o frumusețe naturală...
4
actriță care zâmbește și se uită în fața camerei pe un fundal deschis
Divertisment
Cameron Diaz surprinde cu un look fără machiaj la 52 de ani. Actrița a luat cina cu soțul ei, Benji Madden
Actrița din „Back in action” a reușit să întoarcă privirile și de această dată, însă dintr-un motiv diferit. Cameron Diaz surprinde cu un look fără machiaj la 52 de ani. A luat cina cu...
5
Porții de plăcintă țărănească cu brânză și verdețuri
Rețete
Plăcintă țărănească cu brânză și verdețuri. Rețetă plină de savoare autentică
Această plăcintă țărănească cu brânză și verdețuri este genul de preparat care aduce aminte de mesele simple și bogate din satele românești. Ingredientele sunt puține, dar alese cu grijă, iar gustul este deplin. Este...
PARTENERI
×