Când mai este Luna Nouă în 2022 și ce semnificații are în astrologie

Pentru a cunoaște cele mai importante predicții astrologice trebuie să vedem când mai este Luna Nouă în 2022 și ce semnificații are. În fiecare an, indiferent de circumstanțe, calendarul lunar este important atât pentru astronomi, cât și pentru agronomi, dar și pentru stabilitarea sărbătorile creștine de peste an. Fazele Lunii ne determină și ne schimbă starea emoțională și ne aduce sau ne ia liniștea interioară de care avem nevoie.

Publicat: 7 iulie 2022, 9:09

De foarte multe ori am constatat schimbări în comportament odată cu schimbarea fazelor lunii și astfel am încercat mereu să găsim o explicație plauzibilă pentru modificările survenite. Astfel, ne grăbim de cele mai multe ori să finalizăm proiecte. În speranța că totul se va termina cu bine și nu vom apuca să deținem sensibilitatea cunoscută.

Când mai este Luna Nouă în 2022

Dacă vrem să aflăm când mai este Luna Nouă în 2022, trebuie să știm că acest fenomen afectează fiecare persoană în parte, indiferent de starea sa de spirit la momentul respectiv. Influența pe care această schimbare o va avea în viața ta, va determina comportamentul tău pe o perioadă mai lungă de timp, arată Yourtango.com. Luna Nouă este prima fază de schimbare a Lunii, dar și cea mai ușor de pierdut dacă nu știi cu exactitate când are loc. În această etapă, Luna se poziționează între Soare și Pământ, aproape apărând inexistentă. Când mai este Luna Nouă în 2022 trebuie să aflăm cum să-i folosim energia pentru a ne ajuta.

Luna Nouă în Capricorn: 13 iulie 2022

Dacă vrem să aflăm mai multe despre acest fenomen, trebuie să știm că aceasta se apropie cu pași rapizi în luna lui cuptor. Va exista un moment în care te vei gândi doar la muncă și îți vei urmări obiectivele din carieră.

Te simți inventiv și vii întotdeauna cu soluții eficace la probleme chiar uneori inexistente. Trebuie să te asiguri întotdeauna că flexibilitatea este cuvântul cheie. Vibrațiile Lunii noi în Capricorn îți pot aduce o stare de rigiditate.

Reclamă

Luna Nouă în Leu: 28 iulie 2022

Această perioadă aduce oportunități noi de vacanțe, dar și începerea unei relații de lungă durată. Este bine să-ți aloci timp și pentru ritualurile tale zilnice, fără a uita de puterea ta interioară, spune Astrology.com.

Planurile personale ajung la un nivel mult prea ridicat pentru perioada în cate te găsești. Semnele acestui fenomen astral se pot vedea și în comportamentele de fiecare zi în relație cu cei apropiați sau chiar partenerul de viață.

Reclamă

Luna Nouă în Fecioară: 27 august 2022

Dacă până acum nu ai investit timp și bani în proiectele tale, acum este perioada perfectă de a începe acest lucru. Ulterior, vei avea mustrări de conștiință. Trebuie totuși să faci alegeri corecte ca mai târziu în viață să nu-ți reproșezi lipsa de inventivitate. Activitățile sportive îți pot crește nivelul de dopamină și te pot aduce într-o stare de bine mai ușor decât credeai.

Luna Nouă în Balanță: 25 septembrie 2022

Trebuie să știm că nici măcar toamna nu putem scăpa de acest fenomen. Această perioadă aduce cu sine gânduri și planuri de viitor. Poți să apelezi la un alt domeniu de lucru, te poți interesa chiar de cursuri de calificare sau invenții ce nu au mai fost utilizate până acum. Orice ai alege, creativitatea te ajută enorm în tot acest demers. Nu exclude o călătorie în străinătate pentru a te perfecționa.

Află care este cea mai bună zodie feminină. Are cele mai multe calități din tot zodiacul

Luna Nouă în Scorpion: 25 octombrie 2022

Nativii în Scorpion aduce cu sine și eclipsa parțială de soare, astfel că vom avea de trecut mai multe teste în această perioadă. Va fi un moment dificil pentru căsnicii, relații vechi, dar și pentru acei nativi care își doresc o schimbare și nu știu cum să o obțină. Singurătatea îți poate fi de folos atunci când nu mai găsești niciun răspuns.

Luna Nouă în Săgetător: 24 noiembrie 2022

Pentru această perioadă sunt prevăzute multe schimbări. Decizii rapide pe care le iei te pot debusola la început. Pentru cei care nu au reușit să-și atingă scopurile, acum este momentul ideal. Dacă vrei să-ți schimbi cariera, nu mai ezita. La fel se întâmplă și cu finalizarea relațiilor de lungă durată. Nu este cazul să petreci mai multă vreme acolo unde nu îți dorești cu adevărat.

Luna Nouă în Capricorn: 23 decembrie 2022

Moment benefic pentru împăcare, această fază astrologică nu vine fără incidente. Deși ajungi să comunici mult mai deschis, te poți găsi în cealaltă extremă. Prietenii te găsesc insistentă și încearcă să țină pasul cu tine. Ai deschidere către familie și îți dorești cât mai multe întâlniri ca pe vremuri pentru a vedea ce mai fac rudele îndepărtate.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
O femeie în rochie albă care reprezintă unul dintre cele 3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026
Horoscop
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026. Află dacă te numeri printre ele
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în Anul Calului de Foc 2026. Acești nativi au parte de multe surprize plăcute și de oportunități neașteptate. Este o perioadă de bun augur pentru aceste semne...
2
O femeie cu un felinar care reprezintă una dintre cele 4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026
Horoscop
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Află dacă te numeri printre ele
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Acești nativi au parte de momente surprinzătoare. Venus, planeta iubirii și a banilor, își arată forța asupra acestor zodii. Patru semne...
3
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026. Peștii își depășesc limitele. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026 spune că simți nevoia să încetinești ritmul sau, dimpotrivă, să începi ceva care să-ți stimuleze mintea și sufletul. Este o zi în care contrastele se împletesc armonios: unii...
4
Martin Short alături de familie pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei
Încă o dată, comediantul a fost nevoit să treacă printr-un moment dificil în viața personală. Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei. Vestea...
5
Nick Reiner alături de părinții și frații lui pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Nick Reiner a pledat nevinovat în urma acuzațiilor care i s-au adus. Ce urmează pentru fiul actorului Rob Reiner
Nick Reiner, în vârstă de 32 de ani, este judecat în două capete de acuzare pentru omor de gradul întâi în legătură cu înjunghierea fatală a părinților săi. Nick Reiner a pledat nevinovat în...
PARTENERI
×