Teatrul nu a fost marea sa pasiune, dar a devenit atunci când și-a dat seama că are anumite calități care o pot ajuta să se facă remarcată. Carmen Ionescu a fost sinceră și ne-a răspuns cu zâmbetul pe buze chiar și întrebărilor legate de părinți sau perioadele mai puțin plăcute din viața sa.
Carmen Ionescu, despre dorința de a trăi mereu cu veselie
Carmen Ionescu este una dintre cele mai frumoase și mai talentate doamne ale filmului românesc. Bucuria și pofta de viață sunt doar două dintre elementele care au ajutat-o să cucerească publicul din România.
-Cum ai descrie stilul tău de viață?
-Stilul meu de viață e destul de organizat. Am grijă de mine în primul rând. Deci sunt eu și munca. Stil sportiv, tonic, viu, vesel, îmi place muzica, teatrul, filmul. Merg în vizite, prieteni, călătorii, sunt topită după călătorii. Mă relaxez când conduc, mă liniștesc.
-Dacă ar fi să te descrii în trei cuvinte, altfel decât de știu cei din jur, care ar fi acelea?
-Nebună, veselă și nervoasă.
-Să vorbim puțin despre copilărie. Cum era Carmen în perioada aceea?
-În copilărie eram foarte cuminte. Nu știam decât de carte, școală, nu aveam nicio grijă, totul mergea bine. Nu am avut prieteni în copilărie, am fost o singuratică. În cartierul în care am stat nici nu prea erau copii de care să mă atașez. Și chiar mă deranjau. Când îmi intra un copil în casă înnebuneam să nu pună mâna pe jucării, pe păpuși. Să nu strice, să nu tragă, deci eram disperată.
Citește și
Virginia Rogin, despre profesionalism și dedicare: „O femeie puternică trebuie să fie dublată de feminitate”
Citește și
Ilinca Tranulis, despre hrănirea la sân a copilului, familie și iubirea de mamă: „Le-aș mulțumi copiilor mei pentru că mi-au dat ocazia să învăț atâtea de la ei”
Reclamă
-Ce rol au avut părinții tăi în alegerile profesionale?
-Prima mea iubire a fost baletul. Ei nu prea au marșat cu treaba asta. Eu le aveam de mică, am și acum niște date ale mele înnăscute, o mobilitate fantastică. Le-a zis cineva din familie să mă dea la coregrafie, dar au zis că nu e o meserie serioasă. Am avut mare suferință, eu și în ziua de azi mă duc la spectacole de balet. Ăsta a fost focul meu și le-am tot reproșat. Când a apărut treaba cu teatrul au zis că nu îmi mai spun nimic. A opta oară am intrat pentru că erau locuri puține la facultatea de stat.
-Care crezi că este cel mai bun sfat primit de la mama ta?
-Ea îmi spunea să învăț, asta era. Să ajung ceva în viață. Seriozitatea, să nu mint, lucruri bune. Nu a fost un singur sfat. Să iubesc și să râd, veselie.
