Anda Sârbei știe că tot ce îți dorești poate ajunge să aibă rezultate, bune sau rele, dar trebuie să lupți în fiecare clipă pentru dorințele pe care le ai. Deși, de multe ori nu a avut încredere în ea și a crezut că a eșuat, timpul i-a dovedit că talentul și munca fac casă bună împreună. La numai 24 de ani, joacă acum într-o comedie de succes, difuzată în prime time pe Antena 1 și AntenaPLAY.
Anda Sârbei, despre pasiune și dorința de a face orice îți dorești
Anda nu trece prin cea mai liniștită perioadă din viața sa, dar face tot ce poate în fiecare clipă să nu dezamăgească și să ducă la bun sfârșit tot ceea ce și-a propus. Uneori știe că e pe ultimul loc pe lista ei de priorități, dar crede cu tărie că va veni și momentul când se va bucura de viață așa cum își dorește.
– Cum ai descrie stilul tău de viață în această perioadă?
– Bună întrebare pentru perioada asta a mea. Este o agitație constantă. Chiar astăzi mi s-a întâmplat, o zi imprevizibilă pentru că a trebuit să străbat tot Bucureștiul și nu numai. M-am dus în toate părțile, am ajuns aici și cam așa sunt toate zilele mele de aproximativ o lună încoace. Nu contează că e sâmbătă, duminică, luni, marți, sunt multe drumuri de făcut, filmări, foarte multe lucruri. E o agitație, asta se întâmplă. Cred că m-am băgat în foarte multe lucruri. Dar mie îmi place.
– Cum te-ai descrie în trei cuvinte, altfel decât te știu cei din jur?
– Nu știu cât de mult mă știu cei din jur, altfel agitată pentru că toată lumea este absolut surprinsă, repezită, mă enervez ușor.
– Pe ce loc simți că te afli tu pe lista ta de priorități?
– Pe lista mea de priorități cred că am ajuns să fiu poate ultima. E pe perioade și aici. Ba sunt prima și fac totul pentru mine, ba când zic că o să am eu timp să fac ce-mi doresc.
Citește aici și interviul cu Matei Negrescu.
Dorința de a experimente cât mai multe a ajutat-o pe Anda să-și aleagă meseria
– Care este amintirea ta preferată din copilărie?
– Cred că atunci când de ziua mea am primit o pianină pentru că m-am rugat foarte mult de ai mei. Începuse toată nebunia asta cu muzica. De la patru, cinci ani, am făcut cursuri de pian, dar s-au terminat foarte repede, după prima ședință. Pe la zece ani am zis că vreau chitară. Am primit o chitară, m-am bucurat, dar când am primit și pianina acolo a fost bucuria cea mare.