Începutul de an vine cu multe planuri, iar de multe ori acestea cuprind și vacanțele. Anul acesta îți propunem să arunci o privire asupra acestor destinații de vis pe care trebuie să le vizitezi dacă îți dorești o experiență unică în viață.
Cele mai frumose locuri de vizitat în 2022
Sunt multe locuri frumoase de vizitat în întreaga lume în 2022. Cu toate acestea, înainte de a pleca în vacanța de vis trebuie să cercetezi cu atenție care sunt restricțiile de circulație din țara în care urmează să te îndrepți. Pandemia de COVID-19 a schimbat complet modul de a călătorii cu ușurință dintr-un loc în altul. Cu toate acestea, cu puțină organizare poți avea parte de vacanța mult dorită.
Londra
Londra ar trebui să se afle pe lista ta cu locuri de vizitat în 2022. Anul acesta orașul va strălucii în adevăratul sens al cuvântului. Regina Elisabeta va celebra Jubileul de Platină care va marca 70 de ani de domnie asupra Regatului Unit. Evenimentele care vor onora și celebra activitatea Reginei se vor desfășura în mai multe zile și vor fi un prilej minunat de a te apropia de istoria și cultura Marii Britanii.
Parada celebră, Trooping the Colour, se va ține și ea, iar oamenii se vor strânge cu mic cu mare pentru a lua parte la un moment unic. Pe lângă aceste evenimente cu adevărat remarcabile, Londra este oraș plin de atracții turistice. Clădirile și străzile te vor trimite într-o poveste cu totul deosebită. Londra este un loc încărcat de istorie cu nenumărate obiective pe care ar trebui să le vezi cel puțin o dată în viață.
Istanbul
Istanbulul este o destinație care ar trebui să se afle cu siguranță pe lista ta de de locuri de vizitat în anul 2022. În ultimii ani autoritățile au investit sume uriașe pentru un proces amplu de restaurare a clădirilor și a monumentelor cu o istorie aparte. Călătorii se pot bucura de o experiență unică și de o cultură cu totul deosebită.
Pe lângă monumentele care pot fi vizitate, orașul se bucură de nenumprate atracții turistice. Veți găsi o mulțime de teatre desprinse din povești și bucăți de istorie desprinse din cele mai vechi timpuri. Un oraș al diversității care merită vizitat pentru o experiență unică în viață. Dacă ajungeți la Istanbul trebuie să vizitați Hogia Sophia sau Biserica Sfintei Înțelepciuni. Aceasta este unul dintre cele mai mari lăcașuri de cult din lume. Palatul Topkapi este un alt punct de interes pentru cei mai mulți turiști. Moscheea Albastră este o adevărată încântare, în special în timpul nopții. În timp ce Podul și Turnul Galata te vor lăsa complet fără cuvinte.
Sicilia
Nimic nu se compară cu o vacanță relaxantă pe o insulă de vis. Dacă nu ți-ai făcut deja planurile pentru vara aceasta, atunci Sicilia ar trebui să fie inclusă pe lista ta de locuri de vizitat în anu 2022. Cu resorturi de lux, insula se bucură de un aer boem care te va cuceri de la prima vizită.
Aici poți petrece zile unice explorând cultura și tradiția italiană. Energia oamenilor din această zonă te va umple de fericire. Peisajul de poveste va crea cadrul perfect pentru o vacanță de vis. Este o destinație sigură pe care ar trebui să o descoperi anul acesta dacă nu ai avut șansa să o faci deja. Iată și câteva sfaturi practice pentru împachetarea bagajelor astfel încât să fii gata rapid de plecare. În Sicilia găsești și nenumărate obiective turistice de interes. Printre acestea se numără Valea Templelor din Agrigento, Catedrala din Monreale și Parcul Arheologic Neapolis din Siracusa.
Singapore
De-a lungul timpului Singapore a atras în milioane de turiști pe tărâmurile sale. În ultimii zece ani s-au petrecut transformări de-a dreptul remarcabile în această locație de vis. Cei mai mulți călători care aleg să vizite anual Singapore provin din Statele Unite ale Americii, scrie Cntraveler.com. Un lucru deloc surprinzător dacă luăm în calcul peisajele de poveste și arhitectura desprinsă din viitor. Este o locație de vis care te va cuceri rapid cu locurile sale. Pe lângă acest lucru, serviciile oferite de lanțurile hoteliere promit o experiență unică și de lux.
În Singapore poți vizita roata gigantică, Singapore Flyer care îți oferă o panoramă deosebită asupra orașului. O altă experiență de vis pe care o poți trăi aici este Night Safari. Tot aici poți vedea Cheiul Clarke și Chinatown, o zonă turistică unică.
Malta
Malta este o destinație turistică de vis, bogată de obiective pe care nu ar trebui să le ratezi. Valetta este una dintre cele mai frumoase zone istorice din lume. Un oraș efervescent, plin de monumente, muzee li bastioane.
În nordul Maltei vei găsi insula Gozo, un loc cu un ritm de viață liniștită, la capătul opus al capitalei Maltei. Dacă ajungi vara aceasta în Malta, atunci ar trebui să ie în calcul și scufundările. Peisajele subacvatice sunt de vis, iar tu poți avea parte de o experiență unică. Insula situată în mijlocul Mării Mediterane este vizitată anual de milioane de turiști entuziaști.