De-a lungul timpului, apropiați și angajați ai Familiei Regale din Marea Britanie au oferit detalii despre preferințele culinare ale membrilor, scrie Hello Magazine.
Au unii dintre cei mai apreciați bucătari care le prepară mese delicioase, dar și membrii Familiei Regale au propriile obiceiuri culinare.
Unele dintre ele pot fi considerate neobișnuite, mai ales cele care se repetă în fiecare zi. Atunci când vine vorba de gusturi, fiecare persoană are propriile reguli.
Cele mai neobișnuite obiceiuri alimentare ale Familiei Regale a Marii Britanii
Despre dieta membrilor Familiei Regale a Marii Britanii s-au aflat mai multe secrete de-a lungul timpului, însă puțini știu ce preferințe specifice au atunci când vine vorba de anumite alimente.
De la mâncarea unui anumit fruct cu un tacâm specific, la gustări bizare, iată unele dintre cele mai bizare obiceiuri alimentare ale Familiei Regale a Marii Britanii.
Regina Elisabeta a II-a mănâncă bananele cu furculița și cuțitul
Reginei nu îi place usturoiul, așa că nici ceilalți membri ai Familiei Regale nu consumă acest aliment. Ducesa de Cornwall a confirmat zvonul în timpul unei apariții la televizor: „Întotdeauna trebuie să eviți usturoiul.”
Se pare că Reginei nu îi plac nici carbohidrații, așa că nu mănâncă paste, orez și cartofi atunci când e singură.
Regina Elisabeta a II-a are și un obicei neobișnuit. Ea mănâncă bananele cu furculița și cuțitul. Se pare că ea taie vârful fructului cu un cuțit, înainte să îl taie în bucățele mici. Acest lucru intră pe lista de obiceiuri alimentare ale Familiei Regale.
Kate Middleton mănâncă măsline pe post de gustări
Ducesa de Cambridge urmează o dietă sănătoasă chiar și atunci când vine vorba de gustări. În timpul unei vizite oficiale din 2018, ea le-a povestit unor copii despre preferința ei pentru măsline, un obicei pe care l-a căpătat în tinerețe. „Obișnuiam să mănânc multe, multe măsline când eram mică.”
Vezi mai multe imagini în GALERIA FOTO!
Se pare că Prințesa Charlotte a luat-o pe urmele mamei sale. Micuța mănâncă și ea măsline pe post de gustare, ce se numără printre numeroasele obiceiuri alimentare ale Familiei Regale a Marii Britanii ce s-au transmis și următoarei generații.
Prințul Charles nu mănâncă la prânz
Potrivit lui Gordon Rayner, fost corespondent al Casei Regale, Prințul Charles preferă să evite masa de prânz.
Prânzul e văzut drept un lux ce îi întrerupe munca, așa că mănâncă micul dejun târziu și muncește.
– Gordon Rayner
„Am aflat acest lucru pe pielea mea, pentru că am făcut foamea în timpul tururilor regale și mă uitam cu jind la angajații săi care sufereau de mult timp, ce aveau gustări ascunse în buzunare pentru a putea mânca pe drum,” a continuat Rayner pentru The Telegraph.
În categoria băuturilor, Prințul Charles preferă whiskey-ul de 15 ani, de la un brand specific, dar e și fan cocktailuri cu gin.
Prințul William preferă o pizza neobișnuită
Prințul William are un obicei neobișnuit atunci când vine vorba de curry. „Iubesc masala de pui, are puțină savoare – nu sunt fan vindaloo, să zicem.”
Se pare că lui William îi place atât de mult preparatul încât fostul său bucătar a creat o pizza cu toping de curry de pui tikka masala.
Ducesa de Cornwall mănâncă mazăre proaspătă pe post de gustăre
La fel ca Ducesa de Cambridge, Camilla preferă o gustare neobișnuită. Printre cele mai neobișnuite obiceiuri alimentare ale Familiei Regale a Marii Britanii se numără preferința ei pentru mazăre proaspătă.
„Vă spun eu ce îmi place – să mănânc mazăre diect din grădină. Dacă le iei direct din păstaie, sunt delicioase și foarte dulci,” a declarat Camilla în timpul unui eveniment public.
Meghan Markle consumă sucuri sănătoase în loc de fast food
Ducesa de Sussex are o dietă sănătoasă, ce nu include fast food. Ea își începe dimineața cu un suc de legume și fructe și evită preparatele nesănătoase
Atunci când a fost întrebată care e preparatul ei fast food preferat, Ducesa a declarat: „Un suc de legume și fructe. E rapid. E mâncare. N-am mai fost la un restaurant fast food de foarte mult timp.”