Actrița este una dintre cele mai bine plătite vedete de televiziune din SUA. Cunoscută pentru rolul din Modern Family, Sofia cochetează și cu lumea modei. Este considerată un model de eleganță pentru multe femei din întreaga lume.
Având atât de multe calități, nu avea cum să nu fie remarcată de unii dintre cei mai atractivi bărbați de la Hollywood. Actrița s-a logodit cu Joe Manganielo după numai 6 luni de relație. Timpul a dovedit că dragostea lor este una puternică.
Cine este Joe Manganiello, soțul Sofiei Vergara
Admirația lui Joe față de Sofia a început înainte ca actrița să se despartă de fostul ei logodnic, Nick Loeb. Povestea spune că Sofia și Joe s-au întâlnit pentru prima dată la cina corespondenților de la Casa Albă în mai 2014. În timp ce se plimba la eveniment, actorul True Blood a văzut-o pe Sofia în cameră și a fost lovit de sentimente puternice.
„Purta o rochie care arăta grozav pe ea și pur și simplu nu-mi puteam lua ochii”, a declarat Joe în timpul The Jess Cagle de la SiriusXM. Ulterior, Jesse Tyler Ferguson, starul din Modern Family l-a abordat pe Joe mai târziu și i-a spus că prietena sa, Sofia, vrea să vină să discute cu el. Așa au ajuns cei doi să aibă o relație și să facă o fotografie împreună.
Viața Sofiei Vergara nu a fost deloc una ușoară. Află mai multe despre frumoasa actrița dintr-un portret de vedetă.
Vezi mai multe imagini în GALERIA FOTO!
Cu ce se ocupă Joe Manganiello
Cine este soțul Sofiei Vergara, Joe Manganiello? Este un actor american. S-a născut în Pittsburgh, Pennsylvania Pe mama sa o cheamă Susan, iar tatăl său este Charles John Manganiello. Actorul are un frate mai mic, Nicholas. Tatăl său este de origine italiană, iar mama sa are strămoși germani / austrieci / croați și armeni. Joe a crescut în Muntele Liban și a urmat liceul Muntelui Liban.
În timpul școlii era bun la sport și era căpitan al echipelor de fotbal, baschet și volei. El a continuat să practice aceste sporturi și în timpul facultății. În timpul școlii i-a plăcut să facă filme cu prietenii săi și, ca urmare, a devenit interesat de actorie. A continuat să studieze actorie la Carnegie Mellon, după care s-a mutat în Los Angeles.
Primul rol important l-a obținut în anul 2002 în filmul Spiderman. Joe Manganiello a jucat în Notorious, Las Vegas și CSI: Crime Scene Investigation. Din anul 2007 a avut apariții în serialele American Heiress și ER, și mai are o apariție scurtă în Spiderman 3. În anul 2010 a impresionat p toată lumea cu rolul lui Owen din One Tree Hill și mai apoi cu How I Met Your Mother și True Blood în 2012. Culmile succesului le-a cunoscut cu rolul din Magic Mike. În 2015 a obținut roluri în Knight of Cups, Tumbledown și Magic Mike XXL, scrie cinemagia.ro.
În anul 2010 a fost numit de revista People Cel mai sexy bărbat în viață.
Relația dintre Sofia Vergara și soțul ei, Joe Manganiello
După ce l-a întâlnit pe Joe, la numai trei săptămâni, Sofia și-a anunțat despărțirea de Nick.
O lună mai târziu, Joe și Sofia au ajuns la prima lor întâlnire. Joe zburase de la Los Angeles la New Orleans, unde filma la acea vreme pentru Hot Pursuit pentru ca acest lucru să se întâmple. Deși prima lor întâlnire nu a funcționat, Vergara crezând că este prea tânăr pentru ea, actorul nu s-a lăsat ușor convins de ceea ce spunea ea și a insistat.
În curând, au fost văzuți împreună peste tot, iar cei doi și-au confirmat relația în august 2014. Trei luni mai târziu, au postat fotografii pe Instagram sărbătorind Ziua Recunoștinței împreună. În aceeași lună s-au mutat împreună. În același an, de Crăciun, într-o vacanță în Hawaii, Joe a cerut-o în căsătorie pe Sofia Vergara.
În luna noiembrie a anului 2015, cei doi s-au căsătorit în Palm Beach, Florida. Au avut peste 400 de invitați , iar alături le-a fost și fiul actriței, Manolo, din prima sa căsătorie, cea cu Joe Gonzalez.
În august 2020, Joe a vorbit pentru People despre cum el și Sofia au făcut căsnicia să funcționeze atâția ani.
„Am știut destul de repede că pot avea încredere în ea și ea în mine. Amândoi suntem genul de oameni capabili să punem cealaltă persoană înaintea noastră. Am fost capabil să-i pun dorințele înaintea mea, oricare ar fi fost acestea, și ea a fost capabilă să facă același lucru. Odată ce ai asta, nu ai cum să renunți.”
Sofia Vergara este la a doua căsnicie
Potrivit HuffPost, Sofia Vergara avea doar 18 ani atunci când s-a căsătorit cu iubitul din liceu, Joe Gonzalez. Totul a avut loc într-o ceremonie discretă. Sofia și primul ei soț au avut o căsătorie care a durat numai trei ani, iar în 1993 s-au despărțit definitiv și au divorțat.
Deși au pornit pe căi diferite, cei doi au rămas prieteni, mai ales că aveau deja un copil împreună, Manolo Gonzalez-Ripoll Vergara. Băiatul s-a născut în Columbia, în luna septembrie a anului 1992.
„Suntem încă prieteni apropiați. Când José vine în Statele Unite, rămâne cu mine”, a spus Vergara despre Gonzalez pentru Parade.
Sofia Vergara este foarte mândră de fiul ei, iar într-un interviu pentru People, actrița a declarat: „Eram foarte tânără când am divorțat de tatăl său, așa că l-am crescut încercând să dau cel mai bun exemplu și să-i dau tot ce am putut”.
Manolo a călcat pe urmele mamei sale și a urmat o carieră în actorie. Acesta a apărut în White Rabbit din 2013 și Hot Pursuit din 2015 alături de Vergara, printre altele.