Cum s-au îmbrăcat vedetele pe covorul roșu la Premiile Oscar 2021

Premiile Oscar 2021 au avut loc anul acesta noaptea trecută, pe data de 25 aprilie. Evenimentul a fost amânat cu două luni din cauza pandemiei de coronavirus. Cu toate acestea, cel mai așteptat eveniment al anului nu avea cum să lipsească cu desfăvârșire. Cum s-au îmbrăcat vedetele pe covorul roșu la cel mai mare eveniment din industria cinematografică.

Publicat: 26 aprilie 2021, 10:48 / Actualizat: 9 noiembrie 2021, 14:48

Nomadland a fost desemnat cel mai bun film al anului, iar la categoria cel mai bun actor/cea mai bună actriță au câștigat Frances McDormand și Anthony Hopkins.

Ceremonia de anul acesta s-a transmis din două locații: Dolby Theatre şi Union Station, ambele în Los Angeles, dar au existat și locații în afara țării, una în Anglia și alta în Franța.

Cum s-au îmbrăcat vedetele pe covorul roșu

Covorul roșu a existat și el, chiar dacă nu la nivelul anilor trecuți. Numărul jurnaliștilor și fotografilor a fost și el limitat, dar vedetelele au așteptat cu nerăbdare momentul să îmbrace cele mai frumose ținute. Hai să vedem împreună cum s-au îmbrăcat celebritățile și ce rochii au ales, potrivit Vogue.com.

Margot Robbie a optat pentru o rochie Chanel cu model floral, bijuterii elegante și o coafură lejeră.

Vezi mai multe imagini în GALERIA FOTO!

Reclamă
Margot Robbie, într-o rochie Chanel, la Premiile Oscar 2021
Margot Robbie a optat pentru o rochie Chanel cu model floral / Profimedia Images

Carey Mulligan, nominalizată la categoria ce mai bună actriță, a optat pentru o ținută Valentino, aurie, cu paiete și mult volum, în contrast cu statura și dimensiunile trupului ei.

Halle Berry a ales pentru cea de-a 93 ediție a Premiilor Oscar o rochie vaporoasă marca Dolce&Gabbana.

Reclamă

Youn Yuh-jung, care a și câștigat cea mai bună actriță în rol secundar pentr rolul din Minari, a optat pentru o rochie Louis Vuitton.

Youn Yuh-jung, pe covorul roșu, la Premiile Oscar 2021
Yuh-Jung Youn, actrița de origine sud-coreeană a primit premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar / Profimedia Images

Viola Davis a atras toate privirile cu o ținută albă, marca Alexander McQueen. Ea a fost nominalizată la categoria cea mai bună actriță. Trofeul Premiilor Oscar 2021 pentru această categorie a fost însă ridicat de Frances McDormand.

Zendaya a optat pentru o ținută de culoare galbenă, vaporoasă, marca Valentino.

Regina King a optat pentr o rochie strălucitoare realizată de brand-ul Louis Vuitton.

Regina King, pe covorul roșu, la Premiile Oscar 2021
Regina King a optat pentru o rochie albastră cu inserții strălucitoare la Premiile Oscar 2021 / Profimedia Images

Brad Pitt a impresionat din nou cu aspectul fizic într-un costum elegant, negru. Actorul și-a accesorizat ținuta cu o serie de brățări, un ceas elegant și papion.

Andra Day a optat pentru o rochie aurie, cu decupaje în zona abdomenului și un șliț adânc pe piciorul stâng.

Andra Day, într-o rochie strălucitoare, pe covorul roșu, la Premiile Oscar 2021
Andra Day a optat pentru o rochie aurie, cu decupaje în zona abdomenului / Profimedia Images

Premiile obținute la cele mai importante categorii

Premiile Oscar sunt atribuite în fiecare an pe baza voturilor exprimate de cei 9 000 de membri ai Academiei de Film Americane.

Anthony Hopkins a primit un Oscar la categoria cel mai bun actor în rol principal. Premiul i-a fost acordat pentru rolul din producția The Father.

Frances McDormand a primul premiul Oscar pentru interpretarea sa din filmul Nomadland. La această categorie au mai fost nominalizate Viola Davis, Andra Day, Vanessa Kirby și Carey Mulligan. Ea este prima actriță care câștigă două premii Oscar pentru același film, pentru personajul ei, dar și pentru producție.

Nomadland a primit premiul Oscar pentru cel mai bun film. Producția a primit deja recunoaștere și la BAFTA și la Globurile de Aur la aceeași categorie. Filmul a primit premiul Oscar și pentru regie, care i-a fost atribuit lui Chloe Zhao.

Yuh-Jung Youn, actrița de origine sud-coreeană a primit premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar. La această categorie au mai fost nominalizate Maria Bakalova, Glenn Close, Olivia Colman și Amanda Seyfried. Este primul premiu Oscar pe care actrița îl primește în carieră, dar a mai câștigat un premiu BAFTA în acest an cu rolul din Minari.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
O femeie frumoasă care reprezintă una dintre zodiile pentru care se schimbă viața sa din 18 ianaurie 2026
Horoscop
Viața începe să se îmbunătățească pentru 3 semne zodiacale după 18 ianuarie 2026. Află dacă te numeri printre ele
Viața începe să se îmbunătățească pentru trei semne zodiacale după 18 ianuarie 2026. Acești nativi au parte de surprize plăcute din partea Universului, după o perioadă marcată de încercări, blocaje și eforturi constante. Intrarea...
2
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 18 ianuarie 2026. Leii au nevoie de mai multă atenție. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 18 ianuarie 2026 aduce o energie echilibrată, în care lucrurile par să se lege mai ușor decât de obicei. Ritmul este mai blând, iar presiunea scade, lăsând loc pentru claritate, emoții...
3
model cu toate zodiile pe un fundal deschis la culoare
Horoscop
Luna Nouă în Capricorn în ianuarie 2026. Cum se schimbă destinul zodiilor
Luna Nouă în Capricorn în ianuarie 2026 marchează deschiderea unui nou ciclu lunar. Acest lucru aduce două dintre cele mai profunde schimbări ale anului. Din acest motiv, această Lună Nouă se poate simți, la...
4
Katie Price cu un prosop peste cap în timp ce urcă într-o mașină
Divertisment
A slăbit vizibil și a ajuns la spital. Vedeta care a stârnit îngrijorare printre admiratori
Ea este diva care a slăbit vizibil și a ajuns la spital. Vedeta a stârnit îngrijorare printre admiratorii săi în urma celor mai recente imagini surprinse de paparazzi. Personalitatea TV a fost surprinsă în...
5
Supă de pui cu găluște pufoase de griș în două boluri
Rețete
Supă de pui cu găluște pufoase de griș. Rețetă ca la mama acasă
Această supă de pui cu găluște pufoase de griș este una dintre acele mâncăruri care au puterea de a aduce o stare de bine aproape instantanee. Este o supă care nu ține cont de...
PARTENERI
×