Dansul lui John Travolta cu Prințesa Diana, de neuitat. Declarația actorului despre momentul unic

Actorul John Travolta și Prințesa Diana s-au întâlnit în cadrul unei cine de stat, la Casa Albă, ce a avut loc în 1985, în perioada președinției lui Ronald Reagan. La acest eveniment festiv, cele două celebrități au avut ocazia de a dansa împreună. Ani mai târziu, presa a aflat detalii de neuitat despre dansul lui John Travolta cu Prințesa Diana.

Publicat: 2 mai 2021, 7:22 / Actualizat: 7 iunie 2024, 17:06

În timpul unui interviu pentru revista Esquire, citat de People, actorul american a oferit mai multe detalii despre ceea ce consideră a fi unul dintre momentele din viața sa pe care nu le va uita niciodată.

Dansul lui John Travolta cu Prințesa Diana

„Am avut privilegiul și onoarea de a face acest lucru și m-am gândit că…trebuie să mă străduiesc să dau tot ce am mai bun”, a spus John Travolta.

Actorul a declarat că a avea încrederea necesară pentru a o invita pe Prințesa Diana la dans a fost o sarcină complicată. Partea cea mai ușoară pentru el fiind să danseze cu aceasta și să se asigure că se vor distra.

„Nu voi uita niciodată (acest moment, not.red). Mă simt onorat că am experimentat acest lucru”, a adăugat actorul John Travolta.

În timp ce era invitat în cadrul emisiunii Good Morning America, în anul 2016, John Travolta a fost întrebat dacă ar retrăi vreuna dintre experiențele vieții sale din anii 1980. Actorul a mărturisit că i-ar face plăcere să aibă posibilitatea de a dansa din nou cu Prințesa Diana.

Reclamă

Starul filmului Saturday Night Fever a dezvăluit anterior că Nancy Reagan, pe atunci Prima Doamnă a Statelor Unite, i-ar fi dezvăluit în cadrul cinei de stat că Prințesa Diana dorește să danseze cu el.

John Travolta: „A fost ca un basm”

Reclamă

John Travolta a adăugat că a dansa cu Prințesa Diana „a fost ca un basm” pe care va continua să și-l amintească în deceniile următoare. Acesta este motivul pentru care John Travolta nu va uita dansul cu Prințesa Diana.

Gândiți-vă la cadrul (în care ne aflam, not.red.). Eram la Casa Albă, la miezul nopții. O abordez (pe Prințesa Diana, not.red.) și o invit la dans. Îmi acceptă invitația cu acel zâmbet captivant. Ne aflam acolo, dansând împreună ca într-un basm.

– John Travolta

„Am dansat cu Prințesa Diana. Acesta a fost unul dintre cele mai importante momente ale vieții mele. Probabil cel mai bun moment al anilor ’80”, a afirmat actorul american.

În timpul cinei de stat menționate, Prințesa Diana a dansat, de asemenea, și cu cântărețul Neil Diamond, președintele Ronal Reagan, actorul Tom Selleck, regizorul Clint Eastwood; invitații neaducându-și aminte ca aceasta să-i fi acordat vreun dans Prințului Charles. Fotograful Casei Albe, din acea perioadă, Pete Souza, a fost cel care a surprins-o pe Diana în acele momente memorabile. În acea seară aceasta purta o rochie de culoare neagră. Prințesa Diana își asorta mereu ținutele cu bijuterii emblematice.

Eleri Lynn, curator al expoziției Diana, Her Fashion Story, ce avut loc în anul 2017, a comentat: „Diana aprecia Hollywoodul și dansul. Ea a fost influențată de cinematografie și artă și era, de asemenea, o dansatoare foarte bună. În tinerețe aceasta dorind să devină dansatoare de balet. Așadar, această întâlnire a fost într-adevăr una care unea interesul ei pentru cinema cu iubirea sa pentru dans”.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Oameni care stau îmbrățișați pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Vedeta care este de nerecunoscut după moartea tatălui său. A apărut cu părul răvășit în timp ce-și hrănea animalele
A ajuns în luminile reflectorelor grație regretatului mare artista. Vedeta este de nerecunoscut după moartea tatălui său. A apărut cu părul răvășit în timp ce-și hrănea animalele. Are o familie pe cont propriu. E...
2
O femeie frumoasă care reprezintă una dintre cele 3 semne zodiacale pentru care se încheie ghinionul după 23 noiembrie 2025
Horoscop
Ghinionul s-ar putea încheia pentru 3 semne zodiacale după 23 noiembrie 2025. Vezi dacă te numeri printre ele
Ghinionul s-ar putea încheia pentru 3 semne zodiacale după 23 noiembrie 2025. Mercur iese din zodia Săgetătorului, iar această mișcare se va simți eliberatoare pentru mulți nativi. Este momentul oportun pentru schimbări și pentru...
3
Jessica Simpson zâmbește și poartă părul desprins pe un fundal închis la culoare
Divertisment
Au trecut 20 de ani de la acest moment. Cum arată Jessica Simpson în prezent
Jessica Simpson este fără doar și poate o prezență care de-a lungul timpului a ridicat nenumărate semne de întrebare. Au trecut 20 de ani de la acest moment. Vezi cum arată artista în prezent...
4
Actor care stă cu fața la public pe covorul roșu
Divertisment
Unul dintre cei mai cunoscuți actori de la Hollywood trăiește prin hoteluri. Care este situația sa financiară în prezent
A recunoscut că nu mai are propria casă, iar totul se destramă în viața sa. Unul dintre cei mai cunoscuți actori de la Hollywood trăiește prin hoteluri. Care este situația sa financiară în prezent....
5
Pierce Brosnan zâmbește pe un fundal deschis la culoare într-un costum deschis la culoare
Divertisment
Pierce Brosnan apare pe covorul roșu într-o fotografie rară alături de fiul său, Dylan. Cum arată acesta
Cei doi au participat la Premiile GQ Men Of The Year în Londra. Pierce Brosnan apare pe covorul roșu într-o fotografie rară alături de fiul său, Dylan. Actorul de 72 de ani s-a pregătit...
PARTENERI
×