Donald Trump a schimbat locul său din biroul oval pentru un loc în tribună. Cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite și-a făcut apariția oficială la Super Bowl 2025 din New Orleans pe 9 februarie. Momentul istoric a marcat o premieră. Aceasta a fost pentru prima dată când un președinte în exercițiu a participat la marele joc.
Donald Trump este primul președinte în exercițiu care a participat la Super Bowl
Donald Trump a pășit plin de încreder pe carle stadion. Înconjurat de gărzi de corp, acesta s-a întâlnit cu jucătorii înainte de marele meci. Donald Trump a sosit duminică la Caesars Superdome din New Orleans.
Înainte de a vedea înfruntarea celor de la Philadelphia Eagles cu Kansas City Chiefs, oficialii au confirmat că peste 2.700 de membri ai forțelor de ordine de sate, federale și locale vor fi prezenți pentru a ajuta la securizarea sediului, iar măsurile de securitate au crescută după confirmarea prezenței lui Trump.
Vezi mai multe imagini în Galeria Foto!
Membrii Serviciului Secret nu au fost singurii alertați de apariția președintelui de fapt, Travis Kelce a spus că a fost „o mare onoare” ca Trump să fie prezent la eveniment.
„Este minunat”, a spus sportivul care se întîlnește în prezent cu Taylor Swift.
„Cred că știi, indiferent cine este președinte, știu că sunt entuziasmat pentru cel mai mare joc din viața mea. Mă bucur să știu că președintele e acolo. Este cea mai bună țară din lume”, a mai spus sportivul. Comentariile jucătorului vin la aproape cinci luni după ce Trump a declarat că „o urăște” pe Taylor Swift și că nu este „un fan al cântăreței”.
Trump și-a exprimat antipatia în urma susținerii pe care Swift a avut-o față de Kamala Harris.
Întrebat de ce a ales să participe la joc, Trump a declarat că „țara a luat o viață cu totul nou”.
„M-am gândit că ar fi un lucru bun pentru țară ca președintele să fie la joc. Cred că e doar spritul țării. Am fost surprins că sunt primul care participă. Aș fi presupus că au venit mulți alți președinți înaintea mea”, a mai spus Trump.
Cine a stat alături de Trump la Super Bowl
Președintele a fost pe teren înaintea meciului. El s-a întâlnit cu familiile victimelor și primii respondenți de la atacul de Anul Nou de pe Bourbon Street.
Trump este invitatul lui Gayle Benson, proprietarul New Orleans Saints, potrivit New York Times.
Președintele SUA a fost văzut într-o suită de lux înainte de meci cu Benson, fiica sa Ivanka Trump, comisarul NFL Roger Goodell și mulți alții.
Președintele a mai spus în timpul interviului pe care l-a dat înainte de meci că a prezis că Chiefs va câștiga jocul.
„Bănuiesc că trebuie să spui că atunci când un fundaș câștigă la fel de mult pe cât a câștigat el, trebuie să merg cu Kansas City. Trebuie să merg cu Kansas City.
În același timp, Philadelphia are o echipă fantastică. Va fi un joc grozav”, a spus Trump în timpul unui interviu care a avut loc înainte de marele meci. Trump a mai participat la Super Bowl în anul 1992.