Geena Davis a vorbit în acest podcast despre mai multe momente importante din cariera sa. Despre oamenii care au avut un impact major asupra ei. „Am început să lucrez cu Susan Sarandon la „Thelma & Louise”. Ea a avut cel mai mare impact asupra mea decât a avut oricare altă persoană. Nu am petrecut niciodată timp cu o femeie care se mișcă prin lume așa cum o face ea”, a spus Davis pentru Allison Kugel la cel mai recent episod al podcastului Allison Interviews, scrie yahoonews.com.
Geena Louise, depre viața pe platourile de filmare
„Sună nebunesc să ai 33 de ani la acea vreme și să mă confrunți pentru prima dată cu o astfel de femeie. Până atunci nu mai întâlnisem niciodată o femeie care să facă totul doar așa cum credea ea că este cel mai bine.”
Vezi mai multe imagini în GALERIA FOTO!
„A fost primită de regizorul nostru, Ridley Scott, și de producători ca fiind complet normal. Ceea ce a fost, de asemenea, uimitor pentru mine. Modul în care am fost crescută a fost să fiu extrem de politicoasă. Am fost oarecum antrenată să nu întreb și să nu deranjez pe nimeni. M-a marcat faptul că ea spunea lucruri așa cum voia să le spună.”
O altă actriță care a avut un parcurs fantastic în carieră este Shannen Doherty. Din păcate, starea ei de sănătate nu este tocmai bună.
Cum a marcat-o producția Thema & Louise
A fost o experiență pe care Davis nu ar fi avut-o, dacă nu ar fi fost insistentă. Nu ar fi știut din prima secundă că rolul din Thema & Louise i se potrivește perfect.
„Citisem scenariul pentru Thelma & Louise după ce fusese deja distribuit. M-am gândit imediat că este cel mai bun scenariu pe care l-am citit vreodată. Îmi doream să fac parte din el. Am ajuns să aștept un an pentru acest rol. Ridley Scott era doar producătorul la acea vreme, iar regizorii erau diferiți și echipa se destrăma mereu. Timp de un an, agentul meu a sunat cel puțin o dată pe săptămână pentru a spune că sunt disponibilă și am rămas interesată. Apoi, când Scott a decis că va regiza, el a spus imediat că vrea să mă vadă. Am reușit să-l conving într-un fel sau altul că merit un rol”.
Geena Davis a mai spus în podcastul de mai sus că producția l-a lansat în același timp pe Brad Pitt, care până atunci apăruse în cîteva episoade din „Growing Pains” și „Another World”, câteva din „Dallas” și alte seriale și filme.
„Apoi l-au ales pe Brad Pitt ca să fie genul meu de… interes amoros, și nu a fost de fapt pentru că era mai tânăr. Nu au încercat intenționat să aducă pe cineva mai tânăr decât mine”, a spus Davis. „A dat cea mai bună audiție și a fost cea mai bună alegere. Dar mi s-a părut destul de grozav. El este cu doar șapte ani mai tânăr decât mine. Mi s-a părut destul de grozav că au făcut asta”.
Geena Davis a spus că un actor a refuzat să lucreze cu ea
Davis, care a fondat Geena Davis Institute on Gender in Media în 2004, a remarcat că cel mai adesea o femeie mai tânără este distribuită alături de un bărbat mai în vârstă. Este ceva cu care s-a luptat ca actriță.
„Este foarte ciudat și atât de răspândit. Un anume actor, care făcea un film a spus că eram prea bătrână pentru a fi perechea lui într-un film. Eram cu 20 de ani mai tânără decât el. Știi ce este? Femeile ajung la 20 și 30 de ani la maturitate, dar bărbații ajung în vârf 40 și 50, în ceea ce privește actorii. Așa că vedetele masculine ale filmelor vor să pară mai tinere decât sunt, sau vor să atragă oamenii mai tineri. Își doresc întotdeauna un co-star care să fie cu adevărat tânăr. Acesta este motivul pentru care se întâmplă asta și de aceea femeile nu mai sunt distribuite foarte mult după 40 și 50 de ani. Este pentru că sunt considerate a fi prea bătrâne pentru a forma un cuplu în filme.”
În ciuda încălcării regulilor neoficiale de casting ale industriei de divertisment, „Thelma & Louise” a avut, desigur, un succes fulgerător. A depășit pragul de 45 de milioane de dolari în box office, de aproape trei ori bugetul său, potrivit Box Office Mojo. A strâns zeci de premii și nominalizări. Atât Davis, cât și Sarandon au fost nominalizate la Oscar.