Reclamă

Ilinca Goia, despre intuiție și dedicare: „O femeie iubită este o femeie puternică”

Am avut onoarea de a o cunoaște pe Ilinca Goia. Una dintre cele mai cunoscute și apreciate actrițe de la noi din țară ne-a cucerit cu povești pline de emoție în cadrul unui interviu exclusiv. Ilinca Goia este o femeie remarcabilă, cu o poveste de viață pe care a ales să o împărtășească cu cititoarele noastre.

Beatrice Ioana
Beatrice Ioana
Publicat: 8 ianuarie 2024, 12:23 / Actualizat: 9 ianuarie 2024, 11:21

Ilinca Goia este o femeie puternică și dedicată în totalitate profesiei sale. Aceasta spune că are o intuiție de invidiat, iar intuiția nu a trădat-o niciodată atunci când a fost vorba de alegeri importante. Ne-am bucurat să aflăm care au fost momentele cheie din viața ei și cum anume și-a descoperit pasiunea despre teatru.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Ilinca Goia, despre intuiție și dedicare

Ilinca Goia este o femeie cu o energie debordantă. Zâmbetul său este de-a dreptul molipsitor, iar poveștile sunt pline de emoție și tâlc.

Am avut șansa să se apropiem de „omul” Ilinca Goia și să descoperim o femeie puternică și împlinită. Despre femeia din spatele scenei și a camerelor de filmat poți afla și tu din rândurile de mai jos.

–        Cum ați descrie stilul dumneavoastră de viață?
–        Un stil de viață destul de agitat și de echilibrat. Stilul meu de viață este un stil care se schimbă de la o zi la alta. Depinde de foarte mulți factori, dar în general e destul de imprevizibil.

–        Cum v-ați descrie în trei cuvinte, altfel decât vă știu cei din jur?
–        O persoană care este un bun ascultător, cu simțul dreptății și o educație foarte solidă.

Reclamă

–        Vă puteți aminti o întâmplare sau un moment care v-a modelat pentru cine sunteți astăzi?
–        Cred că sunt două momente importante. Sunt cele două mari rugăciuni pe care mi le-am făcut la două mari etape din viață. Prima rugăciune a fost să-mi dăruiască un copil și a doua rugăciune a fost să-mi aducă în viață omul meu. Astea au fost două momente pe care nu pot să le pun decât la icoană.

–        De sufletul dumneavoastră cum aveți grijă?
–        În primul rând, cred că are Dumnezeu grijă. Au avut grijă părinții prin felul în care au știut să-mi hrănească aspirațiile și să rămână în sufletul meu chiar și după ce nu mai sunt. Am grijă de sufletul meu prin iubirea pe care o primesc și pe care o dau celor apropiați.

–        Din punctul dumneavoastră de vedere, care este definiția unei femei puternice?
–        O femei iubită este o femeie puternică. 

Reclamă

Familia va avea mereu un loc special în sufletul actriței Ilinca Goia

Familia are un loc special în sufletul doamnei Ilinca Goia. Aceasta și-a amintit cu drag și dor de sfaturile primite de la părinții săi, dar și de momentele frumoase pe care le-a trăit alături de aceștia.

–        Ce rol au avut părinții în alegerile profesionale?
–        Am avut niște părinți care au știut să mă vadă și să mă provoace, să mă educe. Au știut să-mi vadă datele, să le întâmpine, să-mi pună cartea în mână la timp și să-mi elaboreze stilul de a mă juca. M-au încurajat și nu m-au lăsat niciodată să mă ascund de lume.

–        Cum erați în copilărie?
–        Era o fetițe îngrozitor de cuminte. Îmi construiam universuri din orice. Îmi povestea mama că toate jocurile mele aveau ceva, ceva precoce, ceva teatral. Făceam din nimic adevărate lumi.

–        Care credeți că este cel mai bun sfat pe care l-ați primit de la mama dumneavoastră?
–        De la mama am învățat că trebuie să fii corectă cu tine și acordată cu tine. De la tata am învățat să abordez și succesul și insuccesul cu aceeași monedă a minții. El m-a învățat foarte repede să văd cum reflectoarele îți aduc și lumina, dar și umbra din spate. E important să le vezi cu aceeași cinste pe amândouă.

–        Ce lecție credeți că au învățat dânșii de la dumneavoastră?
–        Devotamentul, obsesia sănătății și ambiția.

Ce spune Ilinca Goia despre rolul de mamă

Nu în ultimul rând, Ilinca Goia ne-a povestit mai multe despre rolul de mamă și despre lecțiile pe care le-a învățat de la fiul ei, Nikita-Andrei Dembinski. O altă actriță mândră de fiul ei este Virginia Rogin. Poți urmări interviul cu Virginia pe site-ul CaTine.ro.

–        Ce lecții ați învățat de la fiul dumneavoastră?
–        Nkita m-a învățat să fiu mamă. Cred că pot să spun că am crescut împreună. Nikita m-a învățat că fiecare generație vine cu bogăția și arhetipurile, temperamentul și vibrația timpului în care se naște. M-a învățat să-mi păstrez copilul interior.

–        Care au fost cele mai mari provocări pentru dumneavoastră, ca mamă?
–        Neputințele în a-l feri pe copil de învățămintele amare. Neputința de a-i risipi durerea, neputința de a-l feri de eșecuri.

–        Atunci când ascultați muzica făcută de fiul dumneavoastră, ce emoții vă încearcă?
–         Albumul pe care l-a făcut el acum un an a trecut prin multe transformări. De fiecare dată când îl ascult îmi oferă energie. E scris cu nerv și știință muzicală, cu umor, cu autoironie și cu foarte multă dulceață. Îmi place să descopăr toate aceste lucruri și să-mi iau un bagaj de energie bună din ce a scris el.

Vezi mai multe imagini în Galeria Foto!

Ilinca Goia în timp ce stă pe fotoliu la interviul echipei CaTine
Copilăria și familia au reprezentat două punct importante din viața actriței Ilinca Goia / CaTine.ro

Ce spune actrița Ilinca Goia despre parcursul său profesional

Copilăria și familia au reprezentat două puncte importante din viața actriței Ilinca Goia. Ne-am bucurat să află mai multe despre universul său și despre drumul pe care l-a urmat cu mare grijă și atenție. Jocurile i-au ghidat pașii, iar imaginația puternică și dorința necontenită de a cunoaște poveștile oamenilor în profunzime au făcut-o pe Ilinca să se apropie și mai mult de arta teatrului.

–        Cum a început călătoria dumneavoastră în lumea teatrului și filmului?
–        A început din copilărie, dar eu nu am știut toate aceste lucruri atunci. Am crescut să învăț că personajele pe care le descoperam în cărți și în filme sunt cu povești atât de stratificate, mă interesa să văd dincolo de ce se citește, de ce se privește pe ecran. M-a interest foarte mult faptul că actoria e similară cu arheologia și psihologia sufletului uman. Cumva, la un moment dat, s-a concretizat. Îmi plăcea dansul, cântecul, îmi plăcea și actoria. În ultimii ani de liceu am elaborat un cerc de teatru. Să zicem că prin liceu s-a clarificat, cumva.

–        Vă amintiți de gândurile și temerile pe care le aveați în studenție?
–        Nu aveam temeri în studenție. Eu am înflorit spectaculos în anii aceia. Au fost și momente dificile. Aveam un curaj nebun din acea perioadă. Facultatea de Teatru era excepțională. Mi-a dat o hrană profesională, mi-a dat principii și o bogăție artistică pe care nu pot să o mai pierd. Alături de asta a venit și o altă facultate pe care am făcut-o la New York.

–        Ce v-a determinat să vă întoarceți în țară după studiile din Statele Unite ale Americii?
–        Cred că limba română. E o meserie pe care nu știu dacă aș putea să o fac în altă limbă pentru că asta e limba sufletului meu.

Ilinca Goia, despre pasiune și rolul din Lia – Soția soțului meu

Rolul din Lia – Soția soțului meu a făcut-o pe Ilinca să se apropie și mai mult de personajul său. Aceasta și-a dorit să o descopere pe Otilia Bădescu în profunzime și să îi ofere puțin din personalitatea sa. De altfel, Ilinca susție că nu a vrut să împrumute foarte multe personajului pe care îl interpretează.

–        Care este abordarea pe care o aveți atunci când vine vorba de personajul dumneavoastră, Otilia Bădescu din serialul Lia – Soția soțului meu?
–        Când ai de făcut un serial și personajul are o pondere importantă și se lucrează în avans, personajul trebuie să fie conform cu el însuși de la început până la sfârșit. Cel mai onest lucru pe care îl poți face este să ai grijă ca personajul tău să nu fie aberant sau neverosimil. Trebuie să ai grijă să fie un personaj fluid și verosimil. Foarte mult din mine nu iau. Otilia e o ființă de o dedicare nebună, aici e congruent cu Ilinca, dar în rest îmi place să o respect. Nu vreau să spun că o cunosc, dar îmi place să o descopăr și îi las șansa să mi se arate. Mă uit la ea ca la o femeie cu care aș bea o cafea, care nu m-ar speria și cu care aș avea ce să discut.

O altă actriță care face parte din distribuția serialului Lia – Soția soțului meu este Carmen Ionescu. Carmen ne-a povestit despre dorința de a trăi mereu cu veselie și despre dedicarea pe care o are față de profesia sa. Pe Carmen Ionescu o poți urmări în episoadele din Lia – Soția soțului meu. Serialul poate fi urmărit exclusiv online în AntenaPLAY.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
portret al unor tineri îndrăgostiți care stau într-un parc îmbrățișați
Horoscop
4 zodii care își găsesc sufletul pereche înainte de Anul Nou. Vezi dacă te numeri printre ele
Horoscopul dragostei promite schimbări majore pentru acești nativi chiar la final de an. Unii sunt mai norocoși decât alții. Află care sunt cele 4 zodii care își găsesc sufletul pereche înainte de Anul Nou...
2
Megan Fox și MGK, împreună, la un eveniment
Divertisment
Megan Fox și-a cumpărat o casă de 8 milioane de dolari doar pentru ea. De ce a luat această decizie înainte de a-l părăsi pe MGK
Megan Fox și-a cumpărat o casă de 8 milioane de dolari doar pentru ea. Se pare că decizia a fost luată înainte de a-l părăsi pe MGK. Vedeta este însărcinată în mai bine de...
3
Ariana Grande, machiată, într-o rochie cu decolteu
Divertisment
Eveniment strălucitor la Academy Women’s Luncheon 2024: cele mai frumoase apariții pe covorul roșu
Academia de Arte și Științe Cinematografice a organizat cea de-a cincea ediție a evenimentului Academy Women’s Luncheon, o celebrare a excelenței feminine din industria cinematografică. Evenimentul a avut loc la impresionantul Muzeu al Academiei...
4
cuplu într-o relație la distanță care vorbește pe face time
Horoscop
Zodiile și relațiile la distanță. Cum fac față nativii unor astfel de provocări
Fiecare nativ răspunde într-un mod cu totul diferit provocărilor din cuplu. Citește despre toate zodiile și relațiile la distanță și vezi cum fac față unor situații diferite în viața lor. De la strategiile atent...
5
Colaj de imagini cu Megan Fox și Michele Morrone
Divertisment
Michele Morrone a negat că se întâlnește cu Megan Fox. Vedeta însărcinată s-a despărțit de Machine Gun Kelly
Michele Morrone a negat că se întâlnește cu Megan Fox. Vedeta este însărcinată cu copilul lui Machine Gun Kelly, dar recent ei doi s-au despărțit. Speculațiile au apărut după ce un videoclip cu actorul...
PARTENERI
×