Imagine rară cu Pink și cei doi copii ai ei. Cum a apărut artista pe covorul roșu de la American Music Awards 2022 alături de familia sa

Recent a apărut în presă o imagine rară cu Pink și cei doi copii ai ei. Artista se numără printre celebritățile care își țin copiii departe de lumina reflectoarelor. Cu toate acestea, ea a venit alături de familie la American Music Awards 2022.

Publicat: 22 noiembrie 2022, 8:17

Chiar și Pink a avut o remarcă atunci când și-a dat seama că cei mici fură toată atenția pe covorul roșu al evenimentului. "Nu cred că știu unde se află în acest moment", a glumit artista. Carey Hart, soțul vedetei, a fost și el foarte mândru de micuții Willow și Jameson, scrie People.com.

Imagine rară cu Pink și cei doi copii ai ei

Pink a purtat o rochie aurie cu franjuri de la Bob Mackie. Ea a fost foarte mândră când fiica ei de 11 ani a spus că e foarte încântată să o vadă pe „mama și pe Imagine Dragons” pe scena evenimentului. Cântăreața a avut o reprezentație impecabilă pe scena American Music Awards 2022. Acesta a cântat piesa „Never Gonna Not Dance Again”, de pe următorul ei album, Trustfall, care se va lansa în luna februarie a anului viitor.

Vezi mai multe imagini în GALERIA FOTO!

Pink, într-o imagine cu soțul și cei doi copii ai ei, pe covorul roșu
Artista se numără printre celebritățile care își țin copiii departe de lumina reflectoarelor / Profimedia Images

Pink a susținut o reprezentație și în memoria actriței și cântăreței Olivia Newton-John. Aceasta a murit din cauza cancerului la sân la vârsta de 73 de ani în luna august.

Reclamă

De-a lungul carierei sale, Olivia a primit 10 premii AMAs. Ea a fost gazda show-ului alături de Glen Campbell și Aretha Franklin în 1976.

Înainte de show-ul tribut, Pink a spus pe covorul roșu că a avut onoarea să fie alături de Olivia de mai multe ori și că era una dintre cele mai drăguțe persoane. Întrebată ce planuri are după participarea la eveniment, Pink a spus că ea și familia ei vor merge pur și simplu să ia cina împreună.

Pe lângă Pink și Imagine Dragons, pe scenă au urcat și Carrie Underwood, Yola, GloRilla, David Guetta, Bebe Rexha, Dove Cameron, Anitta, Lil Baby, J.I.D., Tems, Wizkid, Charlie Puth, Ari Lennox și Stevie Wonder.

Reclamă

Ce surprize are Pink pentru fanii ei

Spectacolul lui Pink la AMA din 2022 este doar o mică parte din ceea ce va urma în turneul ei din America de Nord de vara viitoare. În turneu, i se vor alătura trupele Brandi Carlile, Pat Benatar și Neil Giraldo, Grouplove și DJ KidCutUp, care vor cânta în deschidere.

Trustfall marchează al nouălea album de studio al artistei și primul de la Hurts 2B Human din 2019.

„Albumul meu este o parte din mine. Cred că sunt un exemplu al modului în care poți trăi autentic și fără teamă, în anumite moduri”, a spus Pink la Good Morning America săptămâna trecută.

„Și dacă te uiți la spectacolul meu… Sunt un artist în turnee. Suntem diversi, incluzivi, suntem un model a ceea ce poate funcționa”.

Pink a continuat spunând că albumul a fost scris în timpul pandemiei de COVID-19. S-a simțit inspirată în timp ce reflecta asupra propriului loc în lume.

„Mi-am luat timp”, a spus ea despre realizarea albumului. „Am avut timp și mi s-au întâmplat o mulțime de lucruri cu adevărat devastatoare. Eu și fiul meu ne-am îmbolnăvit de COVID. Așa am aflat ceea ce contează de fapt pentru mine. Și este nevoie de o criză pentru a face asta.”

Ea a continuat: „Este nevoie ca copiii tăi să se îmbolnăvească pentru a spune: . Vreau să pun doar adevărul în lume. Vreau să fiu doar autentică. Și vreau să fiu o persoană mai bună.”

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
O femeie în rochie albă care reprezintă unul dintre cele 3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026
Horoscop
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026. Află dacă te numeri printre ele
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în Anul Calului de Foc 2026. Acești nativi au parte de multe surprize plăcute și de oportunități neașteptate. Este o perioadă de bun augur pentru aceste semne...
2
O femeie cu un felinar care reprezintă una dintre cele 4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026
Horoscop
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Află dacă te numeri printre ele
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Acești nativi au parte de momente surprinzătoare. Venus, planeta iubirii și a banilor, își arată forța asupra acestor zodii. Patru semne...
3
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026. Peștii își depășesc limitele. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026 spune că simți nevoia să încetinești ritmul sau, dimpotrivă, să începi ceva care să-ți stimuleze mintea și sufletul. Este o zi în care contrastele se împletesc armonios: unii...
4
Martin Short alături de familie pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei
Încă o dată, comediantul a fost nevoit să treacă printr-un moment dificil în viața personală. Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei. Vestea...
5
Nick Reiner alături de părinții și frații lui pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Nick Reiner a pledat nevinovat în urma acuzațiilor care i s-au adus. Ce urmează pentru fiul actorului Rob Reiner
Nick Reiner, în vârstă de 32 de ani, este judecat în două capete de acuzare pentru omor de gradul întâi în legătură cu înjunghierea fatală a părinților săi. Nick Reiner a pledat nevinovat în...
PARTENERI
×