Jessie J își ține fanii la curent după operația de cancer mamar. Artista refuză să ia medicamente pentru durere

Au trecut 12 zile de când artista de origine britanică a trecut printr-o nouă provocare în plan personal. Acum Jessie J își ține fanii la curent după operația de cancer mamar. A transmis un mesaj emoționant chiar pe pagina personală de socializare.

Cristiana Coman
Cristiana Coman
Publicat: 2 iulie 2025, 13:35

Interpreta a punctat că renunțat la medicamentele pentru durere. În urmă cu doar o lună, aceasta a fost diagnosticată cu cancer la sân în stadiu incipient. Ulterior, Jessie J și-a luat rămas-bun în fața fanilor, chiar pe scenă.

Jessie J își ține fanii la curent după operația de cancer mamar

La scurtă vreme după ce și-a anunțat fanii că urmează să se opereze de cancer mamar, Jessie J a lăsat să se înțeleagă faptul că va lipsi o vreme de pe scenă. În mai multe postări din mediul online, aceasta nu a lăsat nimic la voia întâmplării.

„Pentru cei care întreabă, iată un update. Am 11 zile de când m-am operat. Sunt bine. Mi-e dor să fiu o mamă/femeie activă cel mai mult. E plăcut să mă mai opresc din când în când, iar Sky se simte bine cu bunica și cu bunicul.”, a transmis Jessie J în mediul online pentru fanii săi. La momentul actual, vedeta are 14 milioane de prieteni virtuali pe pagina personală de instagram, acolo unde până în prezent a ținut să transmită care este starea sa de sănătate.

„Este încă inconfortabil, puțin dureros, dar pot să trec peste asta. Fac exercițiile și iau toate chestiile sănătoase. Am încercat să mănânc foarte curat. Am oprit toate medicamentele de durere, nu sunt de mine.

Îmi place să simt cum este ca să nu trec altfel peste această situație. Încă am punga pentru drenaj. Eu mi-o țin pe-a mea pe podea ca să fie totul bine. Sper că la finalul săptămânii mi-o vor scoate. Sunt pozitivă și încrezătoare.”, a scris vedeta, arată cei de la Dailymai.co.uk. Ulterior, cântăreața a lăsat noi mesaje pentru ca toți cei care o îndrăgesc să știe care este starea sa actuală.

Reclamă

„Dacă nu mă vedeți afară, să stau în parc sau să merg la doctor sau să mănânc sau să mă plimb, cred că lucrurile astea mă depășesc. Nu este ceva personal. Nu am ce am în mod general pentru a avea energie, este de înțeles. O să ajung și acolo. E un drum lin. Pentru moment iau totul foarte ușor.”, a transmis ea încă o dată.

Jessie J apare pe patul de spital pe un fundal deschis la culoare
În urmă cu doar o lună, aceasta a fost diagnosticată cu cancer la sân în stadiu incipient / Profimedia Images

Care este starea de sănătate a faimoasei Jessie J

Reclamă

După operație, vedeta a punctat că nu a „scăpat de tot de cancer”. În schimb, spune că se roagă pentru vești bune. Pe lângă pauză de pe scenă, Jessie J susține că își dorește să ia o pauză și din mediul online pentru a se concentra pe însănătoșirea sa.

„Am postat o listă cu lucruri pro și contra în a avea o operație de cancer la sân. Primul pro este că boala nu mai este deloc. Aceasta a fost o afirmație pozitivă, nu un fapt. Nu am niciun rezultat încă. Am pus degetele de rugăciune în speranța că oamenii vor înțelege, dar evident mulți nu au făcut-o.”, a mai scris aceasta. Atât mastectomia cât și reconstrucția sânului au avut rezultate pozitive în ceea ce o privește, după cum singură a declarat, spun cei de la Thenews.com.pk.

„Mama locuiește cu noi. Sky este Sky. Chanan mă face să mă simt în siguranță cu mesajele lui. Îmi doresc să mă conectez cu oameni care trec prin lucruri similare și putem să fim capabili să ne susținem unii pe alții.”, a transmis vedeta încă o dată.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
O femeie în rochie albă care reprezintă unul dintre cele 3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026
Horoscop
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026. Află dacă te numeri printre ele
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în Anul Calului de Foc 2026. Acești nativi au parte de multe surprize plăcute și de oportunități neașteptate. Este o perioadă de bun augur pentru aceste semne...
2
O femeie cu un felinar care reprezintă una dintre cele 4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026
Horoscop
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Află dacă te numeri printre ele
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Acești nativi au parte de momente surprinzătoare. Venus, planeta iubirii și a banilor, își arată forța asupra acestor zodii. Patru semne...
3
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026. Peștii își depășesc limitele. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026 spune că simți nevoia să încetinești ritmul sau, dimpotrivă, să începi ceva care să-ți stimuleze mintea și sufletul. Este o zi în care contrastele se împletesc armonios: unii...
4
Martin Short alături de familie pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei
Încă o dată, comediantul a fost nevoit să treacă printr-un moment dificil în viața personală. Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei. Vestea...
5
Nick Reiner alături de părinții și frații lui pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Nick Reiner a pledat nevinovat în urma acuzațiilor care i s-au adus. Ce urmează pentru fiul actorului Rob Reiner
Nick Reiner, în vârstă de 32 de ani, este judecat în două capete de acuzare pentru omor de gradul întâi în legătură cu înjunghierea fatală a părinților săi. Nick Reiner a pledat nevinovat în...
PARTENERI
×