Kylie Jenner spune că Blac Chyna a amenințat-o prin intermediul mesajelor. Tyga ar fi fost motivul disputei celor două vedete

Kylie Jenner spune că Blac Chyna a amenințat-o prin intermediul mesajelor. Modelul internațional a decis să rupă tăcerea. Se pare că motivul conflictului a fost Tyga. Totodată, Jenner o acuză pe Chyna că a vrut să-l atace pe fratele său, Rob Kardashian pentru a se răzbuna.

Publicat: 26 aprilie 2022, 12:03

Declarațiile lui Kylie la adresa vedetei Blac Chyna vin la doar câteva zile după ce mama sa, Kris Jenner a vorbit pentru prima dată despre conflictul dintre cele două fotomodele. De data aceasta, Kylie a preluat inițiativa și a decis să scoată adevărul la lumină. Disputa celor două se discută în prezent la tribunalul din Los Angeles.

Kylie Jenner spune că Blac Chyna a amenințat-o prin intermediul mesajelor

Kylie Jenner a mărturisit că a fost de-a dreptul înspăimântată de amenințările pe care le-a primit din partea modelului Blac Chyna. Vedeta spune că a reușit să se întâlnească cu fratele său, Rob Kardashian, cu puțin timp înainte ca Chyna să-l fi amenințat pe acesta cu o armă de foc. Tot incidentul s-ar fi întâmplat în luna decembrie a anului 2016, după cum declară vedea în vârstă de 24 de ani.

Vezi mai multe imagini cu Kylie Jenner în Galeria Foto!

Kylie Jenner și-a afișat burtica într-o ținută albă, cu o rochie mulată și un palton lung în timp ce se plimbă pe străzile din New York
În vârstă de doar 24 de ani, cea mai mică dintre surorile Kardashian așteaptă cel de-al doilea copil / Profimedia Images

”Rob a folosit exact aceste cuvinte. Mi-a spus că încearcă să-l omoare. Mi-am asumat că a fost o amenințare cu moartea. Îmi amintesc că era foarte supărat și încerca să-mi explice exact ce s-a întâmplat.”

Reclamă

Se pare că Rob s-ar fi jucat jocuri video în momentul în care Chyna  s-a dus în spatele său și a încercat să-l stranguleze cu ajutorul unui cablu de încărcare al telefonului. Jenner spune că acesta nu a fost primul incident de acest fel. Modelul a mai adăugat că a fost amenințată prin intermediul mesajelor. Kris Jenner, mama modelului, a depus la rândul său mărturie în cadrul procesului împotriva vedetei Chyna Blac.

”Mi-a trimis o mulțime de mesaje spunând că număr zilele până când mă va prinde și mă va bate. Tyga mi-a spus de mai multe ori că Chyna are probleme din cauza substanțelor interzise.”

”Inițial nu am luat amenințările sale în serios. Mi-a spus și despre momentul în care Chyna l-a amenințat cu un cuțit și a reușit să-l taie la mână. Mi-am asumat mereu că era sub influența substanțelor interzise”. 

Reclamă

Ce a declarat Kylie Jenner despre momentul în care a aflat că Blac Chyna s-a logodit cu fratele său, Rob Kardashian

Deși Kylie Jenner spune că Blac Chyna a amenințat-o prin intermediul unor mesaje, vedeta spune că a încercat să se înțeleagă cu modelul de dragul fratelui său. Cu toate acestea, mulți speculează că Blac Chyna ar fi avut o relație cu Rob doar pentru a o enerva mai mult pe Jenner care se afla deja într-o relație cu fostul iubit al lui Chyna, Tyga.

Chyna și Tyga au fost într-o relație din anul 2011 până în 2014. Ulterior, Tyga a început să iasă cu Jenner din 2014 până în 2017. Tot în această perioadă, Chyna și Rob Kardashian au început să se prezinte ca un cuplu.

”Am fost fericită pentru fratele meu, chiar dacă decizia lui m-a deranjat. Eram curioasă cum vor evolua lucrurile cu Chyna. Chiar am încercat să fiu prietenă cu ea de dragul fratelui meu. Am petrecut mult timp cu fiul ei și am ajutat-o în ciuda a tot ce s-a întâmplat. Nu cred că Chyna l-a iubit vreodată pe fratele meu. Cum poți să iubești pe cineva și să-l ameninți cu moartea. Sunt sigură că s-a prefăcut”

Chyna care are un fiu în vârstă de nouă ani alături de Tyga și o fetiță de cinci ani alături de Kardashian. Chyna a declarat săptămâna trecută că amenințarea a fost ”doar o glumă” . Se pare că modelul a glumit în momentul în care și-a amenințat iubitul cu un cablu și cu un pistol. Cu toate acestea, procesul merge mai departe. Până în acest moment, Rob Kardashian nu a făcut nicio declarație.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
O femeie frumoasă care reprezintă una dintre zodiile pentru care se schimbă viața sa din 18 ianaurie 2026
Horoscop
Viața începe să se îmbunătățească pentru 3 semne zodiacale după 18 ianuarie 2026. Află dacă te numeri printre ele
Viața începe să se îmbunătățească pentru trei semne zodiacale după 18 ianuarie 2026. Acești nativi au parte de surprize plăcute din partea Universului, după o perioadă marcată de încercări, blocaje și eforturi constante. Intrarea...
2
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 18 ianuarie 2026. Leii au nevoie de mai multă atenție. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 18 ianuarie 2026 aduce o energie echilibrată, în care lucrurile par să se lege mai ușor decât de obicei. Ritmul este mai blând, iar presiunea scade, lăsând loc pentru claritate, emoții...
3
model cu toate zodiile pe un fundal deschis la culoare
Horoscop
Luna Nouă în Capricorn în ianuarie 2026. Cum se schimbă destinul zodiilor
Luna Nouă în Capricorn în ianuarie 2026 marchează deschiderea unui nou ciclu lunar. Acest lucru aduce două dintre cele mai profunde schimbări ale anului. Din acest motiv, această Lună Nouă se poate simți, la...
4
Katie Price cu un prosop peste cap în timp ce urcă într-o mașină
Divertisment
A slăbit vizibil și a ajuns la spital. Vedeta care a stârnit îngrijorare printre admiratori
Ea este diva care a slăbit vizibil și a ajuns la spital. Vedeta a stârnit îngrijorare printre admiratorii săi în urma celor mai recente imagini surprinse de paparazzi. Personalitatea TV a fost surprinsă în...
5
Supă de pui cu găluște pufoase de griș în două boluri
Rețete
Supă de pui cu găluște pufoase de griș. Rețetă ca la mama acasă
Această supă de pui cu găluște pufoase de griș este una dintre acele mâncăruri care au puterea de a aduce o stare de bine aproape instantanee. Este o supă care nu ține cont de...
PARTENERI
×