Membrii ai Familiei Regale Britanice care au încălcat protocolul: situații controversate

De la Prințesa Diana până la Kate Middleton, Meghan Markle și Regina Elisabeta, membrii ai Familiei Regale Britanice au fost nevoiți să adere la protocoale stricte și reguli nescrise de-a lungul anilor. Cu toate acestea, unii au reușit să îl respecte mai bine decât alții. Deci, care sunt câteva dintre aceste reguli și cine le-a încălcat?

Publicat: 2 aprilie 2022, 7:03 / Actualizat: 7 iunie 2024, 18:32

De cele mai multe s-a vorbit mult în presă despre Familia Regală Britanică și despre certurile care au existat între ei. Așa cum era de așteptat, doar de bine sau de rău au scris tabloidele. După ce Meghan și Harry au făcut dezvăluiri pentru Oprah, au curs pagini întregi de materiale despre Casa Regală Britanică, scrie Instyle.com.

Membrii ai Familiei Regale Britanice care au încălcat protocolul

Familia Regală Britanică are reguli nescrise, dar care se respectă de zeci de ani. Sunt însă persoane care nu au respectat codul în totalitate, iar observatorii regali au sesizat rapid aceste derapaje.

„Niciodată nu te plângi, niciodată nu explici”

Faimoasa regulă „niciodată să nu te plângi, niciodată să nu explici” a Reginei Elisabeta a fost de fapt inventată de premierul britanic Benjamin Disraeli la mijlocul secolului al XIX-lea. A fost adoptată de aristocrații britanici și de Regina mamă în anii 1930. Curând a devenit un motto de trăit.

Însă Prințul Harry și Meghan Markle păreau fericiți să încalce această regulă cu interviul lor pentru Oprah Winfrey. Materialul a dus la critici publice față de membrii familiei. Acest lucru s-a întâmplat după ce au făcut deja un pas înapoi și au renunțat la îndatoririle regale.

Reclamă
Kate Middleton și prințul William în ziua nunții din anul 2011, sărutul pe balcon după ceremonei. Ea în rochie de mireasă, el în uniforma roșie.
Kate Middleton și prințul William s-au căsătorit în aprilie 2011, într-un dintre cele mai urmărite ceremonii de nuntă din istorie / Getty Images

Apropierile sunt OK în fotografii, dar nu în public

Este normal să-i vezi pe Ducele și Ducesa de Cambridge fiind afectuoși în fotografii pe paginile lor de Instagram. Cu toate acestea, când sunt în serviciu regal sau călătoresc, manifestările publice de afecțiune sunt privite de Palat ca o lipsă de respect pentru culturile mai conservatoare. Prințul Harry și Meghan au încălcat această regulă în timp ce se aflau în turneu în Africa. S-au ținut de mână. S-au atins pe spate în timp ce se întâlneau cu copiii locali și vizitau un muzeu din Cape Town.

Reclamă

Să nu poarte niciodată negru

Prințesa Diana a depășit adesea granițele atunci când a venit vorba de mod. Cu greu a fost acceptată de Palat. O ocazie în care s-au ridicat mai multe sprâncene regale a fost vizita ei la Casa Albă, unde a dansat cu John Travolta. Prințesa a purtat o rochie neagră, dar regula generală este că doamnele regale ar trebui să poarte negru numai atunci când sunt în doliu. Prințesa de Țara Galilor a renunțat, de asemenea, în mod controversat la purtarea mănușilor. A neglijat adesea să poarte pălării când era rândul ei să participe la îndatoririle regale.

Porfesorul de dans al Prințesei Diana, Wayne Sleep, într-un costum cu paiete roșu alături de Lady Di îmbrăcată într-o rochie elegantă neagră în timp ce vorbesc la Carnavalul Păsărilor din cadrul Casei Regale de Operă în anul 1991
Princess Diana and Wayne Sleep
Carnival of the Birds for the RSPB Charity, Royal Opera House, Dansatorul Wayne Spleep și Prințesa Diana au exersat împreună pentru un spectacol special / Profimedia Images

Numai titluri oficiale

Toată lumea a scris despre momentul în care Kate Middleton i s-a dresat Prințului Charles cu apelativul „bunic”. Când? În timpul recentului Summit al liderilor G7 din Cornwall, Anglia. Potrivit unui cititor de buze prin Cornwall Live, Ducesa de Cambridge și-a salutat socrul spunând „Bună ziua bunicule. Ce mai faci?”. Protocolul regal dictează faptul că membrii familiei regale trebuie să se adreseze reciproc prin titlurile lor oficiale în public. Prin urmare, ea ar fi trebuit să i se adreseze cu „Alteța voastră regală”.

Să poarte haine britanice la ocazii speciale

Pe vremea când făcea parte din Familia Regală Britanică, observatorii regali au observat că Meghan Markle a avut mai multe încălcări ale regulilor regale. De exemplu, faptul că a purtat-o ​​o creație Dior la botezul fiului ei Archie. De obicei, mamele regale poartă o ținută semnată un designer britanic în astfel de ocazii. În mod similar, când s-a născut Archie, Harry și Meghan și-au anunțat nașterea pe Instagram când în mod tradițional o naștere regală este împărtășită pentru prima dată pe un șevalet amplasat în afara Palatului Buckingham.

Cu altă ocazie, în timpul unei ședințe foto oficiale, Meghan a ales să nu poarte dres. Ea a rămas cu picioarele goale. Acest lucru poate fi normal pentru majoritatea femeilor, dar aparent nu pentru cele din Familia Regală Britanică. Nici Diana, nici Kate nu au încălcat vreodată această regulă. Și, la fel ca Diana, Meghan a renunțat adesea la pălării și a purtat mult negru.

Meghan Markle și Regina Elisabeta, pe scaune, la evenimentul de celebrare al logodnei cu Prințul Harry
Meghan Markle și Prințul Harry au anunțat duminică că fetița lor a venit pe lume și i-au ales numele Lilibet „Lili” Diana Mountbatten-Windsor / Getty Images

Doar membri regali de Crăciun

În ultimii ani, Regina Elisabeta și-a încălcat de câteva ori propria regulă „numai fețe regale” în timpul Crăciunului. Mai întâi cu Meghan, când era proaspăt logodită cu Prințul Harry în 2017, și din nou în anul următor, când mama lui Meghan, Doria Ragland, a fost invitată să se alăture și ea. În 2019, Regina l-a invitat pe logodnicul de atunci al Prințesei Beatrice, Edoardo Mapelli Mozzi. Da, se pare că această regulă nerostită a fost încălcată cu adevărat!

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Supă de pui cu găluște pufoase de griș în două boluri
Rețete
Supă de pui cu găluște pufoase de griș. Rețetă ca la mama acasă
Această supă de pui cu găluște pufoase de griș este una dintre acele mâncăruri care au puterea de a aduce o stare de bine aproape instantanee. Este o supă care nu ține cont de...
2
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 14 ianuarie 2026. Săgetătorii se simt puternici. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 14 ianuarie 2026 vine cu multă energie astrală și cu momente care te provoacă să te uiți mai atent la tine, la alegerile tale și la direcția în care mergi. Astrele...
3
O femeie frumoasă care poartă o rochie cu paiate și reprezintă una dintre cele 4 zodii care atrag abundența pe 14 ianuarie 2026
Horoscop
4 zodii care atrag abundența pe 14 ianuarie 2026. Vezi dacă ești printre norocoase
Există 4 zodii care atrag abundența pe 14 ianuarie 2026. Acești nativi se simt cu adevărat ancorați în prezent și au parte de numeroase surprize plăcute. Este o perioadă de bun augur pentru mulți...
4
Harta astrală a cu violet în care este reprezentat horoscopul săptămânii
Horoscop săptămânal
Horoscopul săptămânii 12 ianuarie – 18 ianuarie 2026. Descoperă ce îți rezervă astrele
După o perioadă de resetare, Luna se află în ultimele zile ale ciclului. Citește horoscopul săptămânii 12 ianuarie – 18 ianuarie 2026 și vezi despre ce este vorba. Nativii sunt sfătuiți să se odihnească....
5
Leonardo DiCaprio și Gwyneth Paltrow în timp ce pozează pe covorul roșu
Divertisment
Leonardo DiCaprio și Gwyneth Paltrow s-au reîntâlnit la 32 de ani după ce actrița l-a refuzat. Imaginile care fac înconjurul lumii
Leonardo DiCaprio și Gwyneth Paltrow s-au reîntâlnit la 32 de ani după ce actrița l-a refuzat. Imaginile cu cei doi au devenit rapid virale, iar Gwyneth Paltrow a făcut dezvăluiri neașteptate despre întâlnirea lor...
PARTENERI
×