Modele de manichiură franțuzească colorată. 3 idei din care să te inspiri

O manichiură frațuzească clasică este, fără îndoială, cel mai elegant mod de a-ți aranja unghiile. În zilele noastre, manichiura franțuzească tradițională (care de fapt nu este deloc franțuzească) a căpătat o nouă viață, plină de culoare. Rețelele de socializare abundă de modele de manichiură franțuzească colorată din care să te inspiri, iar noi am selectat câteva dintre ele.

Publicat: 14 iunie 2021, 7:00
O manichiuă franțuzească în două culori
Așa zisa „manichiură franțuzească” fost creată în 1975 de președintele companiei Orly International, Jeff Pink / Shutterstock

Indiferent dacă preferi ca forma unghiei tale să fie pătrată sau de migdală, poți adopta nuanțe alternative de neon, culori aprinse precum bomboanele, sau chiar sclipici. Totul depinde doar de tine.

Ce este manichiura franțuzească. Cum arată manichiura „french” clasică

Așa zisa „manichiură franțuzească” fost creată în 1975 de președintele companiei Orly International, Jeff Pink. La acea vreme, acesta era un furnizor american din industria cosmeticelor care lucra la Hollywood.

Regizorii se plângeau că nu au timp să aștepte ca actrițele să-și schimbe culorilor unghiilor pentru a se potrivi cu ținuta lor, când jucau în diferite scene. Mi-au cerut să creez o culoare care să se potrivească cu orice. M-am gândit să aplic ojă albă pe vârfurile unghiilor. Așa că am aplicat ojă albă pe vârfurile unghiilor, apoi am adăugat peste aceasta o ojă cu tonuri de nude.

– Jeff Pink

Acest design cu aspect natural a redus astfel semnificativ timpul necesar pentru schimbarea ținutelor. Manichiura franțuzească a devenit extrem de populară, mai ales după ce a fost purtată de Cher și Barbra Streisand, informează presa de specialitate.

Reclamă

3 modele de manichiură franțuzească colorată

Astăzi, manichiura french a devenit un model clasic și continuă să ne inspire pentru a se potrivi cu tendințele în continuă schimbare de culoare și design.

Reclamă

Culori neon

Chiar dacă nu sunteți un fan al experimentelor cu culori, trebuie să încerci această „mani” franțuzească. Dungile de mai multe culori neon și o bază translucidă vor atrage multe priviri.

Mai multe dungi

În loc de o dungă, trasează două-trei, sau chiar mai multe linii pentru manichiura ta franțuzească. Alege mov și apoi nuanțe din ce în ce mai deschise, sau orice altă culoare potrivită pentru vară, pentru a-ți completa aspectul.

Nuanțe de piersică

Nuanțele de piersică sunt grozave, zi de zi. Încearcă să le combini făcând altfel de modele decât pe vârful unghiilor, poți merge către laterale. Acesta este cu siguranță un mod nou de a purta acest tip de manichiură, potrivit belletag.com.

Când poți purta manichiura franțuzească colorată

Vara este sezonul pastelurilor și a culorilor îndrăznețe. Te poți juca cu nuanțe și modele, pe care să le asortezi ținutelor tale casual la serviciu. Nuanțele vibrante te vor binedispune și va fi o reală plăcere să le potrivești vestimentației tale. Vezi care sunt noile tendințe ale verii 2021, în materie de manichiură.

Când să porți manichiură french clasică

În ultimii zece ani, manichiura franțuzească își pierduse din popularitate din cauza lipsei creativității. Majoritatea tinerelor deja se raportau la aceasta ca la un model învechit, pe care îl purtau mamele lor. În 2021, însă clasica manichiură franțuzească revine în top. Un model clasic, care nu se demodează niciodată. Alege modelul clasic de manichiură franțuzească pentru evenimentele de top din viața ta. În felul acesta te poți răzgândi lejer în alegerea ținutei.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
O femeie în rochie albă care reprezintă unul dintre cele 3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026
Horoscop
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026. Află dacă te numeri printre ele
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în Anul Calului de Foc 2026. Acești nativi au parte de multe surprize plăcute și de oportunități neașteptate. Este o perioadă de bun augur pentru aceste semne...
2
O femeie cu un felinar care reprezintă una dintre cele 4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026
Horoscop
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Află dacă te numeri printre ele
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Acești nativi au parte de momente surprinzătoare. Venus, planeta iubirii și a banilor, își arată forța asupra acestor zodii. Patru semne...
3
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026. Peștii își depășesc limitele. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026 spune că simți nevoia să încetinești ritmul sau, dimpotrivă, să începi ceva care să-ți stimuleze mintea și sufletul. Este o zi în care contrastele se împletesc armonios: unii...
4
Martin Short alături de familie pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei
Încă o dată, comediantul a fost nevoit să treacă printr-un moment dificil în viața personală. Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei. Vestea...
5
Nick Reiner alături de părinții și frații lui pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Nick Reiner a pledat nevinovat în urma acuzațiilor care i s-au adus. Ce urmează pentru fiul actorului Rob Reiner
Nick Reiner, în vârstă de 32 de ani, este judecat în două capete de acuzare pentru omor de gradul întâi în legătură cu înjunghierea fatală a părinților săi. Nick Reiner a pledat nevinovat în...
PARTENERI
×