2023 ne promite o deschidere spre alte laturi ale personalității, atât la nivel energetic cât și numerologic. Temele principale acum vor fi axate pe ceea ce este real, autentic și nu pe ceea ce a fost deja învățat și înmagazinat. Cel mai important lucru este că vom afla cum să traversăm perioade dificile, cum să reușim acolo unde am simțit că am dat greș și cum să ne bucurăm de ceea ce avem deja în sufletul nostru.
Previziuni numerologice pentru 2023
Din punct de vedere numerologic, anul 2023 vine ca o încurajare a îmbrățișării necunoscutului. Este cazul să explorăm necunoscutul și să abordăm problemele ca o binecuvântare. Persoanele cu credință în Univers vor observa îndrumări constante către un scop superior.
Este întotdeauna o idee bună să-ți lărgești orizonturile și să înveți lucruri noi despre spiritualitate. Vei vedea că anumite concepte, anumite numere, se repetă în orice situație, spune Astrology.com. Este important să-ți folosești creativitatea pentru a-i ajuta pe ceilalți, dar și pentru a recunoaște mesajele spirituale trimise de Univers.
2023 va fi un an universal: 2 + 0 + 2 + 3 = 7. Există astfel două semnificații majore ale numărului 7, introspecție și spiritualitate. De altfel, oricare dintre cele două valențe se pot manifesta, pot aduce liniște și fericire, dar și protecție divină.
Poate genera haos, anarhie sau singurătate și încăpățânare pe alocuri. Granița dintre cele două va ține exclusiv de tine și de capacitatea de a le îmbina într-un mod benefic.
Citește despre semnificația numerelor duble și puterea pe care o dețin acestea. Ce taine ascund
Semnificația numărului 2023 în numerologie
Adunarea cifrelor anului 2023 și interpretarea numărului 7 vine ca o deschidere spre nou, spre viitor. 7 este dezvoltarea la nivel emoțional, manifestare a tuturor lucrurilor nevăzute până în prezent. Orice lucru care pare nesemnificativ capătă un sens mai larg acum.
Sunt bine punctate dorințele de a avea dreptate și de a exclude orice alte idei. Va fi anul în care știința va colabora cu părțile nevăzute ale vieții. În cazul în care te vei concentra pe detaliile care nu funcționează corect, vei avea șansa de a le îndrepta.
Dacă anul universal 7 are un impact asupra tuturor, influența personală vine de la numărul anului calculat în mod direct, arată Yourtango.com.
Pentru a calcula numărul anului personal trebuie să adaugi numărul lunii de naștere și data nașterii lângă anul calendaristic. Orice cifră dublă trebuie redusă la o singură cifră pe tot parcursul procesului.
Un exemplu este următorul: În cazul în care te-ai născut pe 20 noiembrie. Luna calendaristică are numărul 2 deoarece este a 11 – a lună și 1 + 1 = 2. 20 = 2, pentru că 2 + 0 = 2, iar 2023 = 7, asta pentru că 2 + 0 + 2 + 3 = 7.
Numerelor rezultate trebuie adunate împreună: 2 + 2 + 7 = 11. În continuare trebuie să adunăm din nou până obținem o singură cifră: 1 + 1 = 2. Aici numărul anului personal pentru 2023 este 2.