Prințesa Diana a fost comemorată de familie și fani. Ce s-a scris la 24 de ani de la moartea sa

Diana, Prințesa de Wales, a murit într-un accident de mașină în Paris pe data de 31 august 1997. Anul acesta s-au împlinit 24 de ani de la moartea sa. Prințesa Diana a fost comemorată de familie și fani.

Publicat: 2 septembrie 2021, 8:56 / Actualizat: 7 iunie 2024, 18:23

Familia și cei care au admirat-o în timpul vieții nu au uitat ziua în care Prințesa Inimilor a decedat. Fratele ei Charles Spencer a arborat steagul familiei la casa impunătoare Althorp House din Northamptonshire. Într-o postare simplă pe rețelele de socializare, el a arătat stindardul atârnat pașnic deasupra casei unde a fost crescut alături de Diana, scrie People.

Prințesa Diana a fost comemorată de familie și fani

Diana a murit în urma unui accident de mașină la Paris în august 1997, când avea numai 36 de ani.

La Althorp, fanilor Dianei din întreaga lume li s-a amintit, de asemenea, că Charles, al 9-lea Earl Spencer, a plantat un stejar pentru a marca în fiecare an din viața surorii sale. Bulevardul copacilor, care au fost plantați în anii care au urmat imediat după moartea ei „păzesc” acum moșia familiei.

Vezi mai multe imagini în GALERIA FOTO!

Reclamă

Fiul ei, Prințul William, își petrece mereu ziua de 31 august în privat cu soția sa Kate Middleton și copiii lor Prințul George, 8 ani, Prințesa Charlotte, 6 ani și Prințul Louis, 3 ani.

Între timp, fanii regretatei prințese au adus și ei un omagiu. Au depus flori și mesaje în fața porților casei sale din Londra, Palatul Kensington, în timp ce unii au profitat, de asemenea, de ocazia rară de a vedea statuia recent dezvelită care a fost comandată de fiii ei, Prințul Harry și Prințul William. În mod normal, este deschis pentru vizionare doar de miercuri până duminică, dar Palatele Regale istorice au deschis special pasarela din jurul grădinilor pe data de 31 august 2021, între orele 15-17, ora Regatului Unit.

Reclamă

Statuia Prințesei Diana a fost dezvelită anul acesta

Recent, Prințul William și Prințul Harry au fost martorii unuia dintre cele mai emoționante evenimente din ultima vreme. Cei doi frați au participat la începutul lunii iulie la dezvelirea statuii Prințesei Diana, care a fost amplasată în grădina sa preferată de la Palatul Kensington. Evenimentul a marcat aniversarea de 60 de ani a Prințesei de Wales.

Statuia a fost realizată de artistul Ian Rank-Broadley și a fost comandată de cei doi frați încă din anul 2017. Fanii au așteptat cu sufletul la gură să vadă creația faimosului sculptor. La eveniment au participat apropiați ai familiei și a fost ceva discret, ferit de ochii publicului. Statuia o înfățișează pe Prințesa Diana alături de doi băieței și o fetiță. Aceasta transmite implicarea Prințesei de-a lungul timpului în acțiunile umanitare, dar și impactul pe care munca sa l-a avut de-a lungul mai multor generații.

Ne amintim iubirea și tăria sa de caracter. Calitățile care au făcut-o să fie o forță a binelui pentru întreaga planetă, schimbând necontenit viețile multora în bine. Sperăm ca statuia să fie văzută pentru totdeauna drept un simbol al vieții și al moștenirii sale. Le mulțumim tuturor celor care păstrează amintirea mamei noastre vie.

– Prințul William și Prințul Harry

Mesajul celor doi frați a completat perfect atmosfera de la eveniment. La baza statuii a fost gravat numele Prințesei Diana, cu mențiunea că statuia a fost dezvelită de copiii săi.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
O femeie în rochie albă care reprezintă unul dintre cele 3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026
Horoscop
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026. Află dacă te numeri printre ele
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în Anul Calului de Foc 2026. Acești nativi au parte de multe surprize plăcute și de oportunități neașteptate. Este o perioadă de bun augur pentru aceste semne...
2
O femeie cu un felinar care reprezintă una dintre cele 4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026
Horoscop
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Află dacă te numeri printre ele
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Acești nativi au parte de momente surprinzătoare. Venus, planeta iubirii și a banilor, își arată forța asupra acestor zodii. Patru semne...
3
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026. Peștii își depășesc limitele. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026 spune că simți nevoia să încetinești ritmul sau, dimpotrivă, să începi ceva care să-ți stimuleze mintea și sufletul. Este o zi în care contrastele se împletesc armonios: unii...
4
Martin Short alături de familie pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei
Încă o dată, comediantul a fost nevoit să treacă printr-un moment dificil în viața personală. Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei. Vestea...
5
Nick Reiner alături de părinții și frații lui pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Nick Reiner a pledat nevinovat în urma acuzațiilor care i s-au adus. Ce urmează pentru fiul actorului Rob Reiner
Nick Reiner, în vârstă de 32 de ani, este judecat în două capete de acuzare pentru omor de gradul întâi în legătură cu înjunghierea fatală a părinților săi. Nick Reiner a pledat nevinovat în...
PARTENERI
×