Regina Elisabeta pare să se fi tuns, iar cele mai recente imagini cu ea demonstrează acest lucru. Se pare că Majestatea Sa a ales să facă schimbarea de look după ce s-au terminat petrecerile din cadrul Jubileului de Platină.
Regina Elisabeta s-a tuns după Jubileul de Platină
Monarhul, în vârstă de 96 de ani, își poartă părul în același stil timp de zeci de ani. Cu toate acestea, se pare că ea are părul puțin mai scurt în fotografiile noi publicate de la întâlnirile de la Castelul Windsor de săptămâna aceasta, scrie People.
În pozele de la întâlnirea ei cu arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, de marți și din timpul audienței ei cu guvernatorul New South Wales, Margaret Beazley, miercuri, părul Reginei pare să fie fost tuns în spate și pe părțile laterale. Comparația a fost făcută cu pozele pe care le-a realizat în timpul Jubileului de Platină.
Vezi mai multe imagini în GALERIA FOTO!
Coafura anterioară a Reginei a fost văzută ultima dată pe 2 iunie. Atunci ea a apărut fără pălăria ei cu boruri largi pentru o ceremonie de aprindere a torțelor, la începutul sărbătoririi Jubileului.
Asistenta apropiată a Reginei Elisabeta, Angela Kelly, și-a lansat recent cartea ei bestseller „The Other Side Of The Coin: The Queen, the Dresser and the Wardrobe”. Aautoarea a vorbit despre viața Reginei în timpul pandemiei de coronavirus, inclusiv asumarea ei de a-și schimba coafura.
Kelly a scris: „Începând cu martie 2020, am spălat părul Reginei în fiecare săptămână. L-am așezat și l-am coafat și chiar l-am tuns când a fost nevoie. Echipa mea a numit acest lucru Salonul Kelly”.
Kelly a recunoscut că a fost nervoasă la început și Regina știa asta.
Ce mărturisiri a făcut coafeza personală a Reginei Elisabeta
„În primele două săptămâni, am tremurat”, a spus ea. „Îi mai făcusem părul doar o dată sau de două ori înainte. Asta s-a întâmplat în timp ce eram la bordul Royal Yacht Britannia. Regina a fost atât de amabilă încât m-a sfătuit cu privire la modul foarte specific de a o coafa”.
Pe măsură ce Kelly devenea din ce în ce mai confortabilă cu noua ei îndatorire, Reginei nu i-a fost frică să-și exprime părerile.
„Pe măsură ce am mai căpătat încredere, sunt sigur că Regina a crezut că sunt o profesionistă și a început să strige la mine. Mă gândeam, Doamne, am nevoie de un gin tonic”, a spus Kelly. „Așa că, în timp ce Regina era sub uscător, i-am spus: <Mă duc să iau o băutură tare pentru că este atât de stresant>.”
După o „odihnă atât de necesară”, Kelly s-a întors la casa pentru a coafa părul Reginei. Atunci ea a folosit „o cutie întreagă de fixativ pentru a se asigura că durează o săptămână”.
„Atunci a fost stabilită rutina și Lucy avea un gin tonic gata. Mă aștepta de fiecare dată când mă întorceam pentru a aranja părul Reginei”, a mai completat ea.
Kelly a simțit o presiune suplimentară pentru două apariții care au fost televizate. În aprilie 2020, când Regina a făcut un discurs special către națiune și din nou pentru discursul de Crăciun al monarhului.
„A trebuit să-i spăl și să-i aranjez părul. La sfârșit nu mai aveam nevoie de un gin tonic. Aveam nevoie de o sticlă întreagă!” a spus ea despre apariția TV din aprilie 2020. „Transmisia de Crăciun a fost un alt motiv pentru a ajunge la gin. Oricând Regina era fără pălărie era stresant. Nu aveam unde să mă ascund, așa că trebuia să-i fac părul perfect”.
Ea a adăugat: „Conferințele pe Zoom au devenit mai apoi parte din viața Reginei. Salonul Kelly a devenit foarte ocupat. Din fericire, am avut un singur client!”