Reclamă

Spune-mi ce floare ești ca să-ți spun cine ești. Limbajul simbolic al zodiacului floral

Ești ghiocel sau trandafir? Ziua de naștere este asociată cu diferite simboluri, inclusiv florile, care vorbesc despre personalitatea ta și poate chiar despre viitorul tău. Florile asociate cu luna ta de naștere ne spun multe despre lecțiile de viață și despre sens. Așadar, află mai multe despre limbajul simbolic al zodiacului floral, prin această asociere inedită.

Andreea Ivana
Andreea Ivana
Publicat: 23 februarie 2024, 7:45
Ghiocei plantați în pământ, înfloriți
Una dintre primele flori grăbite să înflorească chiar și în toiul frigului și omătului, ghiocelul este văzut ca un simbol al speranței și al noilor începuturi / Shutterstock

Fiecare floare are parfumul lunii pe care o reprezintă. Într-un sens simbolic, florile reflectă temperamentul și atributele lunii în care te-ai născut. Descoperă în continuare care este personalitatea, mireasma sau motivul decorativ al buchetului tău.

Limbajul simbolic al zodiacului floral

Fiecare lună este simbolizată de flori care aduc în prim plan emoții, dorințe și mituri corespondente celor 12 luni ale zodiacului, potrivit Housebeautiful.

Ianuarie – Panseluța

Muncitori și tenaci, atât Capricornii cât și panseluțele sunt mai buni odată cu vârsta. Capricornii au un puternic simț al direcției și muncesc din răsputeri pentru a-și îndeplini obiectivele.

Ianuarie – Ghiocelul

Reclamă

Una dintre primele flori grăbite să înflorească chiar și în toiul frigului și omătului, ghiocelul este văzut ca un simbol al speranței și al noilor începuturi. De asemenea, gingașul ghiocel o reprezintă pe zeița greacă Persefona. Semnalează faptul că ea vine din lumea subterană pentru a susține venirea unei noi primăveri.

Februarie – Violeta

Rezistente în natură, aceste plante de casă înfloresc în miezul iernii. În mod clasic, un buchet de violete reprezintă o declarație a bunelor intenții. Astăzi violetele de orice culoare simbolizează modestia, fidelitatea, inocența și o iubire nesfârșită.

Reclamă

Februarie – Irisul

Cea mai intelectuală dintre florile de primăvară, irisul reprezintă adesea înțelepciunea și curajul. Numită după zeița greacă a curcubeului, această floare simbolizează și legătura dintre pământ și paradis. În prezent, irișii sunt asociați în general cu patimile lui Iisus Hristos și învierea, probabil pentru că florile îmbobocesc primăvara, în jurul Paștelui.

Martie – Narcisa

Datorită înfloririi lor în primele zile de primăvară, narcisele reprezintă renașterea și noile începuturi. În Franța, aceste flori sunt un simbol al speranței. Totuși, a dărui cuiva un singur fir de narcisă poartă ghinion. Așadar dăruiți întotdeauna un buchet.

Aprilie – Margareta

Limbajul simbolic al zodiacului floral. Mult timp un simbol al prieteniei, inocenței, purității și iubirii, margareta nu are conotații negative. În mitologia nordică, ea este simbolul iubirii, frumuseții și fertilității. Dăruită între prieteni, un fir de margaretă întruchipează garanția păstrării secretelor.

Aprilie – Laleaua

Floarea națională a Olandei, laleaua simbolizează faima și îndrăgostiții ideali. Poate fi o declarație a iubirii adevărate. Cu o carnație simplă, una bogată sau dungată, laleaua este și un mod subtil de a-i spune cuiva că are ochi frumoși.

Mai – Lavanda

Energeticii gemeni pot fi cunoscuți pentru personalitățile lor cameleonice, însă au un puternic sentiment al sinelui. În mod similar, lavanda are propriul parfum semnătură, foarte versatil.

Mai – Lăcrămioara

Deși o floare gingașă, lăcrămioara se poate înmulți rapid, acoperind deseori câmpuri întregi. Cu bobocii săi delicați și cu un parfum dulce, această floare reprezintă în mod tradițional gingășia și puritatea. Deși apare ca un preludiu al verii, poare semnifica și revenirea fericirii. Atenție însă, poate fi toxică pentru oameni și animale.

Iunie – Trandafirul

Există peste o sută de soiuri diferite de trandafiri, însă toate au același înțeles esențial: iubirea. Culorile lor diferite spun totuși ceva diferit. Roșul simbolizează o dragoste romantică de lungă durată; portocaliul, vivacitate și dorință; galbenul semnifică bucurie și prietenie.

Iunie – Caprifoiul

Cu un miros și gust dulce, caprifoiul se găsește peste tot în lume. Simbolizând legăturile de dragoste și conexiunile persistente, această floare este perfectă atât între prieteni, cât și între îndrăgostiți.

Iulie – Nufărul

Nuferii au o istorie foarte bogată, datând de secole. Celebrați în artă, literatură și chiar medicină, nuferii sunt asociați cu un nou răsărit, renașterea, evoluția spirituală și reînnoirea.

Iulie – Floarea soarelui

Leii sunt cunoscuți pentru abilitatea de a fi fericiți, exuberanți și de a socializa. Nu întâmplător floarea lor zodiacală este prietenoasa floare a soarelui. La fel ca Leii, aceste flori nu sunt timide și preferă să stea în lumină.

August – Gladiola

Cu frunzele sale ca niște săbii, gladiola este un simbol al forței, victoriei, vindecării și onoarei. Este un dar tradițional pentru oamenii cu un puternic caracter moral și o mare inteligență.

August – Macul

Istoric vorbind, macii roșii înseamnă mulțumire, somn și uitare. Ei mai pot semnifica starea de visare și granița dintre realitate și imaginație. În zilele noastre, se folosesc în memoria soldaților care și-au pierdut viața pe câmpul de luptă.

Septembrie – Asterul (steluța)

Odinioară un simbol al revoluției, asterul este folosit în prezent în memoria soldaților pieriți în războaie. Simbolizează de asemenea răbdarea, înțelepciunea și frumusețea, fiind un dar tradițional la aniversarea a 20 de ani de căsnicie. Floarea în formă de stea era sfântă la grecii antici și zeii romani. Este una dintre cele mai rezistente plante de grădină.

Aceste flori în buchet reprezintă dragostea neîmpărtășită, afecțiunea și frumusețea efemeră a vieții. Deci sunt ideale pentru luna de tranziție către toamna adevărată.

Octombrie – Gălbenelele

Folosite în ghirlande și altare la festivitățile de celebrare a morților din Mexic, gălbenelele sunt asociate cu moartea, durerea și venirea iernii. Însă pot simboliza și o lumină strălucitoare în întuneric. Potrivit tradițiilor indiene, nicio nuntă nu poate fi completă fără gălbenele, care dau strălucire proaspeților miri.

Noiembrie – Mușcata

Ca și zodia căreia îi corespunde, Scorpion, această floare arată mereu o altă fațetă a ei. Exact atunci când crezi că îi cunoști, transpare ceva nou despre ei. În mod similar acestor flori cu multe petale care cresc în straturi, scorpionii preferă  grupurile restrânse și cercurile sociale mici .

Decembrie – Garoafa

Datând încă din vremea Greciei antice, unde garoafele erau folosite în ghirlande somptuoase și decorațiuni de interior, fiecare garoafă are un sens ușor diferit. Cel mai des întâlnite sunt garoafele în nuanțe de roșu și roz, care simbolizează o iubire și o admirație profunde. Galbenul însă simbolizează dezamăgirea sau respingerea. Orice culoare cu carnație în dungi transmite regretul.

Tot în zodiacul floral se înscriu și acele flori care îți aduc noroc și cărora trebuie să le dai multă atenție în funcție de zodia ta.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 22 octombrie 2025. Leii iau o decizie grea. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 22 octombrie 2025 spune că nativii din zodia Leului au de luat o decizie importantă. Este o perioadă destul de agitată pentru cele mai multe zodii. Acestea sunt sfătuite să-și împingă...
2
O femeie frumoasă, blondă, care stă întinsă pe un pat de frunze ruginii pentru a ilustra una dintre acele zodii norocoase în ziua de 22 octombrie 2025
Horoscop
Zodii norocoase în ziua de 22 octombrie 2025. Trei nativi care vor avea parte de reușite
Astrologii vorbesc despre cele trei zodii norocoase în ziua de 22 octombrie 2025. Acești nativi au parte de multe surprize plăcute din partea Universului. Jupiter, planeta norocului și a abundenței, veghează asupra celor mai...
3
Kim Kardashian în timp ce pozează la premiera All's Fair
Divertisment
Kim Kardashian, eclipsată de mama sa de 69 ani. Cum arată Kris Jenner după un lifting facial de 100.000 de dolari
Kim Kardashian, eclipsată de mama sa în vârstă de 69 de ani. Kris Jenner este complet transformată după cel mai recent lifting facial de 100.000 de dolari. Kim Kardashian și mama sa, Kris Jenner,...
4
Harta astrală a cu violet în care este reprezentat horoscopul săptămânii
Horoscop săptămânal
Horoscopul săptămânii 20 octombrie – 26 octombrie 2025. Descoperă ce îți rezervă astrele
Astrele îi ajută pe cei mai mulți dintre nativi în această perioadă. Citește horoscopul săptămânii 20 octombrie – 26 octombrie 2025 și vezi despre ce este vorba. Vor fi unele dintre cele mai interesante...
5
Jonah Hill într-o scenă din filmul Superbad
Divertisment
Jonah Hill e de nerecunoscut pe platourile de filmare. Actorul a slăbit enorm, iar fanii sunt surprinși de noua sa imagine
Jonah Hill e de nerecunoscut pe platourile de filmare. Actorul a slăbit enorm, iar fanii sunt surprinși de noua sa imagine. Actorul internațional pare mai slab ca niciodată. Acesta a fost surprins de paparazzi...
PARTENERI
×