Tradiții de Crăciun în pandemie: cum te poți adapta

Toată lumea pare că s-a obișnuit cu gândul că sărbătorile de iarnă de anul acesta vor arăta complet diferit din cauza noului val de îmbolnăviri de COVID-19, totuși ți-am pregătit câteva tradiții de Crăciun pe care le poți ține chiar și în pandemie

Publicat: 24 decembrie 2021, 6:50 / Actualizat: 24 decembrie 2021, 11:29

În ciuda acestor timpuri incerte, nu trebuie să dispară din sufletul oamenilor dorința de a trăi magia sărbătorilor de Crăciun. Este timpul să te bucuri de aceste momente într-un cadru restrâns, doar cu cei din familia apropiată. 

Ca îți fie mai ușoară tranziția de la ce erai obișnuit să faci în alți ani, îți oferim mai jos câteva idei pentru a simți magia sărbătorilor de iarnă. Totodată trebuie să respecți noile reguli impuse de autorități în ceea privește răspândirea noului tip de coronavirus.

Cum poți adapta principalele tradiții de Crăciun

Pentru toată lumea este important să petreacă sărbătorile de Crăciun alături de cei dragi. Anul acesta lucrurile s-au schimbat și contează calitatea și mai puțin cantitatea. Trebuie să înveți să prețuiești fiecare secundă. Viitorul este incert în această perioadă pentru fiecare dintre noi. Însă o bună parte din principalele tradiții de Crăciun pot fi ținute chiar și în pandemie.

Organizează un turneu de jocuri

Discuții limitate, cină luată împreună cu cei dragi. Ce poate fi mai plăcut de atât? Uită de petreceri și prea multă zarvă. Prețuiește fiecare clipă alături de oamenii din familie. Vă puteți distra de minune dacă alegeți un joc de societate pe care îl apreciați toți. Atmosfera va fi destinsă, iar familia se va relaxa cu provocări interesante. Ai grijă să alegi un joc care să fie pe placul celor dragi și să vă bucurați împreună de zilele de sărbătoare.

Reclamă

Citește și: Urări de Crăciun pentru familie şi prieteni. Idei de mesaje pe care să le trimiţi celor dragi

Maraton de filme

Indiferent dacă ești sau nu fanul filmelor de Crăciun, anul acesta poți încerca să te bucuri cu familia de comedii romantice sau chiar de filmele de sezon. Nu uita însă și de seriale celebre, care au câștigat multă popularitate în ultimul timp, precum Emily in Paris. Dacă nu ai avut timp să-l urmărești, te poți bucura de atmosfera relaxată a Parisului în perioada sărbătorilor de iarnă.

Reclamă

Secret Santa cu cei din familie

În acest fel nu vei mai da bani prea mulți pentru a satisface dorințele tuturor celor dragi. Poți cumpăra un singur cadou drăguț și util, în loc de 3 căni sau 3 perechi de șosete. Dacă îți este dor de momentele amuzante de la secret santa pe care le aveai la birou cu colegii, anul acesta poți urma tradiția, dar într-un cadru mai restrâns, cu cei din familie.

Ascultă povești audio sau colinde

Colindele sau poveștile audio au câștigat multă popularitate anul acesta. Ele pot să devină rapid tradiții de Crăciun în pandemie, întrucât nu necesită aglomerarea spațiilor, ci doar un cadru relaxant pentru familie. Sunt nelipsite în perioada sărbătorilor de iarnă, așa că dacă nu ai avut timp să faci acest lucru în alți ani, profită acum de context. În acest fel spiritul Crăciunului va ajunge mai ușor la tine.

Decorațiuni handmade

Acum că ai mai mult timp la dispoziție, îți poți face chiar tu decorațiunile de Crăciun așa cum îți place. Dacă ai răbdare și mai mult timp liber, profită de aceste momente și lasă creativitatea să iasă la iveală. Câteva tradiții de Crăciun în pandemie pot deveni de acum înainte parte din ritualul vostru de a vă bucura de sărbători în familie.

Bulgăreală și poze cu cei dragi

În cazul în care vremea îți permite, nu ezita să organizezi o sesiune de bulgăreală. Fă poze cu cei dragi și mai apoi bucură-te cu cei din casă de o cană cu vin fiert. Nu uita de omul de zăpadă și de îngerașii pe care îi poți face la prima cădere a acesteia. Magia sărbătorilor ar trebui să-ți aducă aminte de perioadele frumoase din copilărie.

Preparate pe gustul tău

Dacă în alți ani toată lumea era pe ultima sută de metri cu pregătirea preparatelor de Crăciun, iar restaurantele nu mai făceau față comenzilor pentru masa festivă, în acest an vei avea cu siguranță timp pentru toate. Îți poți pregăti tot ce îți place. De la rețete tradiționale la rețete din bucătăria internațională, există nenumărate preparate care abia așteaptă să fie încercate.

Mută întâlnirile în online

Nu uita de cei care nu îți sunt alături. Profită de aplicațiile din mediul online pentru a te vedea cu oamenii dragi care nu au putut fi fizic alături de tine. Dragostea și gândurile bune ar trebui să fie în sufletele voastre indiferent de distanță.

Alege bradul perfect

Anul acesta vei avea timp să alegi bradul perfect pentru Crăciun. Poți merge la o pepinieră pentru a alege cel mai frumos brad, te poți interesa din timp unde este cel mai apropiat punct de reciclare, dacă optezi pentru unul natural. Ai timp pentru toate anul acesta. Dacă totuși nu te atrage ideea unui brad natural, poți alege cu încredere unul artificial. Cel mai important lucru este să-l decorezi așa cum îți place ție. Dacă îți dorești să realizezi chiar tu decorațiunile de anul acesta, există nenumărate tutoriale care să te ajute să ai cele mai bune rezultate.

Nu uita de cei din jur

Pandemia a afectat toate domeniile de activitate. Dacă situația financiară îți permite, nu uita de cei care poate întâmpină dificultăți financiare. Ajută oamenii care sunt în nevoie și asigură-te că prietenii știu că se pot baza pe tine. Spiritul Crăciunului ar trebui să dăinuie în sufletul tuturor, iar ajutorul pentru cei care nu pot aduce sărbătorile în casă este întotdeauna binevenit.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 13 februarie 2026. Capricornii se bucură de reușite. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 13 februarie 2026 te încurajează să-ți asculți inima și să ai mai multă încredere în tine. Este o zi în care lucrurile par să se așeze firesc, fără presiune, dar cu...
2
un cal de culoare roșie pe un fundal deschis la culoare
Horoscop
Când începe anul Calului de Foc 2026. Ce reprezintă și la ce trebuie să fim atenți
În luna februarie, Anul Nou lunar chinezesc aduce cu sine schimbări clare. Află când începe anul Calului de Foc 2026. Vezi ce reprezintă și la ce trebuie să fim atenți. Cei mai mulți vor...
3
Meghan Markle și Prințul Harry stau unul lângă celălalt și zâmbesc
Familia Regală
Fosta prietenă a Ducesei de Sussex, pregătită să spună totul. Ce sumă ar primi Jessica Mulroney în schimbul informațiilor despre Meghan Markle
Meghan Markle și fosta ei prietenă apropiată, Jessica Mulroney, nu au mai vorbit de mult timp, dar se pare că stilista este pregătită să dezvăluie secretele regale. Fosta prietenă a Ducesei de Sussex, pregătită...
4
Blake Lively poartă un costum și părul desprins pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Blake Lively și Justin Baldoni nu au ajuns la o înțelegere. Cei doi au petrecut șase ore în sala de negocieri
Încercarea s-a soldat cu un final neașteptat. Blake Lively și Justin Baldoni nu au ajuns la o înțelegere. Cei doi au petrecut șase ore în sala de negocieri. Procesul a fost stabilit pentru data...
5
James Van Der Beek poartă un costum deschis la culoare
Divertisment
James Van Der Beek a murit. Actorul avea 48 de ani și suferea de cancer colorectal
A fost diagnosticat cu cancer colorectal în stadiul 3 în august 2023. James Van Der Beek a murit. Actorul avea 48 de ani. Era cel mai cunoscut pentru rolul lui Dawson Leery din Dawson’s...
PARTENERI
×