4 zodii care renunță la relația de iubire până la sfârșitul lunii iulie 2023. Ce spun specialiștii

Există 4 zodii care renunță la relația de iubire până la sfârșitul lunii iulie 2023, dar care se vor regăsi pe sine. Nimeni nu-și dorește să audă acest lucru, dar pentru anumiți nativi drumul în cuplu se oprește în această perioadă. În săptămâna 24 – 30 iulie se vor întâmpla lucruri inedite, poate chiar o schimbare totală de perspectivă. Săptămâna aceasta va fi ca un test încă de la început, dar totodată va fi și începutul unei noi ere.

Cristiana Coman
Cristiana Coman
Publicat: 27 iulie 2023, 10:00
Există 4 zodii care renunță la relația de iubire până la sfârșitul lunii iulie 2023, dar care se vor regăsi pe sine. / Shutterstock.com

Chiar dacă poate suna a clișeu, acesta este adevărul. Acești nativi se află pe punctul de a-și încheia relațiile, în special cele care au avut o traiectorie lungă. Motivele sunt nenumărate, însă nu a existat niciodată un moment potrivit pentru realizarea pasului decisiv. Cu Mercur în conjuncție cu Venus retrograd la începutul săptămânii, lucrurile se schimbă cu adevărat.

4 zodii care renunță la relația de iubire până la sfârșitul lunii iulie 2023

Iubirea este motorul fiecărei relații, însă cu Luna care tranzitează semnul Scorpionului prin Capricorn nu este tocmai o perioadă propice pentru acest sentiment aparte. Acești 4 nativi intră într-o perioadă care îi secătuiește de energie, însă trebuie să fie pregătiți să ia o decizie. Legăturile se vor închide, dar respectul nu va dispărea. Află dacă te numeri printre cele 4 zodii care se vor despărți.

Taur

Nativii Taur sunt firi foarte expansive și nerăbdătoare. De aceea este foarte dificil să-și găsească un partener care să le înțeleagă dorința de a-și impune felul de a fi. În timp ce ei vor timp pentru sine, partenerul își dorește momente romantice în cuplu. Astfel, există mai multe situații în contradictoriu care nu îi vor lăsa să-și continue relația într-un ritm normal, spune Yourtango.com.

Vor căuta întotdeauna scuze pentru a se retrage din activitățile romantice. Ceea ce vor observa pe parcurs este că timpul se va scurge fără a realiza niciun beneficiu. Dintre toate semnele zodiacale, nativii Taur sunt predispuși să-și trăiască viața într-o continuă rutină. De asemenea, nu se simt în largul lor atunci când au de confruntat toate problemele într-o manieră personală.

Reclamă

Fecioară

Ideea ca nativii Fecioară să încheie o relație de iubire este extrem de răvășitoare. Acest lucru nu se va întâmpla de multe ori în viață, asta până când va deveni un gând care îi va urmări neîncetat în săptămâna 24 iulie – 30 iulie 2023. Cu toate că nu se vor gândi că se va ajunge la această situație în cazul lor, partenerul de cuplu ajunge să fie o mare dezamăgire. De asemenea, ajung să-și proiecteze anumite defecte ale celui drag în propria personalitate, arată Astrology.com.

O etapă de introspecție personală te va ajuta să-ți vizualizezi cu adevărat motivele din spatele deciziei. Astrele vor fi întotdeauna alături și vor oferi mici indicii pentru depășirea situațiilor dificile.

Reclamă

Balanță

În această perioadă, nativii Balanță se vor simți rușinați și plini de regrete. Cu toate acestea, despărțirea de partener vine ca o gură de aer proaspăt într-o perioadă cu adevărat tumultoasă. De-a lungul timpului au existat momente dificile pe care nu au putut să le controloze, însă odată ce decizia finală va fi luată, nimic nu îi va mai putea opri în a-și dezvolta propria viață. Sentimentele

sunt reciproce, asta pentru că partenerul va afișa un comportament pasiv-agresiv și va schimba întregul curs al situației. Astrele spun că fiecare clipă trebuie prețuită așa cum este.

Află tot ce trebuie să știi despre nativii Balanță, de la trăsături și până la personalitate. Ce spun specialiștii

Vărsător

Există un motiv specific pentru care nativii Vărsător au luat decizia de a încheia parteneriatul cu cel pe care până nu demult l-au crezut bărbatul perfect. Minciuna este un motiv cu adevărat serios ce nu poate fi vreodată trecut cu vederea. Cu toate că sentimentele de iubire le-au acaparat pe cele mai puțin plăcute, într-un final final ceea ce a adus la decizia finală a fost o strălucire de moment.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
O femeie în rochie albă care reprezintă unul dintre cele 3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026
Horoscop
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026. Află dacă te numeri printre ele
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în Anul Calului de Foc 2026. Acești nativi au parte de multe surprize plăcute și de oportunități neașteptate. Este o perioadă de bun augur pentru aceste semne...
2
O femeie cu un felinar care reprezintă una dintre cele 4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026
Horoscop
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Află dacă te numeri printre ele
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Acești nativi au parte de momente surprinzătoare. Venus, planeta iubirii și a banilor, își arată forța asupra acestor zodii. Patru semne...
3
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026. Peștii își depășesc limitele. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026 spune că simți nevoia să încetinești ritmul sau, dimpotrivă, să începi ceva care să-ți stimuleze mintea și sufletul. Este o zi în care contrastele se împletesc armonios: unii...
4
Martin Short alături de familie pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei
Încă o dată, comediantul a fost nevoit să treacă printr-un moment dificil în viața personală. Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei. Vestea...
5
Nick Reiner alături de părinții și frații lui pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Nick Reiner a pledat nevinovat în urma acuzațiilor care i s-au adus. Ce urmează pentru fiul actorului Rob Reiner
Nick Reiner, în vârstă de 32 de ani, este judecat în două capete de acuzare pentru omor de gradul întâi în legătură cu înjunghierea fatală a părinților săi. Nick Reiner a pledat nevinovat în...
PARTENERI
×