8 seriale istorice pe care trebuie să le vezi dacă ți-a plăcut Bridgerton

Următoarele drame istorice sunt atât de papitante încât ar trebui să îți rețină atenția până când Netflix lansează sezonul 2 al serialului Bridgerton. Iată opt seriale istorice, de urmărit, dacă îți place producția care i-a adus un val de celebritate imens actorului Regé-Jean Page.

Publicat: 7 aprilie 2021, 7:05

Bridgerton este un serial de epocă cu costume elaborate, scandaluri palpitante, dar și distribuție uimitoare. După ce ai urmărit toate cele opt episoade ale acestui serialul, este posibil să îți doreșți să continui pe același fir.

Chestia este că… sezonul 2 din Bridgerton nu va fi lansat prea curând. Știind asta, am compilat pentru tine o listă ce include o serie de drame istorice pe care ți-ar plăcea să le urmărești între timp.

Filmările pentru sezonul 2 al producției Bridgerton au început la Londra. Cei care au anunțat primii acest lucru pe conturile lor de socializare au fost actorii Luke Newton (Colin Bridgerton) şi Luke Thompson (Benedict Bridgerton).

Din păcate, fanele serialului nu se vor mai bucura de prezența Regé-Jean Page, actorul care l-a interpretat pe Ducelui de Hastings.

8 seriale istorice pe care trebuie să le vezi

Fie că ești abonat la Netflix, Amazon, Hulu, Starz sau alte platforme de streaming, pe fiecare dintre acestea poți descoperi uimitoare seriale de perioadă de care să te poți bucura.

Reclamă

Miss Scarlet and the Duke

Această dramă britanico-irlandeză se învârte în jurul Elizei (Kate Phillips), prima femeie detectiv din Londra.

Alături de partenerul ei, William (Stuart Martin), Eliza rezolvă crimă după crimă. Cei doi se tatonează permanent. Să fie acesta un mod de a-și arăta iubirea subtilă unul față de celălalt.

Reclamă

The Great

Serialul se bazează, vag, în jurul ascensiunii Ecaterinei cea Mare a Rusiei. Această dramă satirică este perfectă dacă îți dorești un show care nu se ia prea în serios.

Catherine (Elle Fanning) și Peter III (Nicholas Hoult) joacă împreună rolurile împărătesei și împăratului Rusiei, care se disprețuiesc reciproc. Dându-și seama că dacă îl elimină pe Peter, ea ar putea conduce Rusia, Catherine își propune să comploteze moartea soțului ei.

The Crown

Dacă nu ai dat încă o șansă serialul Netflix construit în jurul Reginei Elisabeta a II-a, acum este momentul să îl adaugi pe lista celor 8 seriale istorice de urmărit dacă îți place Bridgerton.

Abordarea istorică a familiei Windsor este una fictivă, dar chiar și așa nu vei ține pasul cu familia regală.

De-a lungul a patru sezoane, membrii familiei regale – interpretați de Olivia Colman, Tobias Menzies, Helena Bonham Carter – se confruntă cu probleme de politică, cu scandaluri publice și schimbarea societății britanice. Nu degeaba, acest serial a obținut 10 premii Emmy și șapte Globuri de Aur, asta doar până acum.

The Tudors

Dinastia Tudorilor ocupă locul central al acestui show de televiziune, subliniind în special domnia brutală a regelui Henric al VIII-lea (Jonathan Rhys Meyers) și cele șase căsătorii ale sale.

După sezonul 1, serialul devine din ce în ce mai interesant, conform GoodHouseKeeping.com.

The Spanish Princess

O abordare interesantă asupra clanului Tudorilor, care se concentrează asupra vieții Catherinei de Aragon (Charlotte Hope) înainte de nunta sa cu Regele Henric al VIII-lea (Ruairi O „Connor).

O poveste despre Catherine care „are ochii pe tron” ​​și depășește multe obstacole pentru a ajunge acolo; ce nu ar putea lipsi din lista celor 8 seriale istorice de urmărit dacă îți place Bridgerton.

Downtown Abbey

Această serie a devenit deja un clasic. Acțiunea este amplasată în jurul unei moșii rurale din Yorkshire, la începutul anilor 1900.

În rândul actorilor care îi joacă pe membrii familiei aristocratice, se numără Crawley Maggie Smith, Michelle Dockery, Hugh Bonneville, Elizabeth McGovern și Laura Carmichael. Aceștia trebuie să se adapteze unei noi ierarhii sociale și unei lumi britanice aflată în proces de schimbare.

Dickinson

Actrița Hailee Steinfeld o interpretează uimitor pe poeta și rebela Emily Dickinson.

Emily este hotărâtă să-și facă auzită vocea într-un fel sau altul. În această serie ei întâlni o mulțime de fețe celebre, inclusiv Wiz Khalifa, Jane Krakowski, John Mulaney și alții.

Harlots

Multe drame istorice urmăresc în general viața celor bogați; dar acesta cu siguranță se numără în rândul celor 8 seriale istorice de urmărit dacă îți place Bridgerton. Acțiunea sa se petrece în Londra secolulului al XVIII-lea, este despre luptele proprietarei unui bordelul, Margaret Wells (Samantha Morton).

Seria se concentrează în jurul dorinței Margaretei de a crea o viață mai bună fiicelor sale, în timp ce mijloacele sale de trai sunt în mod constant amenințate.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 10 februarie 2026. Vărsătorii își găsesc liniștea. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Venus intră în Pești, ceea ce aduce un semnal colectiv către iubire necondiționată și sensibilitate. Citește horoscopul zilei de 10 februarie 2026 și vezi despre ce este vorba. Pești că Pești este un semn...
2
fată frumoasă care își ține palmele la față pe un fundal dschis la culoare
Horoscop
Viața se schimbă pentru acești nativi până la finalul lunii februarie. Ce arată astrele
Trei semne zodiacale atrag o mare noroc între 9 și 15 februarie 2026. Viața se schimbă pentr acești nativi până la finalul lunii februarie. Cel mai important tranzit din zilele următoare este mutarea lui...
3
Harta astrală a cu violet în care este reprezentat horoscopul săptămânii
Horoscop săptămânal
Horoscopul săptămânii 9 februarie – 15 februarie 2026. Descoperă ce îți rezervă astrele
Energia cosmică este dominată de romantism. Citește horoscopul săptămânii 9 februarie – 15 februarie 2026 și vezi despre ce este vorba. Nativii sunt mult mai sensibili, intuiția primează, iar planetele sunt pregătite pentru ceea...
4
Justin Timberlake surprins la Gala Premiilor Emmy din 2018
Știri
Mesaj emoționant la jumătate de an după ce s-a aflat că Justin Timberlake suferă de boala Lyme. Soția artistului, dezvăluiri neașteptate
Jessica Biel a postat un mesaj emoționant la jumătate de an după ce s-a aflat că Justin Timberlake suferă de boala Lyme. Soția artistului a publicat în mediul online o fotografie care i-a luat...
5
Johnny Depp în timp ce este transportat cu o dubiță
Divertisment
Unul dintre cei mai râvniți burlaci de la Hollywood este complet transformat. Fanii au rămas fără cuvinte
Unul dintre cei mai râvniți burlaci de la Hollywood este complet transformat. Fanii au rămas fără cuvinte atunci când l-au văzut în cele mai recente imagini surprinse de paparazzi. Actorul este cunoscut pentru faptul...
PARTENERI
×