Alimente recomandate dacă suferi de migrenă vestibulară. Ce arată specialiștii

Acest articol arată cum obiceiurile alimentare ne influențează sănătate. Află ce alimente sunt recomandate dacă suferi de migrenă vestibulară și ce arată specialiștii. Migrena vestibulară este un tip de migrenă ce are ca simptom principal vertijul.

Cristiana Coman
Cristiana Coman
Publicat: 21 septembrie 2025, 5:15

Persoanele care suferă de vertij au senzația că se mișcă, deși stau pe loc, sau că totul în jurul lor se învârte, chiar dacă mediul este static. Senzația este adesea comparabilă cu răul de mișcare.

Alimente recomandate dacă suferi de migrenă vestibulară

Un episod de migrenă vestibulară poate dura de la câteva secunde până la câteva ore. Simptomele pot include pierderea echilibrului, amețeală, dezorientare, senzație de confuzie, greață, vărsături, intoleranță la mișcare și, uneori, o durere de cap puternică.

Deși migrenele sunt adesea asociate cu dureri de cap recurente și pulsatile, episoadele de migrenă vestibulară nu implică întotdeauna durere. Ceea ce face ca această afecțiune să fie dificil de diagnosticat.

Anumite cercetări arată că modificările în stilul de viață și alimentație pot contribui la reducerea frecvenței și intensității episoadelor de migrenă vestibulară.

Dacă ai migrene, este posibil să experimentezi episoade declanșate de anumiți factori. Printre acestea se află alimentele, mirosurile puternice sau stresul. Acești factori declanșatori nu provoacă un tip diferit de migrenă, ci accentuează simptomele tipice pe care le ai deja, arată cei de la Healthline.com. Așadar, dacă suferi de migrene vestibulare, aceiași factori îți pot declanșa un nou episod specific acestei forme.

Reclamă

Cauza exactă a migrenei vestibulare nu este încă pe deplin cunoscută. Totuși, această afecțiune pare să fie mai frecventă în rândul femeilor. Factorii genetici, stilul de viață, alimentația și mediul înconjurător pot juca, de asemenea, un rol important.

Unele cercetări sugerează că evitarea anumitor alimente declanșatoare ar putea reduce frecvența și intensitatea atacurilor de migrenă, inclusiv în cazul migrenei vestibulare, spun cei de la Medicalnewstoday.com.

Printre alimentele cel mai frecvent asociate cu declanșarea migrenelor se numără: ciocolata, alcoolul, cafeaua, brânzeturile maturate și mezelurile procesate. Acestea conțin substanțe precum tiramina, nitrații, histamina și feniletilamina. Sunt compuși care au fost legați de apariția simptomelor.

Reclamă

Unii oameni observă că simptomele migrenei se agravează atunci când sar peste mese, ceea ce indică faptul că postul sau mesele neregulate pot declanșa un episod. Chiar și o ușoară deshidratare, cum ar fi atunci când uiți să bei apă poate fi un factor declanșator.

Este important de reținut că alimentele care provoacă migrene diferă de la o persoană la alta. De fapt, unii oameni constată că dieta nu le influențează deloc apariția migrenelor.

Ce să elimini din dietă dacă suferi de migrenă vestibulară

În prezent, nu există recomandări oficiale privind dieta în cazul migrenelor vestibulare.

Totuși, este util să te gândești dacă anumite alimente, mai ales cele cunoscute ca factori declanșatori ai migrenei, au fost asociate cu apariția simptomelor tale.

Poți începe prin a elimina din alimentație un aliment suspect, pentru a observa dacă frecvența migrenelor se modifică. Dacă nu poți identifica un declanșator alimentar clar, o opțiune ar fi să urmezi o dietă de eliminare.

Această metodă presupune renunțarea temporară la alimentele pe care le suspectezi că îți agravează simptomele. Deoarece fiecare organism reacționează diferit, dietele de eliminare trebuie adaptate fiecărei persoane în parte.

Ulterior, alimentele sunt reintroduse treptat, pe grupe, pentru a observa dacă vreunul dintre ele declanșează simptomele migrenoase.

O dietă de eliminare durează, în general, între 5 și 6 săptămâni. Este important ca acest proces să fie supravegheat de un specialist deoarece, dacă este urmat incorect sau pe o perioadă prea lungă, poate duce la carențe nutriționale.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
O femeie în rochie albă care reprezintă unul dintre cele 3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026
Horoscop
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026. Află dacă te numeri printre ele
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în Anul Calului de Foc 2026. Acești nativi au parte de multe surprize plăcute și de oportunități neașteptate. Este o perioadă de bun augur pentru aceste semne...
2
O femeie cu un felinar care reprezintă una dintre cele 4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026
Horoscop
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Află dacă te numeri printre ele
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Acești nativi au parte de momente surprinzătoare. Venus, planeta iubirii și a banilor, își arată forța asupra acestor zodii. Patru semne...
3
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026. Peștii își depășesc limitele. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026 spune că simți nevoia să încetinești ritmul sau, dimpotrivă, să începi ceva care să-ți stimuleze mintea și sufletul. Este o zi în care contrastele se împletesc armonios: unii...
4
Martin Short alături de familie pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei
Încă o dată, comediantul a fost nevoit să treacă printr-un moment dificil în viața personală. Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei. Vestea...
5
Nick Reiner alături de părinții și frații lui pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Nick Reiner a pledat nevinovat în urma acuzațiilor care i s-au adus. Ce urmează pentru fiul actorului Rob Reiner
Nick Reiner, în vârstă de 32 de ani, este judecat în două capete de acuzare pentru omor de gradul întâi în legătură cu înjunghierea fatală a părinților săi. Nick Reiner a pledat nevinovat în...
PARTENERI
×