Cu siguranță, de multe orii ai fost invitată la un prânz sau o cină elegantă. Poate chiar tu ai fost pusă în poziția gazdei. Cel mai probabil și tu te-ai întrebat ce etichetă de luat masa ar trebui să urmezi. Manierele la masă sunt importante, dar la fel de important este să aranjezi masa pentru musafirii tăi.
Așezarea tacâmurilor la masă
Dacă urmează să găzduiești o cină formală, atunci e recomandat să urmezi câteva reguli. Pentru început trebuie să așezi o farfurie în centrul decorului și să pui furculițele în stânga farfurii, cuțitele și lingurile se vor așeza în dreapta acesteia.
Tacâmurile trebuie puse în ordinea în care vor fi folosite începând din exterior. Lamele de cuțit trebuie să fie orientate către farfurie, iar vârfurile furculiței trebuie să fie orientate în sus, spun specialiștii în etichetă.
Furculița și lingurița de desert trebuie așezate deasupra setului, cu furculița îndreptată spre dreapta și lingurița deasupra furculiței, îndreptate spre stânga.
Dacă urmează să servești salată și supă, e recomandat să așezi farfuria pentru salată deasupra farfuriei principale, iar peste farfuria de salată ar trebui să pui bolul pentru supă.
Șervețelul trebuie pliat într-un mod simplu și așezat pe lateralul farfurie principale. Urmează aranjarea paharelor.
Paharul de apă și paharul de vin ar trebui așezate în dreapta setului de farfurii, chiar deasupra cuțitului de masă. Dacă servești vin roșu, cât și vin alb, este recomandat să incluzi câte un pahar pentru fiecare tip de vin.
Nimic nu spune mai bine „ocazie specială” decât o față de masă din până albă. Fața de masă ar trebui să cadă cel puțin un picior sub partea de sus a mesei și nu ar trebui să fie mai aproape de 15 cm de sol, spun specialiștii.
Întinde fața de masă și ai grijă să o aranjezi cât mai bine astfel încât să nu se șifoneaze înainte de așezarea tacâmurilor și a farfuriilor.
Alte aspecte de care poți ține cont la o masă specială
În ceea ce privește aranjarea sevețelelor, aici nu există reguli stricte. Fie îndoiești șervețelul în jumătate și-l așezi în stânga farfuriei, sub furculițe, fie îl îndoiești și îl așezi în centrul ultimei farfurii sau pe lateralul farfuriei principale.
Este recomandat să alegi șervețele de in sau bumbac pentru cine formale sau șervețele de hârtie de înaltă calitate pentru cinele relaxate. Dacă urmează să servești cafea, pune ceașca și farfurioara pentru ceai sau cafea împreună cu o linguriță adecvată pentru a amesteca. Setul acesta ar trebui așezat la câțiva centimetri spre dreapta, deasupra tacâmului care se află cel mai în exterior. Farfuria de unt este un alt aspect important la o cină formală.
Placa rotundă și mică, numită în mod obișnuit o placă laterală, ar trebui pusă în stânga farfuriilor. Se poate pune și puțin deasupra fruculițelor, atâta timp cât rămâne în stânga farfurii.
Peste ea trebuie pus un mic cuțit de unt sau o lamă de unt. Lama trebuie îndreptată și ea spre stânga. Există o mulțime de tacâmuri suplimentare pe care le poți adăuga. Totuși se recomandă doar folosirea tacâmurilor necesare pentru servirea preparatelor de la masă.
Cuțitele pentru friptură, furclițele pentru pește, cleștii pentru meli, toate acestea pot fi adaugate pentru decorul mesei tale.
Ultimele finisaje ar trebui să țină de elementele de decor suplimentar. De pe masă nu ar trebui să lipsească sarea și piperul, dar și câteva lumânări sau flori proaspete pentru o atmosferă romantică și elegantă.